Un câine al armatei israeliene a înregistrat pe o cameră corporală vocile ostaticilor ucişi din greşeală

62410899

Un câine de căutare al armatei israeliene a înregistrat apeluri la ajutor ale celor trei ostatici din Fâşia Gaza care au fost împuşcaţi mortal din greşeală cinci zile mai târziu de soldaţi israelieni, a declarat un purtător de cuvânt al armatei.

 

Câinele a fost trimis într-o clădire în timpul unei operaţiuni de luptă, echipat cu o cameră de corp Go-Pro.

„Teroriştii au tras asupra câinelui, şi din acel punct, am auzit voci care, după analiza înregistrării, au fost recunoscute ca fiind vocile ostaticilor, toate trei foarte puternice”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei Daniel Hagari, potrivit unei transcrieri date publicităţii în cursul nopţii.

Camera corporală a câinelui, care a fost ucis în operaţiune, a fost recuperată şi analizată abia marţi.

Clădirea se afla la numai circa un kilometru de locul unde ostaticii au fost împuşcaţi mai târziu.

După ce a analizat înregistrarea camerei, armata israeliană crede că bărbaţii care îi ţineau ostatici pe cei trei israelieni au fost ucişi în timpul operaţiunii, ceea ce le-a permis acestora să fugă.

Soldaţii israelieni i-au împuşcat accidental pe cei trei ostatici israelieni vineri la Shejaiya, în nordul Fâşiei Gaza. Cei trei erau pe jumătate dezbrăcaţi şi unul dintre ei ţinea un băţ pe care legase o cârpă albă.

Armata a explicat ulterior că soldaţii israelieni au acţionat împotriva procedurilor în vigoare când au deschis focul asupra celor trei ostatici.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62412271
Noi negocieri între Israel și Hamas. Condiția pusă de teroriști pentru a mai elibera ostatici

Consiliul de Securitate al ONU va încerca din nou, joi, să ajungă la un consens privind un armistițiu în Fâșia Gaza. Votul a fost amânat de mai multe ori pentru a evita un nou veto al americanilor.

62408599
Molima care se întinde pe front: „Febra șoarecilor" face ravagii în tranșeele rușilor

Șoarecii și șobolanii care mișună prin tranșee seamănă boala printre soldații ruși care luptă în Ucraina. Simptomele includ dureri puternice de cap, febră, frisoane și greață.

 

62412258
„Pentru moment, aruncă doar cu fecale”. Elevii unei şcoli din Marsilia sunt ţinta unor proiectile în timpul pauzei

Coji de banane, scutece, ghivece - sunt câteva exemple de gunoaie şi diverse obiecte care sunt aruncate de câteva luni în curtea şcolii primare şi a grădiniţei André Allar din arondismentul 15 din Marsilia.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.