Un deputat de 30 de ani a fost găsit mort în incinta Parlamentului finlandez. Cine era Eemeli Peltonen

62568553
Facebook

Un deputat al Partidului Social-Democrat din Finlanda, Eemeli Peltonen, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit mort, marţi, în clădirea Parlamentului, deşi este vacanţă parlamentară, relatează AFP şi BBC.

„Persoana decedată în clădirea Parlamentului în dimineața zilei de 19 august este Eemeli Peltonen, un deputat aflat la primul mandat”, a anunțat serviciul de presă al Parlamentului într-un comunicat care nu precizează cauzele decesului.

Deputații finlandezi sunt în prezent în vacanța de vară, sesiunea de toamnă urmând să înceapă pe 2 septembrie.

Potrivit poliției, Eemeli Peltonen a decedat în jurul orei 11:00, ora locală. Poliția a declarat că „anchetează cauzele decesului, dar că nu suspectează un act criminal în acest stadiu”.

Reacții de șoc în Finlanda

Moartea sa subită a șocat Finlanda, politicieni de toate orientările exprimându-și tristețea.

„Moartea lui Eemeli Peltonen mă afectează profund, la fel ca pe noi toți”, a declarat președinta grupului parlamentar social-democrat, Tytti Tuppurainen, într-un comunicat. „Era un membru foarte apreciat al comunității noastre și ne va lipsi profund”, a adăugat ea.

Președintele finlandez Alexander Stubb, precum și numeroși deputați, au deplâns vestea. „Astăzi am primit vești tragice din Parlament”, a scris Alexander Stubb pe X.

Premierul Petteri Orpo a ținut un minut de reculegere în memoria lui Peltonen, care, potrivit acestuia, era foarte apreciat de colegi, a relatat postul public de televiziune YLE.

Marți, steagul finlandez a fost arborat în bernă în fața clădirii Parlamentului din centrul orașului Helsinki, în semn de doliu.

Cariera și problemele de sănătate ale lui Peltonen

Originar din Järvenpää (sud), Eemeli Peltonen a anunțat la sfârșitul lunii iunie că se află în concediu medical în urma unei infecții nosocomiale contractate în primăvară, în timpul tratamentului pentru o boală renală.

Potrivit presei locale, se pare că el s-ar fi sinucis în clădire și a fost găsit marți dimineață.

Peltonen, care reprezenta regiunea sudică Uusimaa, se afla la primul mandat de deputat, fiind ales în 2023. Ambițiile sale politice au început devreme – a fost ales consilier municipal în orașul Järvenpää la doar 18 ani. La 22 de ani, a devenit președinte al consiliului municipal, fiind cea mai tânără persoană care a deținut această funcție, potrivit presei de la acea vreme.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62530099
Casa Albă susţine că Putin i-a promis lui Trump că se va întâlni cu Zelenski. „A început aranjamentele pentru o întâlnire”

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat marţi că preşedintele rus Vladimir Putin a promis că va purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează CNN.  

62568483
Acţiunile europene din sectorul apărării au scăzut după întâlnirea Trump-Zelenski, ce alimentează speranțe de pace în Ucraina

Acţiunile companiilor europene din apărare au scăzut semnificativ marţi, contrar trendului pozitiv al pieţelor bursiere, relatează CNBC.

62554287
Capetele a şase bărbaţi au fost găsite pe o şosea din Mexic. Ce au descoperit autorităţile la locul faptei

Şase capete tăiate au fost găsite pe o şosea din centrul Mexicului, într-o zonă care nu este asociată în mod obişnuit cu violenţa cartelurilor, transmite BBC.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.