Unul dintre aliații europeni ai lui Putin râde de armata rusă. Remarca riscantă făcută la adresa trupelor Moscovei

62550713

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut o remarcă la adresa armatei ruse care s-ar putea lăsa cu reacții negative din partea Moscovei.

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat că nu vede o amenințare militară reală din partea Rusiei pentru țările NATO, întrucât aceasta s-a dovedit incapabilă să-și atingă obiectivele în Ucraina, dar a adăugat că Ucraina va pierde războiul.

Orban a declarat pentru canalul de știri francez LCI că nu se teme că războiul ruso-ucrainean va degenera într-un conflict global, notează Ukrainska Pravda.

El a subliniat spus că rușii sunt „prea slabi” pentru asta și că „ei nu au putut nici măcar să învingă Ucraina, așa că nu pot ataca cu adevărat NATO”.

Între timp, ca răspuns la o altă întrebare, el a spus că Ucraina pierde războiul și că negocierile reale privind încetarea acestuia vor avea loc între Rusia și Statele Unite.

„Nici Europa, nici Ucraina nu vor putea ajunge la un acord cu Rusia. Ucraina pentru că pierde războiul, iar Europa pentru că este prea implicată în acesta. Este nevoie de un acord între ruși și americani”, a declarat premierul ungar.

În trecut, premierul Ungariei a afirmat că partenerii occidentali ai Ucrainei creează amenințarea unui al treilea război mondial prin discuțiile lor despre un potențial contingent militar.

De asemenea, prim-ministrul ungar a încercat să facă legătura între imposibilitatea aderării Ucrainei la UE și faptul că aceasta nu poate fi acceptată în NATO.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62548537
Preşedintele Poloniei spune că speră la relaţii bune cu premierul ungar Viktor Orban şi la întărirea Formatului „Bucureşti 9”

Ungaria este un partener important pentru Polonia, a declarat preşedintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, unei reviste ungare, în primul său interviu acordat în străinătate.

62550355
Bărbatul care a murit în timpul finalei Portugalia-Spania era român. A fost deschisă o anchetă, iar martorii au fost audiați

Bărbatul care a murit în timpul finalei Ligii Naţiunilor dintre Spania şi Portugalia era un cetățean român în vârstă de 34 de ani, care locuia în Bavaria. El a căzut de la o înălţime mare dintr-un sector de tribună în zona rezervată presei.

62530989
Mark Rutte cere o creștere cu 400% a apărării antiaeriene NATO: „Rusia seamănă teroare din cer”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va cere luni, la Londra, o creștere de 400% a apărării antiaeriene și antirachetă a Alianței, pentru a contracara amenințarea aeriană a Rusiei, transmite AFP.

 

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.