„Acord sau abandon”. Familiile oamenilor ținuți ostatici în Gaza s-au reunit pentru a marca 300 de zile de captivitate

62471652
Profimedia

Mii de persoane s-au adunat joi seara pe străzile Tel Aviv-ului în jurul familiilor ostaticilor aflaţi în captivitate în Fâşia Gaza pentru a marca împlinirea a 300 de zile de la răpirea acestora în atacul din 7 octombrie, potrivit AFP.

"Nicio victorie fără întoarcerea ostaticilor" scandau manifestanţii îmbrăcaţi în tricouri galbene, cu inscripţia "acord sau abandon" şi purtând portrete ale apropiaţilor lor.

Forumul familiilor ostaticilor, care reprezintă o parte din rudele celor răpiţi în 7 octombrie, a lansat un apel de participare la acest marş, iar apoi la o adunare la Tel Aviv, sub sloganul "Ajunge, cerem un acord!".

La 7 octombrie, comandouri ale grupării islamiste palestiniene Hamas infiltrate din Fâşia Gaza în sudul Israelului au efectuat un atac care a provocat moartea a 1.197 de persoane, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ AFP în baza datelor oficiale israeliene. Din cele 251 de persoane răpite atunci, 111 sunt în continuare deţinute în Gaza, dintre care 39 au murit, potrivit armatei.

Drept ripostă, Israelul a lansat o ofensivă în Fâşia Gaza, soldată până în prezent cu 39.480 de morţi, conform datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului din Gaza, condus de Hamas, care nu diferenţiază civilii de combatanţi.

Discuţii pentru o încetare focului, asociată unei eliberări de ostatici, prevăzute săptămâna trecută în Qatar, au fost amânate, potrivit unei surse apropiate convorbirilor.

Premierul Benjamin Netanyahu a anunţat joi seara că ţine consultări cu privire la ostatici cu responsabili ai serviciilor de securitate, conform unui comunicat al biroului său.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62428861
Navalnîi ar fi fost eliberat în acest schimb de deţinuţi dintre Rusia și Occident dacă nu ar fi intervenit Putin
Liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi trebuia să fie eliberat ca parte a înţelegerii privind acest schimb major de deţinuţi între Rusia şi Occident dacă nu ar fi intervenit preşedintele rus Vladimir Putin, care a decis să-l asasineze pe Navalnîi.  
62427146
UE ignoră preocupările Ungariei și Slovaciei legate de sancțiunile împotriva importului de petrol din Ucraina
Comisia Europeană nu intenționează să înceapă discuții oficiale cu Ucraina după ce Kievul a impus o interdicție parțială a exporturilor de petrol rusesc în Ungaria și Slovacia, a declarat joi executivul UE.
62471622
Premierul britanic, avertisment către companiile de reţele sociale, după violenţele din Southport
Premierul britanic Keir Starmer i-a atenţionat joi pe conducătorii companiilor reţelelor sociale, cărora le-a imputat un rol jucat în izbucnirea violenţelor din ultimele zile în Marea Britanie, că legea trebuie să fie aplicată "peste tot".