VIDEO șocant. Doi hoți au jefuit un magazin de bijuterii din Londra în timpul zilei, fără teamă că sunt văzuți

Politia politist londra uk
Shutterstock

Un hoț înarmat cu un baros a spart vitrina unei bijuterii din vestul Londrei, în timp ce altul a luat ”prada”, după care au fugit cu numeroase obiecte, în timpul zilei, fără să le pese că sunt văzuți.

O înregistrare VIDEO care a fost distribuită pe rețelele de socializare arată doi bărbați mascați și cu glugă folosind un ciocan de mari dimensiuni pentru a sparge vitrina bijuteriei Gregory & Co din Richmond.

În timp ce un individ aduna bijuteriile într-o geantă albastră, un membru al personalului a încercat să-i alunge lovindu-l peste degete cu o cutie mică, în timp ce alt angajat încearca să scoată produsele din vitrină și să le pună înapoi în magazin.

Bărbații au fugit după scurt timp spre Richmond Green, notează BBC.

Poliția Metropolitană a făcut apel la martori în legătură cu această spargere, care a avut loc sâmbătă, în jurul orei 10:30 GMT. Până acum nu s-au efectuat arestări.

Magazinul se află în Paved Court, o stradă pietonală îngustă, pavată cu pietre, pe care se află buticuri, cafenele și restaurante.

De asemenea, magazinul a fost folosit ca locație de filmare pentru serialul TV ”Ted Lasso”, care spune povestea unui antrenor american de fotbal american universitar adus pentru a antrena AFC Richmond, o echipă de fotbal din Premier League engleză care se confruntă cu dificultăți.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
G 5kp9lbuaqio0g
Jaf ca-n filme în plină stradă la Tokyo. Hoții au furat echivalentul a peste 2 milioane de euro
Trei persoane au furat valize conţinând echivalentul a peste 2 milioane de euro în numerar pe o stradă foarte aglomerată din centrul Tokyo, o infracţiune rară în capitala japoneză, renumită pentru siguranţa sa, relatează AFP.
62169535
„Metoda porumbelul”, cea mai nouă modalitate de jaf. Patru indivizi au ajuns în arest, la Cluj-Napoca
„Metoda porumbelul”, o modalitate complet inedită de furt, a fost documentată de polițiștii din Cluj. Hoții au pătruns în casa victimei susținând că un porumbel a rămas blocat în pod.
62584366
Momentul jafului de la Muzeul Luvru, surprins de camere. Imagini difuzate în exclusivitate de televiziunea franceză. VIDEO
Camerele de supraveghere au surprins jaful spectaculos de la Muzeul Luvru, din octombrie la Paris, iar imaginile au fost difuzate pentru prima dată duminică de TF1 și France Télévision.