Tragedie aviatică în Brazilia: Au murit patru fotbalişti, preşedintele clubului Palmas FR şi pilotul

×
Publicitate

Preşedintele clubului Palmas şi patru fotbalişti au decedat, duminică, după ce avionul care îi transporta la un meci din Cupa Braziliei s-a prăbuşit la decolare, relatează Reuters.

Clubul de liga a patra a anunţat că preşedintele Lucas Meira, jucătorii Lucas Praxedes, Guilherme Noe, Ranule şi Marcus
Molinari, precum şi pilotul, identificat doar ca Wagner, şi-au pierdut viaţa în acest accident aviatic. 

''Avionul a decolat şi apoi s-a prăbuşit la capătul pistei Asociaţiei Aviatice Tocantinense'', un mic aeroport din Palmas, a precizat clubul. ''Regretăm să anunţăm că nu există supravieţuitori'', a mai precizat clubul.

Avionul zbura spre Goiania, aflată la circa 800 km, Palmas urmând să joace luni cu Vila Nova, în optimile de finală ale competiţiei Copa Verde, turneu rezervat altor echipe decât cele cu tradiţie din sudul şi nord-estul Braziliei.

Clubul nu a precizat tipul avionului implicat în accident, cel mai recent care a afectat fotbalul brazilian.

În 2016, aproape întregul lot al echipei Chapecoense a pierit într-un accident petrecut în Columbia, unde formaţia urma să joace finala competiţiei Copa Sudamericana.

Doi ani mai devreme, fostul căpitan al echipei Internacional Porto Alegre, Fernandao, a decedat într-un accident de elicopter petrecut în statul Goias.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62170676
Administraţia Biden promite 100 de milioane de vaccinări în următoarele 100 de zile. Avertismentul oficialilor americani

Noile tulpini de coronavirus pun autoritățile în alertă. Germania înăsprește măsurile impuse celor care vin din țările cu multe cazuri de infectare cu mutația britanică.

62170671
Peste 3.000 de persoane au fost arestate și alte câteva mii au fost bătute crunt la manifestațiile din Rusia

Peste 3.000 de persoane au fost arestate și câteva mii au fost bătute crunt la manifestațiile organizate în toată Rusia în sprijinul opozantului Aleksei Navalnîi.

62170672
Un lunetist SAS a reușit să omoare cinci teroriști cu un singur glonț. Cum a fost posibil

Un lunetist al Special Air Service (SAS) a ucis cinci jihadiști cu un singur glonț, într-o misiune din Siria, folosind una dintre cele mai puternice puști ale armatei britanice.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.