Un paramedic i-a administrat pe ascuns un medicament pentru avort amantei sale, când a aflat că este gravidă. Ce a urmat

62558376

Un paramedic care a păcălit o femeie să facă un avort, după ce i-a administrat pe ascuns medicamente în timpul actului sexual, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, potrivit The Guardian. 

Bărbatul în vârstă de 33 de ani era căsătorit când a cunoscut-o pe femeie în timpul unei vacanțe în Spania, în 2021, și au început o relație la distanță.

În martie 2023, femeia a călătorit la Edinburgh pentru a-l vedea după ce a aflat că este însărcinată, a precizat Curtea Supremă din Glasgow.

Pe 17 martie, paramedicul i-a administrat fără știrea ei un medicament pentru avort în timpul actului sexual, a mai precizat instanța.

Luna trecută, el și-a recunoscut vinovăția pentru agresiune sexuală și pentru administrarea fără consimțământ a unui medicament care a cauzat avortul, precum și pentru intenția de a o determina să facă avort.

Luni, inculpatul, lider de echipă la o clinică de la Serviciul de Ambulanță Scoțian, a fost condamnat la 10 ani și șase luni de închisoare.

Instanța a aflat că paramedicul a convins-o pe femeie să-i mintă pe medicii de la Spitalul Regal din Edinburgh, pentru că el se temea că va fi arestat dacă ea va spune adevărul.

Victima a mers cu sora ei la un alt spital regional, unde i s-a spus că va face un avort spontan.

În mai 2023, femeia a depus o plângere la Serviciul de Ambulanță Scoțian, care a demarat o anchetă.

Pe 14 martie, în ziua în care femeia i-a spus bărbatului că este însărcinată, el a folosit rețeaua internă a serviciului pentru a căuta medicamente pentru avort, a spus instanța.

La pronunțarea sentinței, judecătorul a spus: „I-ai cauzat suferință considerabilă pe o perioadă de mai multe zile și ai lăsat-o să se confrunte cu o viață întreagă de durere și pierderi.”

De asemenea, judecătorul a mai spus că bărbatul i-a provocat o „traumă psihică pe termen lung” victimei sale.

Instanța a mai aflat că faptele au avut loc în decurs de 48 de ore, începând cu 17 martie, la apartamentul inculpatului din Edinburgh.

Judecătorul a mai precizat că paramedicul i-a spus femeii că nu dorește copii, dar ea a rămas însărcinată.

„Ai planificat ceea ce i-ai făcut victimei tale folosindu-te de resursele disponibile ca paramedic”, a mai precizat judecătorul. 

Avocatul apărării, a spus: „Îi exprim profunda părere de rău și regret pentru faptele pentru care este acum judecat. El este copleșit de remușcări pentru răul pe care l-a cauzat și pentru încălcarea încrederii pe care acțiunile sale au reprezentat-o.”

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62558374
Bilanțul morților iranieni este în creștere în urma războiului cu Israel. „Am înmormântat 1.060 de martiri în ţară”
Un responsabil iranian a anunţat luni, la televiziunea de stat, un nou bilanţ, revizuit în creştere, de 1.060 de morţi în ţară în urma războiului de 12 zile cu Israelul.
62426809
„Nu vrem un împărat". Reacția categorică a Braziliei după ultimul anunț făcut de Trump
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a dat luni o replică fermă la amenințările cu tarife vamale ale președintelui american Donald Trump, declarând că statele BRICS refuză dominația unei singure puteri mondiale.
62558373
Un deputat francez a fost găsit mort în casă. „Era spânzurat într-o cameră de la etaj”
Deputatul francez Olivier Marleix, fost lider al partidului Les Républicains în Adunarea Naţională (2022-2024), s-a sinucis luni la domiciliul său din Anet, stârnind un val de omagii în clasa politică franceză, potrivit AFP.