Și-au trimis iubitele și familia să se prostitueze la Londra ca să se îmbogățească. Trei proxeneți români au fost arestați

×
Publicitate

O rețea internațională de proxenetism care recruta și exploata tinere în Anglia a fost destructurată de autoritățile române și britanice. Polițiștii au descins simultan în mai multe locuințe din România, dar și din capitala Regatului Unit.

Trei români și un cetățean străin au fost arestați.

Corespondent Știrile PRO TV: „Șase suspecți au fost identificați până acum de investigatori. Este vorba despre cinci români și un britanic.

Trei dintre români, dar și bărbatul de origine britanică, au fost arestați preventiv, iar ceilalți doi sunt sub control judiciar. În timpul perchezițiilor, atât în țară, cât și în Regatul Unit, anchetatorii ar fi găsit mai multe probe, de la dispozitive de stocare a datelor, până la înscrisuri importante, care dovedesc faptul că cei cinci ar fi pus bazele unei rețele internaționale de proxenetism.

Românii ar fi trimis zeci de tinere în Londra, printre ele chiar și rude sau prietenele lor, iar complicele englez avea rolul de a găsi clienți. Banii erau apoi împărțiți.

De altfel, în urma perchezițiilor, anchetatorii au pus sechestru pe nouă mașini de lux, dar și pe mai multe imobile. Ancheta oamenilor legii continuă pentru stabilirea dimensiunii rețelei, dar și a numărului de victime.”

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62605326
Șefa CAB acuză „un plan matematic” de controlare a puterii judecătoreşti. Ce spune despre magistrații care merg la Cotroceni
Preşedinta Curţii de Apel Bucureşti (CAB), Liana Arsenie, a declarat, că este de părere că există un plan „matematic” de preluare a controlului asupra puterii judecătoreşti. Ea a vorbit și despre magistrații care se întâlnesc cu Nicușor Dan.
62507470
Marinescu cere transparență: „Un judecător sau un procuror are responsabilitatea de a vorbi despre problemele din justiție”
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat sâmbătă că un magistrat are responsabilitatea de a vorbi în mod deschis despre eventuale probleme din sistemul de justiţie, astfel încât acestea să poată fi cunoscute şi corectate.  
62605068
Ministrul Justiției, despre funcțiile de conducere la DNA și DIICOT: „Nu se poate vorbi despre un rezultat dinainte cunoscut”
Ministrul Justiţiei afirmă că, din punctul său de vedere, nu poate fi vorba despre negocieri politice în ceea ce priveşte viitorii procurori şefi şi adjuncţi ai DNA şi DIICOT, el dând asigurări că „nu se poate vorbi despre un rezultat dinainte cunoscut”.