„Dorim să legăm din nou Europa şi Asia”. Decizia luată de Grecia și Turcia, în pofida tensiunilor tot mai mari dintre ele

62294601
Shutterstock

O linie maritimă directă, aşa-zisa „linie a prieteniei", care leagă Salonic, în nordul Greciei, de Izmir, în Turcia, a fost inaugurată luni în plină recrudescenţă a tensiunilor între cele două ţări vecine şi rivale, relatează France Presse.

Aceasta este prima linie maritimă directă care leagă Grecia continentală de Turcia. Până în prezent, doar unele insule greceşti din estul Mării Egee dispuneau de legături, prin mici nave, cu cele mai apropiate porturi turceşti.

Feribotul grec „Smyrna di Levante” al societăţii elene Levante Ferries a plecat luni la ora locală 17:15 (14:15 GMT) din Salonic pentru a ajunge, după 14 ore, la marea metropolă turcă. Nava poate îmbarca 900 de persoane şi 300 de vehicule, potrivit Levante Ferries, care a lucrat trei ani la acest proiect.

Această primă călătorie de încercare a avut loc cu 35 de pasageri la bord, în majoritate cadre ale societăţii. Nava va efectua legătura de trei ori pe săptămână, potrivit societăţii elene, potrivit Agerpres.

Obiectivul noii linii inaugurate este de a facilita comerţul şi turismul între cele două ţări membre ale NATO, traseul maritim fiind mai scurt decât cel pe cale rutieră, conform societăţii Levante Ferries.

„Dorim să legăm din nou Europa şi Asia" şi „să profităm de cerere" pentru a „promova transportul maritim şi turistic", a declarat Yannis Dimitriadis, care gestionează această linie pentru compania respectivă.

Ambele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi legate de secole printr-o istorie comună, Grecia şi Turcia au relaţii tensionate, în special cu privire la delimitarea apelor teritoriale în Mediterana orientală.

Cele două ţări îşi pasează una alteia responsabilitatea naufragiilor repetate ale ambarcaţiunilor cu migranţi care caută să pătrundă în Uniunea Europeană.

Tensiunea a crescut şi mai mult în cursul unui summit european informal la Praga, joi, când premierul grec Kyriakos Mitsotakis a părăsit dineul oficial în timpul discursului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

„Oamenii nu înţeleg diviziunile. Noi nu suntem implicaţi în confruntări politice. Comerţul este liber", a comentat Yannis Dimitriadis.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62294599
O femeie din Japonia a fost păcălită să îi trimită zeci de mii de dolari unui „astronaut rus”. Cum a convins-o bărbatul

O femeie din Japonia ar fi fost înșelată să trimită 30.000 de dolari unei persoane care a pretins că este astronaut rus.

62294600
O mamă a fost condamnată la închisoare pe viață după ce și-a lăsat copiii singuri acasă. Ce au descoperit polițiștii

O mamă din Texas a pledat vinovată de omor pentru moartea fiicei ei de 7 ani, imobilizată la pat, pe care ar fi lăsat-o acasă singură cu frații mai mici pentru a merge la petrecere în urmă cu mai bine de doi ani.

62285739
Joe Biden: Statele Unite „condamnă cu fermitate” atacurile ruseşti cu rachete asupra oraşelor din Ucraina

Preşedintele american Joe Biden a „condamnat ferm" luni valul de bombardamente ruseşti în Ucraina, dovadă a „brutalităţii absolute" a omologului său rus Vladimir Putin, soldate cu cel puţin 11 morţi şi 89 de răniţi în toată ţara, potrivit AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.