Zeci de mii cubanezi si lideri din America Latina au participat la o ceremonie in memoria lui Castro, la Havana

×
Publicitate

Sute de mii de cubanezi s-au adunat in Piata Revolutei din Havana pentru a-l omagia pe Fidel Castro. Au sosit si initati de marca, in special lideri ai tarilor din America Latina, insa ceremonia a fost lipsita de personalitati ale politicii occidentale.

Nici presedintii unor tari declarate prietene ale Cubei, precum Rusia, China sau Iranul, nu au venit la eveniment. Dintre liderii europeni, doar premierul Greciei, Alexis Tsipras, s-a numarat printre cei prezenti.

"Viva la revolucion!" si "Fidel! Fidel!" au scandat cubanezii de toate varstele, inainte de inceperea ceremoniei, desfasurata in fata memorialului eroilor independentei din Piata Revolutiei. Fiecare a tinut sa exprime, in felul sau, ce a reprezentat liderul care a condus tara in cea de-a doua jumatate a secolului 20.

Pe ecrane uriase rulau filme despre viata celui supranumit "El Lider Maximo", iar oficialii veniti la ceremonie au urcat la tribuna pentru a vorbi in termeni elogiosi despre cel care a condus Cuba peste jumatate de secol.

Fratele raposatului, care i-a succedat la functia de presedinte, s-a adresat si el multumit.

Raul Castro: "Fidel si-a dedicat intreaga viata solidaritatii. A condus o revolutie socialista pentru cei umili".

Discursul lui s-a incheiat cu binecunoscutele cuvinte ale lui Fidel: "Pana la victorie, intotdeauna!"

Presedintele american Barack Obama, artizanul apropierii istorice dintre SUA si Cuba in 2014, nu a trimis o delegatie oficiala la funeraliile lui Fidel Castro. Iar seful de stat columbian, Jose Manuel Santos,a renuntat la vizita in ultimul moment.

Urna cu cenusa liderului comunist va traversa de azi pana sambata mia de kilometri care desparte capitala de orasul estic Santiago de Cuba, refacand in sens invers drumul parcurs de tanarul Fidel in asa-numita "caravana a libertatii" la inceputul revolutiei comuniste din 1959.

Duminica, cenusa va fi depusa in cimitirul Sfanta Ifigenia de Santiago, in cadrul unei ceremonii care va pune capat doliului national de noua zile.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61846895
Igor Dodon ii raspunde lui Klaus Iohannis: I-am trimis inca din primavara o scrisoare deschisa, la care inca nu a raspuns

Presedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a dat o replica pe Facebook presedintelui Klaus Iohannis, mentionand ca i-a trimis acestuia din primavara o scrisoare deschisa la care seful statului roman inca nu a raspuns.

61850562
A oprit bolidul de lux in trafic pe o strada aglomerata din Manhattan ca sa faca poze pe capota. Reactia unui sofer furios

Un cunoscut farsor american a avut parte de un final nefericit pentru o gluma pe care a pus-o la cale pe o strada aglomerata din Manhattan.

61850561
Jaf neobisnuit pe o strada din New York. Un barbat a sustras cu usurinta o galeata plina cu aur in valoare de 1,6 mil. dolari

Politistii din New York sunt in cautarea unui barbat care a furat o galeata de 39 de kilograme, plina cu fulgi de aur in valoare de aproape 1,6 milioane de dolari.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.