Un rus care a luptat în Ucraina vrea să depună mărturie la un tribunal internaţional: Fac tot ce pot pentru a opri războiul

62286989
Shutterstock

Un membru al forţelor armate ale Rusiei care a participat la invazia din Ucraina a cerut azil politic după ce a aterizat la Madrid şi este dispus să-şi împărtăşească experienţele prin care a trecut în faţa unui eventual tribunal penal internaţional.

Nikita Cibrin are 27 de ani şi spune că a petrecut mai mult de patru luni în Ucraina, făcând parte din Brigada 64 de puşcaşi motorizaţi a Gărzilor Speciale, o unitate acuzată de comiterea de crime de război în regiunea Kiev, în luna martie, scrie The Guardian.

Cibrin a aterizat, marţi, în capitala Spaniei şi a fost reţinut la centrul pentru imigranţi de pe aeroport. Într-un interviu telefonic acordat, miercuri seară, de pe aeroport, Cibrin a negat că ar fi fost implicat în vreun fel în crimele de război care i se reproşează unităţii sale, susţinând că el nu a tras cu arma „nici măcar o dată” în timpul petrecut în Ucraina, notează News.ro.

El a declarat însă că este nerăbdător să depună mărturie în faţa unui tribunal internaţional despre experienţele sale din Ucraina. „Nu am nimic de ascuns”, susţine el. „Acesta este un război criminal, pe care Rusia l-a început. Vreau să fac tot ce pot pentru a-l opri”, a declarat Nikita Cibrin.

A fost degradat şi folosit ca om de serviciu, după ce s-a împotrivit războiului

Cibrin spune că a dezertat în iunie

Cibrin spune că s-a decis să fugă din Rusia după ce a dezertat din unitatea sa din Ucraina în luna iunie. Potrivit fostului militar rus, el le-a spus comandanţilor săi încă din 24 februarie, din prima zi a invaziei, că nu este de acord cu acest război. Ca urmare, a fost degradat, a fost scos din postul său de mecanic al armatei şi a fost însărcinat cu efectuarea de munci manuale.

M-au ameninţat că mă vor băga la închisoare. În cele din urmă, comandanţii mei au decis să mă folosească ca om de serviciu şi ca om pe care îl foloseau la încărcare. Am fost trimis departe de câmpul de luptă”, a povestit el despre perioada petrecută în Ucraina.

„Au jefuit tot ce era. Maşini de spălat, electronice, totul”

Născut în Iakuţk, în estul Siberiei, Cibrin s-a înrolat în armata rusă în vara anului 2021, pentru că avea nevoie de bani. A intrat pentru prima dată în Ucraina cu unitatea sa la 24 februarie, trecând graniţa cu Belarusul. „Nu credeam că voi fi implicat în vreun război. Nu aveam nicio idee că vom lupta în Ucraina”, susţine el.

El spune că a petrecut prima lună a invaziei în satul Lipivka, la 50 de kilometri vest de Kiev. În acea perioadă, brigada lui este acuzată că a executat civili în Bucea şi Andriivka, două sate apropiate de Lipivka. Cibrin susţine însă că el nu a fost martor la niciun schimb de focuri în timpul cât a stat la Lipivka, dar spune, în schimb, că unitatea sa jefuia în mod obişnuit casele ucrainenilor. „Au luat tot ce era. Maşini de spălat, electronice, totul”, a afirmat el. Cibrin recunoaşte şi că circulau „zvonuri” printre camarazii săi potrivit cărora membrii unităţii sale ar fi fost implicaţi în violenţe sexuale şi în uciderea de civili.

Cibrin confirmă că moralul în unitatea sa pe toată perioada în care a fost în Ucraina era extrem de scăzut. „Toată lumea a încercat să găsească modalităţi de a ieşi din armată. Dar comandanţii noştri ne ameninţau că ne împuşcă dacă dezertăm”, a povestit el.

A dezertat ascuns într-un camion

Cibrin spune că la 16 iunie a reuşit să fugă din Ucraina ascunzându-se în interiorul unui camion care se îndrepta spre Rusia pentru a lua provizii de alimente.

După un timp, a contactat reţeaua pentru drepturile omului Gulagu.net, care l-a ajutat să părăsească Rusia la începutul acestei luni. Vladimir Osecikin, şeful Gulagu.net, a confirmat că organizaţia sa l-a ajutat pe Cibrin să părăsească Rusia.

Joi seară, fostul militar rus a fost eliberat din centrul pentru imigranţi al aeroportului din Madrid, fiind plasat într-un adăpost temporar pentru refugiaţi din capitala spaniolă, în timp ce autorităţile îi procesează cererea de azil.

Cibrin speră acum să primească azil politic în Spania şi invocă opoziţia sa publică faţă de război ca fiind un pericol pentru sănătatea sa, dacă ar fi trimis înapoi în Rusia.

„The Guardian” precizează că nu a reuşit să verifice în mod independent toate detaliile poveştii lui Cibrin. El a furnizat documente şi fotografii care arată că a făcut parte din Brigada 64 de puşcaşi motorizaţi a Gărzilor Speciale şi că a fost în Ucraina.

Cibrin este al doilea militar rus cunoscut care a fugit din ţară după ce a luat parte la invazie. Celălalt este Pavel Filatiev, un fost paraşutist rus care a fugit din ţară în vară, după ce a scris un memoriu în care a criticat războiul, reaminteşte „The Guardian”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Alegeri în SUA. Nancy Pelosi nu va mai conduce Camera Reprezentanţilor

După mai multe luni de speculaţii privind viitorul ei, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a anunţat joi că nu-şi va mai asuma conducerea democraţilor din camera inferioară a Congresului în noua sa configuraţie.

 

Un copil de doi ani a murit de foame după ce tatăl lui a decedat în urma unui atac de cord. Cum au fost găsiți cei doi

Un copil în vârstă de 2 ani din New York a murit de înfometare, după ce tatăl lui și-a pierdut viața în urma unei afecțiuni la inimă, lăsându-l pe băiețel singur în casa lor din străinătate, potrivit autorităților.

Ministru japonez: Racheta lansată de Coreea de Nord avea o rază de acţiune suficientă pentru a atinge teritoriul SUA

Racheta lansată vineri de Coreea de Nord avea o rază de acţiune suficientă pentru atinge teritoriul SUA şi o capacitate de zbor de până la 15.000 km, a declarat ministrul japonez al Apărării, Yasukazu Hamada, relatează Reuters.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.