Washingtonul a intrat pe fir cu rebelii care au preluat puterea în Siria. Ce a stabilit cu noii lideri din Damasc

62505425

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat, sâmbătă, că ţara sa a stabilit „contacte directe” cu Hayat Tahrir al-Sham (HTS), gruparea islamistă aflată în fruntea coaliţiei care a preluat puterea în Siria, ducând la căderea lui Bashar al-Assad.

Turcia, un actor important în conflictul din Siria şi susţinător al noilor autorităţi, şi-a redeschis, de asemenea, ambasada din Damasc, după mai bine de 12 ani.

Agenţii de circulaţie din cadrul noilor autorităţi au fost desfăşuraţi sâmbătă pe străzile capitalei, unde angajaţii municipali curăţă drumurile. Majoritatea magazinelor s-au redeschis, inclusiv celebrul souk al-Hamidiye din vechiul Damasc, potrivit corespondenţilor AFP la faţa locului.

Într-o ofensivă de 11 zile lansată din Idleb (nord-vest), o coaliţie de facţiuni rebele condusă de gruparea radicală sunnită HTS a cucerit o mare parte a ţării, inclusiv Damascul, de la forţele guvernamentale, punând capăt, la 8 decembrie, unei jumătăţi de secol de dominaţie a familiei Assad.

Condusă de Abu Mohammad al-Jolani, HTS încă este clasificată drept „teroristă” de mai multe capitale occidentale, inclusiv Washington.

„Am fost în contact cu HTS şi cu alte părţi”, a declarat Blinken jurnaliştilor din Aqaba, Iordania.

El nu a oferit detalii suplimentare cu privire la circumstanţele acestor schimburi, dar când a fost întrebat dacă Statele Unite au avut o legătură directă, el a răspuns: „Contact direct, da”.

Blinken a explicat că acest contact făcea parte din eforturile de localizare a lui Austin Tice, un jurnalist american răpit în 2012, la începutul războiului civil sirian.

Blinken a încheiat un turneu regional care l-a purtat în Turcia, Irak şi Iordania, ţări vecine Siriei.

La Aqaba, Blinken a participat la discuţii care au reunit diplomaţi arabi, europeni şi turci şi trimisul special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, care au convenit că procesul de tranziţie trebuie să fie „condus (...) de sirienii înşişi şi să conducă la un guvern incluziv, ne-sectar şi reprezentativ”, conform unei declaraţii comune.

Turcia, care a salutat căderea lui Bashar al-Assad, şi-a redeschis sâmbătă ambasada din Damasc.

Aceasta fusese închisă în martie 2012, la un an de la începutul războiului civil din Siria, declanşat de reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie şi în timpul căruia Ankara a luat apărarea rebelilor, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Șeful NATO, Zelenski și mai mulți lideri europeni, față în față la presiunea lui Trump. Care este scopul discuțiilor

Mai mulți lideri europeni intenţionează să se întâlnească, miercuri seara, la Bruxelles, cu Volodimir Zelenski şi cu şeful NATO, Mark Rutte, pentru a discuta despre planurile de pace şi despre posibila desfăşurare de forţe de menţinere a păcii în Ucraina.

Măsura disperată luată de Kiev în încercarea de a opri ofensiva rusă din estul Ucrainei. Moscova anunță un nou succes major

Kievul l-a înlocuit pe comandantul Grupului Operativ Tactic responsabil cu frontul din regiunea estică Doneţk, generalul Oleksandr Luţenko, cu generalul Oleksandr Tarnavski.

Atac armat în apropierea unei tabere de migranți. Atacatorul s-a predat

Un individ înarmat a împuşcat mortal cinci persoane, sâmbătă, în apropierea unei tabere de migranţi în zona oraşului Dunkerque, în nordul Franţei, au anunţat autorităţile franceze.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.