Trump a stabilit un termen de evaluare a negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. „Va trebui să adoptăm o altă tactică”

×
Publicitate

Președintele american Donald Trump a stabilit un termen de evaluare a negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina.

„Aș spune că în două săptămâni vom ști ce se va întâmpla. După aceea, va trebui să adoptăm o altă tactică”, a declarat, joi, într-un interviu, liderul de la Casa Albă.

Între timp, oficialii de la Kremlin aduc în discuție tot mai multe condiții, când vine vorba de posibila întâlnire dintre Putin și Zelenski. Iar ministrul rus de externe amintește din nou că îl consideră pe președintele ucrainean un lider ilegitim.

Rusia continuă atacurile masive asupra Ucrainei

Asta în timp ce Rusia continuă să atace, cu sute de drone și rachete, zone civile din țara vecină. În bombardamentele de joi, a fost distrusă chiar și o companie americană din Ucraina.

După ce Kremlinul pare să fi contrazis Casa Albă în ceea ce privește planurile unei întâlniri bilaterale între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, Donald Trump înclină din nou balanța în favoarea Ucrainei.

„Este foarte greu, dacă nu imposibil, să câștigi un război fără a ataca o țară invadatoare. Nu există nicio șansă de a câștiga! La fel este și în cazul Ucrainei și Rusiei” – a scris Trump pe rețeaua lui de socializare.

„Ne așteaptă vremuri interesante” – a mai adăugat președintele american.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Putin nu înțelege nimic altceva decât forța și presiunea. Desigur, facem și vom face mereu tot ce este necesar pentru a ne proteja statul și a ne proteja poporul. Președintele Statelor Unite are perfectă dreptate când spune: acest lucru nu trebuie făcut doar prin apărare.”

Atac masiv cu rachete și drone asupra regiunii Liov

De altfel, remarca lui Donald Trump vine și după ce Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei – 40 de rachete și aproape 600 de drone – care au lovit mai ales zona de vest a țării.

În regiunea Liov, unde o persoană a fost ucisă și mai multe rănite, exploziile au avariat zeci de clădiri civile și locuințe.

Alte 15 persoane au fost rănite, când rachete de croazieră au lovit o firmă americană, în sud-vestul extrem al țării, nu departe de granițele Ucrainei cu Ungaria și Slovacia.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „În Mukacevo, rușii au lovit o întreprindere, apropo, o întreprindere americană, un producător de echipamente electrice. Și vorbim doar de produse electrocasnice, nimic militar. Rușii știau exact unde lovesc. Credem că a fost un atac țintit special asupra producătorului american de aici, din Ucraina, asupra investițiilor americane. Tocmai când lumea așteaptă un răspuns clar din partea rușilor – un răspuns privind negocierile pentru încheierea războiului.”

Negocierile de pace rămân incerte

Doar că negocierile par tot mai îndepărtate.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: „Sper că atunci când vom ajunge la semnarea unor viitoare acorduri, chestiunea legitimității persoanei care va semna aceste acorduri din partea ucraineană va fi rezolvată.”

Reporter: „Când va avea loc întâlnirea bilaterală?”

Alexander Stubb, președintele Finlandei: „Rămâne de stabilit, dar cred că va fi destul de curând. Asta am convenit, mai întâi în sală, înainte ca Trump să-l sune pe Putin, și apoi, după aceea (după convorbire). Așadar, obiectivul este să o avem cât mai curând posibil. Sper să fie în următoarele două săptămâni, dar în astfel de chestiuni nu se știe niciodată. Bineînțeles, totul depinde de Putin și dacă acesta își va folosi din nou tacticile de amânare.”

Oficialii de la Budapesta și-au arătat tot interesul de a găzdui o posibilă întâlnire Putin - Zelenski.

Péter Szijjártó, ministrul de Externe al Ungariei: „Le-am transmis că, dacă ar căuta un loc pentru o întâlnire care să aducă pacea, să pună capăt războiului, ar putea veni în Ungaria oricând. Nu cunosc niciun politician european, în afară de Viktor Orbán, care să poată vorbi la fel de bine cu Donald Trump și Vladimir Putin.”

Între timp, șeful diplomației ruse continuă să critice și „coaliția de voință" a europenilor și numește „fără speranță” încercările de a discuta, fără Rusia, despre garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Reacția Moscovei la inițiativele de pace occidentale

Ivor Bennett, Sky News, Moscova: „Ministrul de externe al Rusiei a turnat apă rece peste efortul diplomatic al președintelui american de a găsi un acord de pace. În ultimele zile, Europa a ridicat posibilitatea de trimitere de trupe pentru menținerea păcii în Ucraina, în viitor, după ce emisarul lui Trump, Steve Witkoff, a declarat că Moscova ar fi de acord cu garanții de securitate în stilul Acordului 5 NATO. Iată, însă, că astfel de discuții nu sunt deloc primite bine la Moscova. Lavrov a acuzat Europa că încearcă să submineze ceea ce el a descris drept progresele obținute în Alaska după summitul Putin-Trump. Și a spus: „Sper ca un astfel de aventurism european să eșueze”. Este clar, cred că încearcă să-i dezbine pe Donald Trump și liderii europeni.”

Între timp, poliția italiană a arestat un ucrainean suspectat că a coordonat atacurile asupra conductelor Nord Stream, în 2022. Anunțul a fost făcut de procurorul general al Germaniei, care coordonează ancheta.

Suspectul, identificat doar ca Serhii K, conform regulilor de confidențialitate germane, este acuzat că a plasat explozibili pe conductele care transportau gaz rusesc către Germania, în apropierea unei insule daneze.

Anchetatorii cred că suspectul este unul dintre coordonatorii operațiunii.

Sabotarea gazoductelor Nord Stream a accelerat trecerea Europei către alți furnizori de energie, după invazia Rusiei în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62491252
Eliberarea condiţionată a lui Erik Menendez, respinsă, la trei decenii după ce şi-a ucis părinţii

Cererea lui Erik Menendez de eliberare condiţionată a fost respinsă de Comisia de eliberare condiţionată din California, potrivit BBC.

62562504
Guvernul american suspendă acordarea de vize pentru şoferii de camion străini

Guvernul american a anunţat joi că suspendă acordarea de vize pentru şoferii de camion străini, acuzaţi că "pun în pericol vieţile americanilor" pe drumurile din SUA, relatează AFP.

62246505
Maduro cere ”întregului popor” să se mobilizeze împotriva SUA. Președintele Venezuelei ar conduce un cartel de droguri

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a făcut joi apel la miliţie, rezervişti şi "întreg poporul" să se mobilizeze în acest weekend pentru a face faţă "ameninţărilor" SUA, relatează vineri AFP.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.