Unde a fost găsit trupul neînsuflețit al lui Cristian, românul luat de ape în Italia. Luni a fost declarat doliu local

×
Publicitate

Trupul fără viață al românului luat de viitură în Italia a fost găsit după mai bine de trei săptămâni de căutări neîncetate. Cristian avea 25 de ani și a fost prins, împreună cu două prietene, în mijlocul apelor învolburate.

Imaginile cu cei trei stând îmbrățișați în timp ce așteptau să fie salvați au impresionat o lume întreagă. În orașul în care a avut loc tragedia, luni este doliu.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Imaginile cu cei trei români îmbrățișați în mijlocul șuvoaielor, filmate de martori de pe malul râului Natisone din nordul Italiei, au făcut înconjurul lumii. După câteva secunde, tinerii au fost doborâți de torent. Fetele au fost găsite fără suflare după două zile.

tineri italia

Duminică a fost descoperit și trupul neînsuflețit al lui Cristian. Era prins între crengi și stânci, la aproximativ cinci sute de metri distanță de locul în care a fost văzut pentru ultima oară.

Michele de Sabata, primarul orașului Premariacco: „L-au găsit pe Cristian. Este un moment important, îl redăm familiei din România şi cred că România îl aşteaptă! Cum am spus înainte: o ultima îmbrățişare care va rămâne pentru umanitate."

Fratele lui Cristian a participat și el la căutările disperate, împreună cu sute de pompieri, scafandri și voluntari.

italia

Crina Suceveanu, jurnalist în Italia: „Toți italienii s-au simțit ca părinții acestui băiat, toată lumea a dorit să dea o mană de ajutor, au fost solidari. A fost debitul raului foarte mare, acum a scăzut și au putut să observe sub niște grămezi de lemne între stânci acolo corpul acestui tânăr."

În memoria băiatului, duminică au bătut clopotele bisericilor din orașelul italian în care s-au derulat scenele dramatice. Iar luni, acolo este doliu local.

Între timp, procurorii italieni au început o anchetă pentru a verifica dacă au fost respectate toate protocoalele de intervenție.

MAE confirmă cetăţenia română a celei de-a treia persoane decedate în inundaţiile din Italia

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, duminică, cetăţenia română a celei de-a treia persoane dispărute, şi ulterior găsită decedată, în urma inundaţiilor produse, pe 31 mai, în Italia, în regiunea Friuli Venezia Giulia, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, Consulatului General al României la Trieste a contactat în regim de urgenţă autorităţile italiene pentru a confirma informaţia apărută în presa italiană cu privire la găsirea unui trup neînsufleţit în apele râului Natisone, provincia Udine, şi a obţine date despre identitatea şi cetăţenia persoanei decedate.

Autorităţile italiene au comunicat reprezentanţilor oficiului consular că persoana decedată este cetăţean român, iar rezultatele anchetei confirmă că aceasta este cea de-a treia victimă a accidentului menţionat anterior, precizează MAE.

Consulatul General al României la Trieste este în contact cu membrii familiei persoanei decedate, pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, inclusiv prin eliberarea certificatului de deces şi sprijinirea repatrierii trupului neînsufleţit.

MAE informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Trieste (+39040411652, +390404528136, +39040416350), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului General al României la Trieste (+393408821688). 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62460865
Volodimir Zelenski spune că Moscova a lansat spre Ucraina, doar luna aceasta, 2.400 de bombe ghidate

Moscova acuză Kievul că a atacat, cu bombe cu dispersie, orașul Sevastopol, din Crimeea. Cel puțin șase oameni au murit, printre care trei copii, unul de doar doi ani.

62460864
O închisoare de maximă securitate din Canada a fost evacuată din cauza incendiilor din Quebec. VIDEO

Sute de persoane, printre care 225 de deţinuţi dintr-o închisoare de înaltă securitate, au fost evacuate din cauza incendiilor de pădure din Canada, au anunţat autorităţile duminică, notează AFP.

62341991
Bilanţul atacului cu rachete de la Sevastopol a crescut la 4 morţi şi 151 de răniţi

Atacul cu rachete lansat duminică de forţele armate ucrainene asupra oraşului Sevastopol din Crimeea a afectat 151 de persoane, a declarat guvernatorul oraşului, Mihail Razvojaev.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.