Ursula von der Leyen: UE este dispusă să discute despre renunţarea la brevetele pentru vaccinurile anti-Covid-19

62164529
Getty

Ursula von der Leyen a susținut că UE este dispusă să discute despre renunţarea la drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile destinate Covid-19.

Uniunea Europeană este dispusă să discute o propunere de renunţare la drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile COVID-19, a declarat joi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce producătorii de medicamente şi-au apărat drepturile, iar preţurile acţiunilor lor au scăzut din cauza acestor discuţii, transmite Reuters.

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a exprimat miercuri sprijinul pentru o renunţare la drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile COVID-19, aceasta fiind o inversare a poziţiei SUA, iar negociatorul comercial Katherine Tai a susţinut negocierile în acest sens de la Organizaţia Mondială a Comerţului, potrivit News.ro.

Şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a apelat la majuscule, într-un tweet, numind schimbarea de poziţie a lui Biden ca fiind un ”MOMENT MONUMENTAL ÎN LUPTA CONTRA # COVID19” şi afirmând că reflectă ”înţelepciunea şi conducerea morală a Statelor Unite”.

Directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, a declarat statelor membre că ”a salutat cu căldură” mişcarea SUA, adăugând: ”Trebuie să răspundem urgent la Covid-19, deoarece lumea urmăreşte ce se întâmplă, iar oamenii mor.”

Von der Leyen, vorbind cu Institutul Universitar European din Florenţa, a declarat că UE este pregătită să discute orice propuneri care abordează criza ”într-un mod eficient şi pragmatic”.

”De aceea suntem pregătiţi să discutăm modul în care propunerea SUA pentru o derogare privind protecţia proprietăţii intelectuale pentru vaccinurile COVID-19 ar putea contribui la atingerea acestui obiectiv”, a mai spus ea.

Dar producătorii de medicamente - care au produs vaccinuri împotriva coronavirusului într-un timp record - au declarat că propunerea ar putea avea efectul opus, prin perturbarea unui lanţ de aprovizionare solicitat şi fragil. Ei au îndemnat ţările bogate să împartă vaccinurile mai generos cu lumea în curs de dezvoltare.

Iar Germania, cea mai mare putere economică a UE şi care găzduieşte un mare sector farmaceutic, a respins ideea, spunând că motivele lipsei de vaccinuri sunt standardele de capacitate şi calitate. Ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, a declarat că împărtăşeşte obiectivul lui Biden de a furniza vaccinuri lumii întregi, dar o purtătoare de cuvânt a guvernului a declarat într-un comunicat că ”protejarea proprietăţii intelectuale este o sursă de inovaţie şi trebuie să rămână aşa în viitor”.

Federaţia Internaţională a Producătorilor şi Asociaţiilor Farmaceutice a afirmat că o derogare ar încuraja producătorii noi, care nu au cunoştinţe şi supraveghere esenţiale.

Una dintre aceste firme, Moderna, a renunţat deja, în octombrie, la drepturile sale la brevet, iar joi a remarcat lipsa companiilor capabile să fabrice rapid un vaccin similar şi să obţină aprobarea acestuia.

Acţiunile producătorilor de vaccinuri au scăzut, joi, deşi au depăşit minimele atinse iniţial. Acţiunile Moderna au scăzut cu 2,8%, Pfizer cu 1,4%, iar Novavax cu 0,4%.

La Londra, titlurile AstraZeneca au coborât cu 0,8%.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
62188663
O biserică istorică a ieșit la suprafața apei unui lac după mai bine de 40 de ani

O biserică din secolul XIX a reieșit la suprafața apei unui lac din Mexic după ce timp de decenii a fost scufundată, ca rezultat al unei secete care afectează regiunea, relatează New York Post.

62188661
Pentagonul nu va distruge racheta chineză scăpată de sub control. S-ar putea prăbuși pe 8 sau 9 mai

Pentagonul nu va distruge racheta chineză scăpată de sub control.

62188659
Alertă în Guatemala, după erupția unui vulcan. Șiroaiele de lavă coboară din vârf

Autorităţile din Guatemala sunt în alertă după o nouă erupţie a unui vulcan, într-o ţară adesea încercată de astfel de fenomene.

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.