Un an de la tragedia din Novi Sad. Zeci de mii de sârbi au manifestat din nou în stradă împotriva președintelui Vucic

×
Publicitate

La un an după accidentul mortal din gara Novi Sad, zeci de mii de persoane sunt aşteptate sâmbătă în acest oraş din nordul Serbiei pentru a comemora cele 16 victime.

Oamenii prezenți la manifestație vor cere transparenţă, justiţie şi noi alegeri, relatează AFP.

Unii dintre manifestanţi au sosit încă de vineri seara, pe jos, cu maşina sau cu bicicleta, şi sunt aşteptaţi în faţa gării, unde vor păstra 16 minute de reculegere începând cu ora locală 11:52 (12:52, ora României).

Exact la această oră, pe 1 noiembrie 2024, acoperişul de beton al gării recent renovate s-a prăbuşit, ucigând 14 persoane pe loc, dintre care doi copii. Doi răniţi au decedat ulterior, ridicând bilanţul la 16 morţi.

Acest accident a declanşat una dintre cele mai ample mişcări de protest din istoria ţării, condusă rapid de studenţi.

Pentru oponenţii preşedintelui naţionalist Aleksandăr Vucici, accidentul a devenit simbolul corupţiei ce afectează şantierele de lucrări publice, care s-au înmulţit în ultimii ani.

În 2024, la stabilirea indicelui de percepţie a corupţiei, ONG-ul Transparency International a acordat Serbiei un scor de 35 din 100 (pe o scară de la 0, foarte corupt, la 100, foarte onest), cu 31 de puncte mai puţin decât media europeană (64).

Un marș de 350 de km

„Toţi cei care, în Serbia, sunt împotriva corupţiei, a criminalităţii şi a partidului de la putere” şi-au dat întâlnire la Novi Sad, a explicat emoţionat, vineri seara, Ratko Popovic, 47 de ani, aflat în mijlocul a mii de alte persoane venite să întâmpine studenţii care au venit pe jos din toate colţurile ţării.

Cei din Novi Pazar (sud) au sosit puţin după ora 20:00, în aplauzele mulţimii, după ce au parcurs peste 350 km şi au mers pe jos timp de 16 zile.

De câteva luni, studenţii au adoptat aceste lungi marşuri ca mijloc de acţiune, sperând astfel să ajungă în cât mai multe oraşe şi sate pentru a-şi explica revendicările şi a lupta împotriva imaginii pe care o creează despre ei presa apropiată de putere, care îi descrie în mod regulat drept „terorişti” plătiţi de puteri străine.

Sâmbătă, după omagiul tăcut, ei au în program discursuri, lecturi şi un marş până la Dunăre.

În mare parte paşnice, manifestaţiile organizate în ultimul an au fost marcate în această vară de violenţe între susţinătorii preşedintelui şi manifestanţi, dintre care câteva sute au fost arestaţi.

Represiunea împotriva mişcării s-a înăsprit, determinând Parlamentul European să adopte săptămâna trecută o rezoluţie ce „susţine dreptul studenţilor şi cetăţenilor sârbi de a manifesta paşnic” şi „condamnă ferm represiunea statului”.

La rândul său, guvernul a decretat vineri că sâmbătă va fi zi de doliu naţional, chemând ţara să arboreze steagurile în bernă.

Trei anchete și scuze de la președinte

Într-un discurs adresat naţiunii vineri după-amiază, după ce luni de zile i-a acuzat pe studenţi că vor să-l răstoarne de la putere şi că sunt plătiţi pentru a manifesta, preşedintele Vucic a spus că „a făcut declaraţii pe care le regretă”.

„Îmi cer scuze”, a adăugat Aleksandar Vucic, făcând apel la dialog, fără a menţiona însă alegerile anticipate pe care protestatarii le cer de luni de zile.

Printre revendicări se numără şi o anchetă transparentă şi condamnarea celor responsabili de accident.

În total, sunt deschise trei anchete: una la Novi Sad cu privire la accident, alta condusă de parchetul specializat în combaterea crimei organizate şi a corupţiei, care se concentează pe suspiciuni de corupţie cu prejudiciu în valoare de milioane de euro în cadrul contractului de renovare a gării, şi una condusă de Parchetul European (EPPO) în legătură cu o posibilă deturnare de fonduri europene alocate renovării.

În prima anchetă, la mijlocul lunii septembrie, parchetul a solicitat trimiterea în judecată a 13 persoane, dintre care doi foşti miniştri.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Ce se întâmplă în fiecare școală din Rusia în care Putin controlează catedra

De la declanșarea războiului din Ucraina, elevii ruși sunt supuși unor sesiuni săptămânale de propagandă pro-Putin. O crimă împotriva copilăriei, o otrăvire sistematică a minților tinere cu veninul militarismului și al xenofobiei.

Ce înălțime are biserica Sagrada Familia din Barcelona și din ce perioadă datează

Sagrada Familia din Barcelona a devenit cea mai înaltă biserică din lume odată cu amplasarea turnului central.

Focar de gripă aviară o fermă de rațe de la granița României. Măsuri dure luate pentru a împiedica răspândirea virusului

Ungaria a raportat descoperirea unui focar de gripă aviară înalt patogenă H5N1 la o fermă de îngrăşare a raţelor, a informat, vineri, Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE), citată de Reuters.

 

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.