Volodimir Zelenski: Planul de pace propus de SUA a fost revizuit din nou după negocierile americano-ucrainene

62592956

Negociatorii americani şi ucraineni au revizuit din nou, în întâlnirile de duminică şi luni din Florida, propunerea de acord-cadru de pace iniţiată de SUA.

Zelenski a anunţat marţi că doreşte o implicare mai puternică a susţinătorilor europeni ai Ucrainei, relatează Reuters.

Discuţiile desfăşurate în Florida „au avut la bază documentul de la Geneva, iar acel document a fost ajustat”, a scris Zelenski pe reţeaua socială X.

„Diplomaţii noştri lucrează activ cu toţi partenerii pentru a se asigura că ţările europene şi alţi participanţi la Coaliţia Voinţei sunt implicaţi substanţial în elaborarea deciziilor”, a adăugat preşedintele ucrainean, referindu-se la un grup de ţări – majoritatea europene – care oferă Ucrainei ajutor militar în războiul cu Rusia şi sunt dispuse să-i ofere şi o formă de garanţie de securitate în perioada postbelică.

„Ucraina abordează toate eforturile diplomatice cu cea mai mare seriozitate, suntem angajaţi către obţinerea unei păci reale şi a unei securităţi garantate”, a spus Zelenski, adăugând că „acesta este exact nivelul de angajament care trebuie impus părţii ruse”.

Negocieri tensionate şi teme sensibile: teritorii, garanţii, reconstrucţie

Zelenski a anunţat luni că problema împărţirii teritoriilor disputate între Ucraina şi Rusia este cea mai dificilă de rezolvat în negocierile pe care trimişii Kievului le-au desfăşurat cu reprezentanţii SUA pentru a schiţa un plan de pace care urmează să fie negociat ulterior cu Rusia. Alte subiecte divergente sunt garanţiile de securitate pentru Ucraina şi finanţarea reconstrucţiei postbelice, chestiuni pe care preşedintele ucrainean doreşte să le discute personal cu preşedintele american Donald Trump.

„Problema teritorială este cea mai dificilă”, a declarat Zelenski la Paris, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron. Declaraţia a venit după ce, la Miami, o delegaţie ucraineană condusă de fostul ministru al apărării, Rustem Umerov, a negociat cu o delegaţie americană condusă de secretarul de stat Marco Rubio şi emisarul special al preşedintelui Trump, Steve Witkoff, privind modificarea planului de pace în 28 de puncte avansat de SUA – un plan căruia Kievul şi europenii îi reproşează o serie de prevederi, resimţindu-se totodată marginalizaţi de Washington în procesul de negociere.

Planul iniţial propus de SUA includea cererea Rusiei ca Ucraina să cedeze întregul Donbas, inclusiv teritoriile neocupate de armata rusă, cerere considerată inacceptabilă de Kiev. Celelalte două puncte sensibile privesc modul în care va fi finanţată reconstrucţia Ucrainei şi ce garanţii de securitate îi va oferi Occidentul după război, a precizat Zelenski.

Preşedintele a insistat că un acord european este esenţial în chestiunea reconstrucţiei, după ce planul iniţial al lui Trump propunea folosirea parţială a activelor ruseşti îngheţate în Occident, cu împărţirea profiturilor între SUA şi aliaţi. Zelenski a spus că nu consideră această abordare „corectă” faţă de europeni şi a cerut identificarea unei soluţii convenabile tuturor.

Planul de pace, trimis la Moscova; Putin vrea recunoaşterea suveranităţii ruse în Donbas şi Crimeea

„Datorită echipei noastre de negociatori, planul este acum mai bun”, a declarat Zelenski despre documentul ajustat în Florida, pe care emisarul american Steve Witkoff şi Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, urmează să îl prezinte marţi la Moscova preşedintelui rus Vladimir Putin.

Putin a declarat joia trecută că schiţa planului de pace discutat între SUA şi Ucraina la Geneva poate constitui o bază pentru viitoare acorduri de încheiere a conflictului. Totuşi, el a cerut recunoaşterea internaţională a suveranităţii ruse asupra Donbasului şi Crimeei, ameninţând Ucraina că, dacă nu îşi retrage trupele din teritoriile revendicate de Rusia, le va pierde oricum în urma luptelor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62595146
Spania, în alertă din cauza pestei porcine africane. Autorităţile suspectează un sandviş contaminat ca sursă a focarului

Spania a mobilizat sute de membri ai forţelor de ordine pentru a limita un focar de pestă porcină africană lângă Barcelona, care ameninţă exporturile de carne de porc, scrie The Guardian.

62501646
Avertisment dur de la Moscova: Rusia și China nu vor permite „regimuri criminale” în Europa și Japonia

Secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Serghei Şoigu, a declarat marţi că Rusia şi China nu vor permite reapariţia "regimurilor criminale" în Europa şi Japonia, informează EFE.

62518618
Percheziții la Academia Diplomatică a Uniunii Europene. Trei suspecți reținuți în ancheta Parchetului European

Autorităţile belgiene au reţinut marţi trei suspecţi şi au efectuat o descindere la Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) şi la Colegiul Europei.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.