Viktor Orban: „Iluzia că statul de drept prevalează la Bruxelles s-a sfârșit” după decizia UE privind activele rusești

62586199
IMAGO

Consiliul UE a impus vineri, printr-un vot cu majoritate calificată în locul unanimității, prelungirea pe termen nedeterminat a înghețării activelor Rusiei în UE.

Această decizie a fost luată pentru a elimina un obstacol în finanțarea, cu aceste active, a unui împrumut destinat Ucrainei.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat sâmbătă, la un miting anti-război desfășurat în orașul Mohacs din sudul Ungariei, potrivit agenției MTI, că acest artificiu arată că „iluzia că statul de drept prevalează la Bruxelles s-a sfârșit”.

Sancțiunile impuse Rusiei de către UE după invazia în Ucraina prevăd și înghețarea unor fonduri ale Băncii Centrale a Rusiei, în total aproximativ 210 de miliarde de euro.

Aceste sancțiuni trebuie însă reînnoite printr-un vot în unanimitate în Consiliul UE la fiecare șase luni, de fiecare dată sub amenințarea unui veto din partea Ungariei, țară căreia Comisia Europeană i-a blocat majoritatea fondurilor europene, acuzându-l pe premierul conservator ungar că încalcă 'statul de drept'.

Pentru a împiedica un astfel de veto, care ar conduce la obligația eliberării activelor rusești și ar zădărnici un plan al Comisiei Europene de a folosi aceste active la finanțarea unui 'împrumut de reparații' de 90 până la 165 de miliarde de euro oferit Ucrainei, președinția daneză a Consiliului UE a anunțat un acord prin care statele membre au prelungit vineri pe termen nedefinit înghețarea activelor rusești, invocând un articol din tratatul european care permite adoptarea doar prin majoritate calificată a deciziilor care în mod normal trebuie luate în unanimitate.

Este vorba despre articolul 122 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care permite un astfel de vot în cazul unor 'dificultăți economice severe', articol utilizat anterior în special în timpul pandemiei de COVID-19 pentru a facilita, printre altele, achiziționarea de vaccinuri. Argumentul folosit acum pentru invocarea respectivului articol este acela că 'războiul Rusiei împotriva Ucrainei cauzează provocări economice severe'.

În acest fel tratatul fondator al UE este 'aruncat la gunoi', a mai spus Orban sâmbătă la același miting, adăugând că folosirea activelor rusești de către UE pentru a finanța Ucraina echivalează cu o 'declarație de război' și a estimat că o confiscare a unor active suverane nu poate fi lipsită de represalii din partea țării afectate.

Conceptul 'împrumutului de reparații' finanțat din activele rusești, așa cum a fost prezentat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi ca Ucraina să îl ramburseze numai după ce Moscova i-ar plăti 'reparații de război', lucru greu de presupus că s-ar putea întâmpla, cel puțin cât timp Vladimir Putin este președinte.

Rusia acuză un 'furt' și a anunțat deja că dă în judecată societatea financiară belgiană Euroclear, care gestionează cea mai mare parte a fondurilor rusești înghețate în UE. Belgia, ca țară depozitară a acestor fonduri, se teme de repercusiunile financiare și juridice ale confiscării lor și cere ca toate activele rusești înghețate în UE să fie incluse în împrumutul destinat Ucrainei, precum și garanții financiare concrete din partea celorlalte state membre ale UE înainte de a-și da acordul pentru o astfel de operațiune.

O decizie privind acest împrumut este așteptată la summitul UE din 18-19 decembrie. Pe lângă Ungaria și Belgia, au exprimat de asemenea rezerve Slovacia, Bulgaria, Malta și Italia.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Viktor Orban, contestat în stradă. Proteste masive în Budapesta, pe fondul unui scandal care zguduie Ungaria

Opoziţia a organizat sâmbătă la Budapesta o manifestaţie la care mii de participanţi au cerut demisia guvernului premierului conservator Viktor Orban.

 

Planul de pace pentru Ucraina, în discuții la Berlin. Trump își trimite emisarul să negocieze cu Zelenski și UE

Peste un milion de locuințe au rămas fără electricitate în Ucraina, după un nou val de atacuri rusești lansate peste noapte, care au lovit infrastructura energetică și industrială din cinci regiuni ale țării.

Cum a reacționat Donald Trump după publicarea fotografiilor din dosarul Epstein. Setul de poze conține 95.000 de imagini

Democrații din Congresul american au dat publicității mai multe fotografii din dosarul lui Jeffrey Epstein.

Recomandări
Răspunsul șefei UE după ce i s-a cerut să blocheze fondurile PNRR ale României din cauza „amendamentului Fritz” (Surse)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după ce două mari grupuri politice din UE i-au cerut condiționarea fondurilor PNRR alocate României după scandalul Dominic Fritz.

Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii

Vom putea afla mai ușor câți ani am contribuit la sistemul public de pensii și când ne-am putea retrage din activitate.

Hotelul din Saturn unde s-au îmbolnăvit zeci de turiști fusese sancționat cu 3 zile în urmă. Neregulile nu au fost remediate

Este o vacanță de groază pentru zeci de turiști, mulți cu copii, cazați la un hotel din stațiunea Saturn. Cu toții au făcut o toxiinfecție alimentară severă. Autoritățile au activat Planul Roșu și au trimis zeci de ambulanțe la fața locului.