La șase zile după cutremure, un băiețel de trei ani a fost scos în viață, de sub dărâmături.
Atenție, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional!
În Caracas, o echipă de iordanieni a salvat un băiețel de trei ani, care a rezistat ca prin minune vreme de șase zile sub dărâmături. Însă în multe zone salvatorii nu au ajuns nici până acum, așa că oamenii fac tot ce pot pentru a-i căuta pe cei dragi dispăruți în urma seismelor.
Un tată sapă cu mâinile goale și cu orice are la îndemână pentru a le scoate de sub ruine pe cele două fetițe ale sale. Și nu vrea cu niciun chip să se dea bătut: „Nu mă pot gândi la plâns acum. Nu suport această situație, îmi sfâșie sufletul, dar lacrimile nu vor mișca o piatră”.
În unele zone, abia acum ajung echipaje de salvare din diverse colțuri ale lumii.
Jack Thorpe, voluntar din SUA, Resource Rescue International: „Știu că încă mai putem găsi oameni în viață în aceste clădiri, așa că nu suntem pregătiți să ne dăm bătuți”.
În ciuda unei lupte contracronometru, misiunile se desfășoară cumplit de greu.
Agenția ONU pentru refugiați a transmis că există o penurie gravă de alimente, serviciile de bază nu funcționează, iar comunicațiile au fost în mare parte întrerupte în La Guaira - una dintre cele mai afectate zone.
ONU estimează că dincolo de tragediile zecilor de mii de oameni dați dispăruți, cel puțin 30.000 de supraviețuitori au rămas fără locuințe.
Mary Triny Mena, corespondentă CNN Caracas, Venezuela: „Acesta este Parque del Este din capitala Venezuelei. Este similar cu Central Park din New York. Majoritatea oamenilor care au venit aici sunt din centrul Caracasului și, de asemenea, din La Guaira. Casele lor au fost atât de afectate de cutremure, așa că le este imposibil să se mai întoarcă. Acum, cei mai mulți au decis să rămână aici deoarece primesc medicamente și mâncare, dar încearcă să găsească un loc la rudele din alte părți ale țării”.