Țările care se pregătesc de valul doi de pandemie: Au închis din nou barurile, mii de oameni în carantină

×
Publicitate

Teama unei reveniri în forţă a coronavirusului în unele state, care au depăşit deja vârful curbei pandemice, le face pe autorităţi să revină asupra deciziei de a se redeschide.

Este cazul Spaniei, unde autorităţile din provincia Galicia au închis din nou o regiune în care trăiesc 71.000 de oameni. Deşi numărul cazurilor nou apărute este foarte mic, oficialii spanioli le-au interzis locuitorilor să părăsească regiunea.

Şi Israelul a revenit la restricţiile de la începutul pandemiei: a închis barurile, sălile de sport şi cluburile.

Iar în Australia, autorităţile au închis graniţele statului New South Wales, în care trăiesc aproximativ 6,6 milioane de oameni.

Zone din Spania, din nou în carantină

 

Citește și
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul

Autorităţile din provincia spaniolă Galicia, aflată în nord-vestul peninsulei iberice, au impus carantina în A Marina, o regiune cu o populaţie de 71.000 de oameni, de teama izbucnirii unui nou focar de coronavirus. Localnicii nu mai au voie să iasă în afara regiunii, iar restricţia rămâne în vigoare până vineri, cu două zile inainte de alegerile regionale. Localnicii nu sunt mulţumiţi de măsură.

Localnic: "Din punctul meu de vedere, este doar o scuză. Cinci zile până vineri, ca să putem să mergem la vot, apoi o să ne întoarcem în carantină pentru alte 15 zile."

Decizia a fost luată la o zi după ce autorităţile catalane au închis o altă regiune în nord-estul Spaniei, locuită de 200.000 de oameni. În ambele zone, singurele persoane care pot circula liber sunt cele care lucrează în alte regiuni sau au motive serioase. Măsurile au fost luate din cauza unui număr mic de cazuri noi, dar autorităţile spaniole nu vor să rişte.

Alberto Núñez Feijóo, Galicia: "Avem trei persoane spitalizate, toţi ceilalţi sunt izolaţi la domiciliu cu simptome uşoare. Vârsta medie a celor care au fost infectaţi este de 35 de ani."

Noi restricții în Israel

 

Şi Israelul a reintrodus o serie de restricţii, după ce a înregistrat o creştere semnificativă a infecţiilor cu noul coronavirus în ultimele săptămâni. Guvernul a decis, luni, să închidă toate spaţiile de evenimente, barurile, cluburile, sălile de sport şi piscinele publice. Restaurantele rămân deschise, dar trebuie să-şi limiteze drastic locurile.

Benjamin Netanyahu, prim-ministru Israel: "Avem aproximativ 90 de cazuri grave şi numărul se dublează la fiecare patru zile. Dacă nu luăm măsuri acum, o să avem sute, poate chiar o mie de cazuri grave în săptămânile următoare, ceea ce va paraliza întreaga ţară. Aşa că trebuie să luăm măsuri acum, ca să nu fim nevoiţi să introducem măsuri mult mai drastice mai târziu."

Israelienii se tem de un nou val al pandemiei, dar spun că guvernul nu e suficient de transparent şi nu dă instrucţiuni clare pentru ca măsurile să nu provoace un colaps economic.

Amichai Warter, proprietar de magazin: "Se pare că mulţi dintre politicieni nu ţin cont de reguli, aşa că nici mulţi dintre oameni nu fac asta. Suntem îngrijoraţi pentru că primul val de coronavirus a fost teribil, groaznic pentru afaceri, iar acum situaţia economică este foarte proastă şi sperăm să nu ajungem iar în situaţia de la început."

Creștere abruptă a cazurilor în statul australian Victoria

 

În Australia, pentru prima dată într-un secol, autorităţile au închis graniţa dintre cele mai mari state federale, New South Wales şi Victoria. Decizia a fost luată ca urmare a creşterii abrupte a cazurilor de Covid-19 în Victoria.

Gladys Berejiklian, premier New South Wales: "Când ţara noastră a avut acea creştere a numărului de bolnavi în februarie şi martie, cele mai multe cazuri erau importate, persoane care au sosit în ţară sau contactele lor directe. Ceea ce se întâmplă acum în Victoria e mult diferit şi din această cauză am luat aceste măsuri necesare."

În Melbourne, 3.000 de oameni care trăiesc într-un complex rezidenţial cu blocuri turn au fost puşi în carantină, cel puţin cinci zile, până când vor fi testaţi toţi locatarii.

Michael Kidd, medic: "Situaţia din Melbourne ne-a scuturat zdravăn, nu doar pe cei din Melbourne... ci pe toţi australienii care au crezut că am trecut peste toată această poveste. Nu am trecut peste. Focarul de infecţie din Melbourne este o problemă naţională. Suntem cu toţii în pericol din cauza unui nou val de COVID-19."

În tot acest timp, Statele Unite rămân ţara cu cel mai mare număr de cazuri - peste 3 milioane. India a ajuns pe locul al treilea în lume în privinţa infectărilor, în urma Braziliei, după ce a depăşit Rusia. Consiliul medical al ţării a stabilit termenul limită pentru găsirea unui vaccin până la sfârşitul lunii august, dar oamenii de ştiinţă spun că e total nerealist un răgaz atât de scurt.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul

O dronă de aproximativ 2,5 metri a fost descoperită joi dimineață, în curtea unei case părăsite din localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă din Republica Moldova. Obiectul a fost observat de localnici, care au alertat autoritățile.

LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean este în drum spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Preşedinta BCE a plecat brusc de la o cină organizată la Davos după ce un oficial american a criticat Europa
Preşedinta BCE a plecat brusc de la o cină organizată la Davos după ce un oficial american a criticat Europa

Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a părăsit brusc o cină de la Forumul de la Davos, după criticile dure la adresa Europei ale secretarului american pentru comerț, Howard Lutnick, potrivit Bloomberg.

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean este în drum spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.