Un film despre o fetiță de cinci ani, ucisă în Gaza, speră că va aduce încetarea războiului. Va fi prezentat la Veneția

62571825
Getty

Mama unei fetiţe palestiniene care a fost ucisă în Gaza de armata israeliană speră că un film în memoria fiicei sale, prezentat miercuri la Festivalul de Film de la Veneţia, va contribui la încetarea războiului şi la salvarea de vieţi omeneşti.

„Sper că acest film va contribui la încetarea acestui război distructiv şi la salvarea celorlalţi copii din Gaza", a declarat pentru AFP prin telefon din oraşul Gaza Wissam Hamada, despre "The Voice of Hind Rajab", unul dintre cele 21 de filme aflate în competiţie la Mostra de la Veneţia.

Tragedia lui Hind Rajab

Hind Rajab, în vârstă de cinci ani, a fost găsită moartă într-o maşină ciuruită de gloanţe în oraşul Gaza, la câteva zile după ce a petrecut ore întregi la telefon, la 29 ianuarie 2024, cu Societatea Semilunii Roşii Palestiniene, implorând îngrozită în timp ce vehiculul în care se afla împreună cu alţi membri ai familiei sale a fost atacat de soldaţii israelieni.

Povestea ei a suscitat o vie emoţie la nivel internaţional şi au fost lansate apeluri care au solicitat o anchetă independentă.

Vocea „fiicei mele, Hind, îşi are astăzi ecou în întreaga lume şi ea nu va fi niciodată uitată", a spus mama fetiţei.

Apelul mamei către lume

Însă, „Hind este doar un caz printre alte câteva mii; de ce n-a acţionat lumea pentru a-i salva pe ceilalţi părinţi şi copii?", a întrebat tânăra de 29 de ani, care locuieşte împreună cu fiul său de cinci ani. Soţul i-a murit în urmă cu un an.

„Întreaga lume ne-a lăsat să murim, să flămânzim, să ne fie frică şi să fim strămutaţi cu forţa, fără să facem nimic. Este o trădare uriaşă", a adăugat ea.

Pentru „The Voice of Hind Rajab", care prezintă ultimele ore din viaţa fetiţei, regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania a folosit înregistrările audio originale ale apelurilor telefonice de urgenţă. Familia fetiţei a confirmat pentru AFP că şi-a dat permisiunea.

Contactată de AFP, armata israeliană, care nu a anunţat niciodată o anchetă oficială asupra acestei tragedii, a indicat, fără a oferi mai multe detalii, că circumstanţele morţii lui Hind Rajab sunt încă „în curs de examinare".

Kaouther Ben Hania a scris pe contul său de Instagram că a auzit fragmente din apelurile de ajutor ale lui Hind Rajab aproape întâmplător şi a contactat imediat Semiluna Roşie.

„Am vorbit mult cu mama lui Hind, cu oamenii care s-au aflat (cu ea) la celălalt capăt al firului, cei care au încercat s-o ajute. Am ascultat, am plâns, am scris", a adăugat regizoarea.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62571821
Cum a descris Putin afirmațiile potrivit cărora Rusia ar plănui să atace Europa. Mesajul transmis către Vest

Provocare sau incompetență, așa a descris Vladimir Putin afirmațiile potrivit cărora Moscova ar plănui să atace Europa, dacă are succes în războiul din Ucraina.

62571820
Poliția a împușcat mortal un tunisian care a înjunghiat cinci persoane în Marsilia. Una dintre victime este grav rănită

Un tunisian a înjunghiat marţi cinci persoane în oraşul francez Marsilia, dintre care una este grav rănită, într-un atac aparent fără motivaţie teroristă şi care s-a încheiat cu împuşcarea mortală a atacatorului de către poliţie.

62571784
Statul din UE care a început să elibereze vize pentru ruși. „Se construieşte noua ordine mondială”. Nu este Ungaria

Slovacia doreşte să-şi normalizeze relaţiile cu Moscova şi va creşte importurile de gaze ruseşti prin conducta TurkStream, i-a spus marţi premierul slovac Robert Fico preşedintelui rus Vladimir Putin, cu care s-a întâlnit la Beijing.

Recomandări
Screenshot 2026 10 11 183436
Scandalul ANM ia amploare: mobilier de 1,5 milioane de lei și calculatoare de 700.000 lei, cumpărate prin achiziții directe

În scandalul ANM, raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că nu doar parfumuri haine și accesorii de lux au fost luate cu banii instituției, ci și mobilier, calculatoare și rezerve de toner.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.