Vladimir Putin: Rusia nu va ceda presiunilor SUA și va răspunde puternic oricărui atac. Dialogul cu Trump rămâne o opțiune

62583295
Getty

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat că Moscova nu va ceda presiunilor SUA sau altor țări și a avertizat că va răspunde puternic oricărui atac asupra Rusiei. Totodată, a sugerat continuarea dialogului cu președintele american Donald Trump.

Sancţiunile SUA sunt un act "inamical" şi "vor avea anumite consecinţe, dar nu vor afecta în mod semnificativ sănătatea economiei noastre", a spus Putin, într-o conferinţă de presă după congresul Societăţii Geografice Ruse, adăugând că sectorul energetic al Rusiei se simte încrezător, potrivit Reuters şi EFE.

Presiunea asupra Rusiei, o încercare zadarnică

"Aceasta este, evident, o încercare de a pune presiune pe Rusia", a spus Putin. "Dar nicio ţară care se respectă şi niciun popor care se respectă nu decide vreodată ceva sub presiune", a declarat el.

Putin a afirmat că perturbarea echilibrului pe pieţele energetice globale ar putea duce la o creştere a preţurilor, ceea ce ar putea fi inconfortabil pentru ţări precum Statele Unite, mai ales având în vedere calendarul politic intern din SUA.

Întrebat despre un articol din Wall Street Journal conform căruia administraţia Trump ar fi ridicat o restricţie-cheie privind utilizarea de către Ucraina a unor rachete cu rază lungă de acţiune furnizate de aliaţii occidentali şi despre remarcile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski despre rachetele interne cu o rază de acţiune de 3.000 km, Putin a declarat: "Aceasta este o tentativă de escaladare".

"Dar dacă astfel de arme sunt folosite pentru a ataca teritoriul rusesc, răspunsul va fi foarte serios, dacă nu chiar copleşitor. Să se gândească la asta", a spus Putin, ameninţând cu un răspuns "foarte puternic" în cazul unui atac asupra teritoriului rus cu rachete americane Tomahawk, pe care Ucraina l-a cerut de la Washington.

În acelaşi timp, preşedintele rus a pledat joi pentru continuarea "dialogului", după anunţul făcut de omologul său american Donald Trump privind amânarea întâlnirii prevăzute între cei doi la Budapesta, notează AFP.

"Dialogul este întotdeauna preferabil confruntării, disputelor şi cu atât mai mult războiului", a declarat Putin, citat de agenţiile de presă ruse.

Totodată, Putin a declarat că ar fi o greşeală să se abordeze summitul Rusia-SUA de la Budapesta fără pregătire. "Desigur, astfel de întâlniri trebuie să fie bine pregătite. Ar fi o greşeală atât din partea mea, cât şi a preşedintelui american să abordăm acest lucru lejer şi să plecăm fără rezultatul scontat", a spus Putin, citat de EFE.

Inițiativa întâlnirii a venit din partea SUA

"În ultima noastră convorbire telefonică, atât întâlnirea, cât şi locul acesteia au fost propuse de partea americană. Am fost de acord", a declarat el.

Preşedintele rus a spus că Moscova "a susţinut întotdeauna continuarea dialogului, chiar şi acum", dar că nu ştie dacă întâlnirea de la Budapesta va putea avea loc.

"Acum văd că, în declaraţia sa, preşedintele SUA a decis să anuleze sau să amâne întâlnirea (de la Budapesta). Cel mai probabil, se referă la amânarea acesteia", deoarece "dialogul este întotdeauna mai bun decât orice confruntare, dispută sau, mai ales, un război", a adăugat Putin.

Într-o conferinţă de presă la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a declarat miercuri seara că anulează întâlnirea cu Putin de la Budapesta, anunţul său survenind după ce Moscova a refuzat orice fel de încetare a focului în acest moment, avansând vechile cerinţe maximaliste faţă de Ucraina: "demilitarizare", "denazificare", retragerea trupelor ucrainene de pe teritoriul regiunii Doneţk aflat încă sub controlul Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Trump a trecut la fapte. Lovește puternic „fabrica de bani” a lui Putin ca să îl constrângă să oprească războiul

„Lipsa unui angajament serios față de procesul de pace” din partea lui Vladimir Putin a determinat Washingtonul să impună sancțiuni celor mai mari companii petroliere rusești.

Cadavrul unei persoane dispărute în inundațiile devastatoare din Spania, în octombrie 2024, a fost găsit după un an

Cadavrul uneia dintre persoanele dispărute în inundaţiile masive din octombrie 2024 produse în regiunea Valencia din Spania a fost recuperat la aproape un an de la producerea catastrofei, a anunţat joi tribunalul din Valencia.

Scandal diplomatic. Peste 600 de suporteri unguri au fost întorși la granița cu Austria de Ministerul de Interne

Ministerul de Interne al Austriei a refuzat accesul suporterilor Ferencváros Budapesta la meciul din Europa League contra FC Salzburg, iar clubul maghiar a anunțat că va iniția acțiuni legale.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.