Trump a trecut la fapte. Lovește puternic „fabrica de bani” a lui Putin ca să îl constrângă să oprească războiul

×
Publicitate

„Lipsa unui angajament serios față de procesul de pace” din partea lui Vladimir Putin a determinat Washingtonul să impună sancțiuni celor mai mari companii petroliere rusești.

De cealaltă parte, Kremlinul cataloghează deciziile americane drept „contraproductive”.

Într-o declarație mult mai tăioasă, fostul președinte rus Dmitri Medvedev spune că Statele Unite sunt „adversarul” Rusiei, iar „guralivul creator de pace” Trump „a pornit acum pe deplin pe calea războiului”.

Washingtonul a anunțat sancțiuni care vizează cele două mari companii petroliere ale Rusiei, Rosneft și Lukoil, și zecile de filiale ale acestora, ca să limiteze fluxurile de bani către mașinăria de război și să îl aducă, astfel, pe Vladimir Putin la masa negocierilor.

Donald Trump, președinte SUA: „Sunt sancțiuni extraordinare, foarte mari. Sunt împotriva celor două mari companii petroliere ale lor”.

Rosneft și Lukoil exportă împreună 3,1 milioane de barili de petrol zilnic. Și doar Rosneft realizează aproape jumătate din producția de petrol a Rusiei.

Donald Trump, președinte SUA: „Sperăm că asta va pune presiune. Sperăm că (Putin) va deveni rezonabil și, de asemenea, Zelenski va fi rezonabil. E nevoie să fie doi pentru a dansa tango, cum se spune”.

Dezamăgit – din nou! – de Putin, Trump a anunțat că nu se mai întâlnește cu acesta la Budapesta, așa cum era planificat.

Donald Trump, președinte SUA: „Am anulat întâlnirea cu președintele Putin. Pur și simplu, nu mi s-a părut oportună. Nu am avut senzația că vom ajunge acolo unde trebuie să ajungem, așa că am anulat-o, dar o vom face în viitor. Ca să fiu sincer, singurul lucru pe care îl pot spune este că de fiecare dată când vorbesc cu Vladimir, avem conversații bune, și apoi ele nu duc nicăieri. Pur și simplu nu duc nicăieri”.

Mark Rutte, secretar general al NATO: „Totul se reduce la schimbarea calculelor, să ne asigurăm că Putin înțelege că viziunea președintelui american, din acest weekend, de a avea un armistițiu, de a opri forțele acolo unde se află (pe linia de contact a frontului), trebuie să fie primul pas acum. Și apoi trebuie să pui presiune, și exact asta a făcut astăzi”.

Volodimir Zelenski, președinte Ucraina: „Am așteptat acest moment. Dumnezeu să ne binecuvânteze. Va funcționa. Cu întreaga Europă, cu SUA, împreună trebuie să punem presiune pe Putin, să oprească acest război”.

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a amenințat pe un ton șocant, într-o postare pe Telegram: „Statele Unite sunt adversarul nostru, iar «pacificatorul» lor guraliv s-a angajat acum pe deplin pe calea războiului împotriva Rusiei. Deciziile luate reprezintă un act de război împotriva Rusiei. Iar acum Trump s-a aliniat pe deplin cu Europa cea țâcnită”.

Decizia Washingtonului de a sancționa Rosneft și Lukoil aliniază Statele Unite cu Regatul Unit și Uniunea Europeană, pentru prima dată de la revenirea lui Trump la Casa Albă. De ce a ezitat până acum președintele american?

Ivor Bennett, Sky News, Moscova: „Răspunsul este din cauza îngrijorărilor că ar crește pur și simplu prețurile globale la energie, iar clienții casnici ar plăti, de asemenea, prețul. Și chiar asta s-a întâmplat în această dimineață. Piețele financiare internaționale au reacționat la această măsură”.

Și cotațiile la prețul petrolului brut au crescut cu 4-5 procente.

Ivor Bennett, Sky News, Moscova: „Cred că acum există convingerea că merită durerea pe termen scurt pentru consumatorii casnici, merită să plătești prețul pentru asta, fiindcă se speră că măsura va avea efectul dorit și că va împinge Rusia mai aproape de pace”.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană a convenit un nou pachet de sancțiuni, al 19-lea, împotriva Rusiei. Este vizată așa-numita flotă din umbră de petroliere a Rusiei și sunt interzise importurile de gaze naturale lichefiate. Iar propunerea folosirii activelor rusești înghețate pentru finanțarea apărării Kievului a fost una dintre principalele chestiuni discutate la summitul de astăzi de la Bruxelles.

O astfel de acțiune ar echivala cu un „furt” și nu există căi legale de a o realiza – a reacționat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, care a avertizat că un răspuns dureros va veni de la Moscova."


 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Cadavrul unei persoane dispărute în inundațiile devastatoare din Spania, în octombrie 2024, a fost găsit după un an

Cadavrul uneia dintre persoanele dispărute în inundaţiile masive din octombrie 2024 produse în regiunea Valencia din Spania a fost recuperat la aproape un an de la producerea catastrofei, a anunţat joi tribunalul din Valencia.

Scandal diplomatic. Peste 600 de suporteri unguri au fost întorși la granița cu Austria de Ministerul de Interne

Ministerul de Interne al Austriei a refuzat accesul suporterilor Ferencváros Budapesta la meciul din Europa League contra FC Salzburg, iar clubul maghiar a anunțat că va iniția acțiuni legale.

J.D. Vance și Marco Rubio resping ferm ideea anexării Cisiordaniei de către Israel. „Stupidă”

Vicepreședintele american J.D. Vance a denunțat drept „o lovitură politică foarte stupidă” votul preliminar din Parlamentul israelian privind anexarea Cisiordaniei ocupate, alăturându-se criticilor exprimate anterior și de secretarul de Stat Marco Rubio.

Recomandări
Raport: Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în Bulgaria și Serbia. Un curs costă 4.000 euro

Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în tabere din Bulgaria și Serbia, scrie presa de la Sofia, potrivit căreia un astfel de curs costă 4.000 de euro. 

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.