Un bărbat fără probleme de sănătate a suferit un AVC brusc. Obiceiul pe care îl avea zilnic și care i-a pus viața în pericol

62288244
Shutterstock

Un bărbat de 54 de ani, sănătos, alergător și care nu fuma și consuma alcool, a făcut un AVC din cauza unui obicei pe care îl avea.

Simptomele alarmante au apărut brusc: slăbiciune pe partea stângă a corpului, amorțeală și dificultăți de echilibru, mers, înghițire și vorbire. Un membru al familiei l-a dus de urgență la o clinică de accidente vasculare cerebrale din apropiere, scrie CNN.

„Tensiunea lui arterială era extrem de mare — aproximativ 254 cu 150 mmHg — și totuși, uitându-te la el, nu ai fi bănuit nimic, pentru că arăta foarte bine. De aceea numim hipertensiunea ucigașul tăcut”, a declarat dr. Sunil Munshi, medic consultant la Nottingham University Hospitals NHS Trust, în Regatul Unit.

Tensiunea arterială normală la adulți este sub 120/80 mmHg. O tensiune de 180/120 mmHg sau mai mare este considerată o urgență medicală care necesită îngrijire imediată.

„Partea stângă a corpului era amorțită, iar investigațiile au arătat că a suferit un AVC într-o zonă profundă a creierului, talamusul, ceea ce explică instabilitatea”, a spus doctorul Munshi care a făcut și un raport al acestui pacient. „A fost internat și tratat cu cinci medicamente diferite până când tensiunea i-a scăzut la 170.”

Consuma opt energizante pe zi

Întors acasă, tensiunea bărbatului a continuat să crească, ajungând la 220, în ciuda numeroaselor medicamente. Munshi și echipa sa au căutat explicații timp de săptămâni, efectuând teste amănunțite care nu au arătat nimic concludent. Apoi, într-o zi, bărbatul i-a spus medicului despre obiceiul său de a consuma băuturi energizante.

„În fiecare zi consuma opt băuturi energizante foarte puternice pentru a rămâne alert la serviciu — câte două doze, de patru ori pe zi”, a explicat Munshi. „Fiecare băutură conținea 160 mg de cafeină. Atunci diagnosticul a devenit clar.”

Unele băuturi energizante pot conține până la 500 mg de cafeină, comparativ cu aproximativ 30 mg în ceai și 90 mg în cafea, a precizat dr. Martha Coyle, primul autor al studiului și medic rezident la Nottingham University Hospitals NHS Trust.

„În Marea Britanie, ghidurile recomandă maximum 400 mg de cafeină pe zi, echivalentul a două până la patru cești”, a spus Coyle. „Acest domn consuma 1.200–1.300 mg, de trei ori mai mult.”

Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) recomandă, de asemenea, să nu se depășească 400 mg pe zi.

La doar câteva săptămâni după ce a renunțat la băuturile energizante, tensiunea arterială a bărbatului a revenit la normal. Acum, la ani după incident, este sănătos, dar trăiește încă cu urmările accidentului vascular cerebral.

„Nu eram conștient de pericolele pe care mi le provocau băuturile energizante”, le-a spus bărbatul medicilor. „Am rămas cu amorțeală în mâna și degetele de pe partea stângă, precum și la picior și degete, chiar și după 8 ani.”

Combinațiile de ingrediente „fac ravagii”

Problema nu este doar cantitatea mare de cafeină. Băuturile energizante moderne conțin și ingrediente care cresc tensiunea arterială, precum taurina, a explicat Munshi.

„Băuturile energizante care conțin cafeină plus taurină cresc tensiunea arterială semnificativ mai mult decât cafeina singură”, a spus el. „Ele conțin și niveluri ridicate de glucoză — știm că zahărul deteriorează vasele de sânge, așa cum se întâmplă în diabet, ducând la afectarea inimii.”

Aceste băuturi conțin adesea ginseng, care influențează metabolismul, și guarana, o plantă despre care se crede că are o concentrație de cafeină de două ori mai mare decât boabele de cafea. Sunt incluse și stimulente mai blânde, precum teofilina (din cacao) și teobromina (din ceai), a adăugat Coyle.

Munshi a spus că astfel de băuturi pot provoca aritmii cardiace, pot deteriora endoteliul (țesutul care căptușește vasele de sânge) și pot favoriza aglomerarea trombocitelor.

„Când trombocitele se agregă, mai ales în prezența glicemiei ridicate, pot produce cheaguri de sânge”, a explicat el. „Tinerii sunt adesea dispuși să încerce băuturi energizante, mai ales în combinație cu alte droguri precum cocaina sau metamfetamina, care au efecte similare — iar toate acestea la un loc pot face ravagii.”

Literatura medicală este plină de exemple privind efectele nocive ale băuturilor energizante, astfel că acest caz, deși șocant, nu este unul izolat, a subliniat Munshi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Strănepoata lui Ferenc Puskas este model: cea mai atrăgătoare femeie de la finala Champions League PSG - Arsenal
FOTO Strănepoata lui Ferenc Puskas este model: cea mai atrăgătoare femeie de la finala Champions League PSG - Arsenal
Citește și...
Donald Trump ia în calcul anularea concertele de ziua Statelor Unite. Se compară cu Elvis Presley „fără chitară"

Confruntat cu retragerea a tot mai mulţi artişti programaţi iniţial să concerteze la celebrarea celei de-a 250-a aniversări a independenţei SUA, Trump a anunţat sâmbătă că ia în considerare anularea concertelor şi susţinerea unui discurs la Washington.

SUA plănuiesc o retragere „cât mai rapidă posibil” a trupelor din Europa. Când își vor prezenta propunerile aliaților NATO

SUA intenționează să accelereze retragerea trupelor sale din bazele militare din Europa și își va prezenta propunerile aliaților din NATO luna viitoare, a relatat sâmbătă ziarul german Welt am Sonntag, citând o sursă neidentificată din Pentagon.

Maia Sandu a explicat de ce i-a redat abia acum cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu: „Am mers pe procedurile legale”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a restabilit recent cetăţenia moldovenească a fostului preşedinte al României Traian Băsescu, care i-a fost retrasă acestuia în 2017 de Igor Dodon.

Recomandări
Cum ar putea România să doboare dronele rusești înainte de a-i încălca spațiul aerian. NATO, negocieri cu Ucraina și Moldova

Dronele rusești care se apropie de granița noastră ar putea fi doborâte de Armată în spațiul aerian al Ucrainei sau Moldovei. La această concluzie au ajuns specialiștii de la Institutul American pentru Studiul Războiului și analiștii militari români.

Ce pagube nu vor fi acoperite de stat după explozia provocată de drona de la Galați. Reparațiile suportate de proprietari

Locatarii evacuați din blocul din Galați lovit de drona rusească s-au întors, sâmbătă, acasă. Autoritățile au stabilit că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată. 

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească: majoritatea pun bani deoparte doar pentru urgențe

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească. Însă, majoritatea strâng bani pentru situații neprevăzute nu pentru investiții care să le mărească averea, arată un studiu recent.