Washington Post: SUA vor să administreze Fâșia Gaza timp de un deceniu după război. Ce prevede planul

62563311
Getty

Un plan postbelic al SUA pentru Gaza prevede administrarea regiunii timp de cel puțin un deceniu, relocarea populației și reconstrucția enclavei ca stațiune turistică și centru de producție, potrivit unui document citat de Washington Post.

Washington Post a precizat că, potrivit unui prospect de 38 de pagini pe care l-a consultat, cei 2 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza ar părăsi, cel puţin temporar, teritoriul fie prin plecări „voluntare” către altă ţară, fie prin mutarea în zone restricţionate din interiorul teritoriului pe durata reconstrucţiei.

Tabere umanitare propuse pentru relocare

Reuters a relatat anterior că există o propunere de construire a unor tabere de mari dimensiuni, denumite „Zone de tranzit umanitar”, în interiorul şi, posibil, în afara Gazei, pentru a găzdui populaţia palestiniană. Planul purta numele Fundaţiei Umanitare din Gaza (GHF), un grup controversat de ajutor umanitar susţinut de SUA.

Oricine deţine terenuri va primi un „token digital” în schimbul drepturilor de reamenajare a proprietăţii sale, a explicat Washington Post, adăugând că fiecare palestinian care pleacă va primi 5.000 de dolari în numerar şi subvenţii pentru a acoperi chiria pe o perioadă de patru ani. De asemenea, li se va asigura hrană pentru un an, a adăugat ziarul.

The Post a precizat că planul se numeşte „Gaza Reconstitution, Economic Acceleration and Transformation Trust, sau GREAT Trust” şi a fost elaborat de GHF.

GHF colaborează cu armata israeliană şi foloseşte companii private americane de securitate şi logistică pentru a transporta ajutoare alimentare în Gaza. Este favorizată de administraţia Trump şi de Israel pentru a desfăşura acţiuni umanitare în Gaza, spre deosebire de sistemul condus de ONU, despre care Israelul spune că permite militanţilor să deturneze ajutoarele.

La începutul lunii august, ONU a declarat că peste 1.000 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să primească ajutor în Gaza de când GHF a început să funcţioneze în mai 2025, majoritatea dintre ele fiind împuşcate de forţele israeliene care operau în apropierea centrelor GHF.

Trump vrea să transforme Gaza în „Riviera Orientului Mijlociu”

La 4 februarie, Trump a declarat pentru prima dată în mod public că Statele Unite ar trebui să „preia controlul” asupra enclavei devastate de război şi să o reconstruiască ca „Riviera Orientului Mijlociu”, după relocarea populaţiei palestiniene în altă parte.

Comentariile lui Trump au stârnit furia multor palestinieni şi grupuri umanitare cu privire la posibila relocare forţată din Gaza.

Forţele israeliene au bombardat peste noapte suburbiile oraşului Gaza din aer şi de la sol, distrugând case şi alungând şi mai multe familii din zonă, în timp ce cabinetul de securitate al prim-ministrului Benjamin Netanyahu s-a reunit duminică pentru a discuta un plan de cucerire a oraşului.

Armata israeliană şi-a intensificat treptat operaţiunile în zona oraşului Gaza în ultimele trei săptămâni. Vineri, a pus capăt pauzelor temporare din zonă, care permiteau livrarea de ajutoare, desemnând-o „zonă de luptă periculoasă”.

Duminică, şeful Programului Alimentar Mondial a declarat că decizia Israelului va afecta accesul la alimente şi va pune în pericol lucrătorii umanitari.

„Acest lucru va limita cantitatea de alimente la care au acces”, a declarat Cindy McCain, director executiv al PAM, în cadrul emisiunii „Face the Nation” difuzate de CBS News.

Un sfert din populație, în foamete extremă

Un raport publicat la începutul acestei luni de către monitorul global al foametei, Integrated Food Security Phase Classification (IPC), a arătat că aproximativ 514.000 de persoane - aproape un sfert din populaţia Gazei - se confruntă cu condiţii de foamete în oraşul Gaza şi în zonele înconjurătoare.

Israelul a respins concluziile IPC ca fiind false şi părtinitoare, afirmând că sondajul s-a bazat pe date parţiale furnizate în mare parte de Hamas, care nu au luat în considerare recentul aflux de alimente.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62569383
Vladimir Putin susține la summitul din China că întâlnirea cu Trump a deschis calea către pace în Ucraina

Vladimir Putin a declarat luni că înțelegerile cu Donald Trump la summitul din Alaska deschid calea către pace în Ucraina, subiect pe care îl va discuta la summitul OCS din China, relatează Reuters și AFP.

 

62566424
Trump pierde o bătălie importantă în războiul economic. ”Tarifele reciproce” cu aproape toate ţările au fost anulate

Curtea de Apel Federală a Statelor Unite a limitat drastic planul tarifar al lui Donald Trump, anulând cele mai multe taxe vamale introduse prin decretul său din 2 aprilie.

62570970
A fost arestat un suspect în cazul uciderii fostului preşedinte al Parlamentului ucrainean Andrii Parubî. „O crimă oribilă”

Un suspect a fost arestat în cazul asasinării fostului preşedinte al Parlamentului ucrainean, Andrii Parubî, a anunţat Volodimir Zelenski, potrivit The Guardian.

Recomandări
Luca niculescu
LIVE UPDATE. A început votul pentru învestirea noului guvern. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Senatorii și deputații decid la această oră, prin vot secret, soarta guvernului premierului desemnat, Luca Niculescu. Acesta este susținut oficial de către parlamentarii PSD, UDMR și mai mulți liberali.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.