Va declanșa NATO un ”holocaust nuclear” dacă Rusia atacă un stat membru? Care sunt de fapt perspectivele reale
„Vrei să spui că dacă Rusia ar ataca Lituania, am intra în război cu Rusia?” Donald J. Trump a întrebat un consilier explicându-i cum funcționează NATO după ce a devenit președinte în 2017.
„Este o nebunie”.
Într-un editorial publicat în Politico, Ivo Daalder, fost ambasador al SUA la NATO, explică care sunt de fapt scenariile în cazul unui atac rusesc asupra unui membru NATO.
Scopul NATO nu este să intre în război împotriva Rusiei, ci în primul rând să prevină războiul. Și Alianța Nord-Atlantică, care a împlinit 75 de ani săptămâna trecută, a făcut acest lucru cu mai mult succes decât orice alianță militară din istorie.
Neînțelegerea fundamentală este rezultatul unei erori cheie în viziunea lui Trump despre alianțe, și anume că acestea se referă la împărțirea echitabilă a sarcinilor, mai degrabă decât securitatea comună.
De exemplu, în februarie, Trump a spus că le-a spus aliaților europeni care nu cheltuiesc suficient pentru apărare că îi va încuraja pe ruși „să facă ce dracu vor ei” dacă țările respective nu cheltuiesc mai mult.
Și, în timp ce mai târziu a asigurat un public britanic că va menține „100%” SUA în NATO, el a condiționat aliații să-și plătească „partea echitabilă” și „să joace corect”.
Trump nu este singur care crede în împărțirea echitabilă a sarcinilor – care este doar un cod pentru ca Europa să plătească mai mult pentru apărarea sa. Și mulți lideri NATO, începând cu secretarul său general Jens Stoltenberg, au încercat de atunci să-l liniștească pe Trump și pe alți critici ai alianței.
În februarie, Stoltenberg a promovat o „creștere fără precedent” a cheltuielilor pentru apărare, 18 aliați cheltuind acum 2% din PIB pentru apărare.
„În 2024, Aliații NATO din Europa vor investi un total de 380 de miliarde de dolari SUA în apărare. Pentru prima dată, aceasta se ridică la 2% din PIB-ul lor combinat”, a declarat el.
Nu contează că Europa a cheltuit mult mai mult pentru apărare în timpul Războiului Rece și încă cheltuia 2% în 2000 - la 10 ani după prăbușirea Uniunii Sovietice.
Desigur, un angajament serios de a cheltui bani pentru apărare este important pentru a asigura securitatea.
În esență, alianțele se referă la înțelegerea faptului că securitatea unui aliat este fundamentală pentru propria persoană.
„Un atac armat împotriva unuia sau mai multor dintre ei în Europa sau America de Nord va fi considerat un atac împotriva lor tuturor”, precizează articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord , menționând că într-un astfel de caz, fiecare membru „va asista partea sau părțile” atacată astfel, luând de îndată, individual și în comun cu celelalte părți, măsurile pe care le consideră necesare, inclusiv utilizarea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei Atlanticului de Nord.”
NATO - o forță pentru pace
Această promisiune de apărare colectivă este ceea ce face din NATO o forță pentru pace.
Orice adversar înclinat spre agresiune împotriva unei țări membre trebuie să țină cont de posibilitatea – dacă nu de probabilitatea ridicată – ca acesta să fie întâmpinat cu un răspuns militar care se bazează pe întreaga capacitate colectivă a tuturor aliaților, nu a celui pe care l-a atacat.
Pentru americani, lecția învățată din două războaie mondiale sângeroase - războaie în care trupele americane au trebuit să traverseze un ocean pentru a lupta pe plajele și câmpurile Europei - a fost că securitatea lor supremă depindea de securitatea Europei. Deci, mult mai bine să prevenim războaiele în Europa, angajându-vă să apărăm aliații încă de la început.
Așa a fost și pentru membrii europeni ai NATO, care au continuat să trăiască în umbra Uniunii Sovietice și apoi a Rusiei – de departe cea mai puternică și mai agresivă putere militară de pe continent – după două războaie devastatoare.
Pentru ei, adevărata securitate rezidă în angajamentul SUA de a veni în apărarea lor.
Dar această dependență a avut două consecințe: în primul rând, a determinat unele state europene să renunțe la gândurile serioase în ceea ce privește securitatea militară – în special după Războiul Rece – deoarece NATO făcuse, în cele din urmă, războiul puțin probabil. Dar agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei a trezit din nou în toată Europa nevoia de a lua apărarea în serios. De aici, creșterea investițiilor militare celebrată de Stoltenberg.
În al doilea rând, această dependență europeană a alimentat frecvent îndoielile cu privire la angajamentul Americii față de securitatea continentului. La urma urmei, există ceva destul de nenatural în faptul că SUA sunt dispuse să meargă la război la un ocean depărtare pentru a apăra o altă țară – mai ales când acest lucru ar putea aprinde un holocaust nuclear ca răspuns.
