Tara unde gravitatea abuzului sexual se masoara in apartenenta la casta. De ce nu poate India sa impuna o politica anti-viol

61522132

Cazul unor fete violate si apoi spanzurate in statul Uttar Pradesh din India a starnit o adevarata dezbatere nationala despre conditia femeilor, discriminare si sistemul de caste din aceasta tara.

Totul a inceput cand tatal uneia dintre adolescentele de 14 si 16 ani a mers la politie sa reclame disparitia fetelor. Barbatul sustine ca a fost ridiculizat de oamenii legii atunci cand acestia au aflat ca fetele, verisoare de altfel, faceau parte dintr-o casta inferioara.

"Cand am mers la sectia de politie, primul lucru care m-au intrebat a fost din ce casta fac parte. Cand le-am spus, au inceput abuzurile", a povestit barbatul pentru BBC. "Au refuzat sa-mi caute fata".

Fetele fusesera rapite, violate si apoi spanzurate de un copac. Si, ca o ironie a sortii, cel putin trei persoane, inclusiv un politist, au fost arestate pana la urma in acest caz.

India

Atentia autoritatilor, impartita in functie de casta

India este divizata social in numeroase caste, care, la randul lor, au diviziuni. Violenta este o metoda des folosita de membrii castelor superioare pentru a-si intari pozitia si a raspandi frica.

In cazul de fata, chiar daca atat victimele cat si suspectii faceau parte din aceeasi casta - "Other Backward Classes" - cele doua fete erau mult mai jos in ierarhie.

Autoritatile indiene au declarat ca doi barbati au fost arestati pentru viol in grup si omucidere. De asemenea, un politist a fost retinut pentru conspiratie si neglijenta in serviciu. Oamenii legii au dezvaluit ca sunt pe urma a inca doi suspecti. Iar seful de sectie Atul Saxena a declarat ca va deschide o "ancheta ampla" in problema discriminarii pe baza de casta practicata de politia indiana.

Oamenii din Katra Shahadatganj, un sat de 10.000 de oameni din districtul Badaun, unde a avut loc tragicul eveniment, sunt de parere ca sistemul de caste "joaca un rol important in politicile sociale" din comunitate, scrie BBC.

"Daca media nu ar fi venit aici, politia nu ar fi facut nimic", este de parere unul dintre oamenii din comunitate.

India - 3

______________________________________________

Cazuri de viol care au socat India:

23 ianuarie 2014. 13 barbati retinuti in Bengalul de Vest in cazul unei femei violante in grup. Totul s-a intamplat, se pare, la ordinul batranilor satului care dezaprobau relatia acesteia cu un barbat din comunitate

4 aprilie 2014. Trei barbati condamnati la moarte prin spanzurare in cazul unei jurnaliste de 23 de ani violata anul trecut in Mumbai

15 ianuarie 2014. O femeie din Danemarca acuza faptul ca a fost violata in grup, dupa ce s-a ratacit pe strazile din New Delhi, in drum spre hotel

17 septembrie 2013. Cinci tineri retinuti in Assam in cazul unei fetite de 10 ani violata in grup

4 iunie 2013. O tanara de 30 de ani din SUA violata in grup in Himachal Pradesh

30 aprilie 2013. O fetita de 5 ani moarta la doua saptamani dupa ce a fost violata in Madhya Pradesh

16 decembrie 2012. O studenta este violata in grup intr-un autobuz din New Delhi. Cazul a starnit un val de proteste la nivel national

____________________________________________

India - 4
Un vecin de-al victimelor confirma si el ca este o practica intalnita ca politia locala sa "discrimineze" membrii acestor caste inferioare.

"Chiar daca cei banuiti ca au conspirat au fost retrasi din randurile politiei, cei care ii vor inlocui nu vor fi neaparat mai buni, vor practica si ei discriminarea", a mai spus vecinul celor doua fete.

Cu toate acestea, seful de sectie Saxena a negat ca prejudecatile legate de casta ar fi jucat vreun rol in comportamentul autoritatilor statale.

"Politia lucreaza dupa proceduri standard si considera toti cetatenii egali in fata legii. Este posibil sa existe doua-trei cazuri ca acesta si ne vom asigura ca vinovatii vor fi prinsi si pedepsiti", a spus acesta.

Cazurile de viol in grup au fost tot mai frecvente in India, incepand cu anul 2012, atunci cand o studenta a fost atacata intr-un autobuz din New Delhi. Anul trecut, dupa vaste proteste in legatura cu acest caz, guvernul indian a inasprit legile referitoare la abuzuri sexuale. Complete de judecata speciale au fost intocmite sa dea verdictul in aceste cazuri. In cele mai extreme dintre ele vinovatii au fost condamnati la moarte.

Pe de alta parte insa, organizatii care militeaza pentru drepturile femeii sustin ca problema este de fapt rata scazuta a condamnarilor in cazurile de viol. Iar singura solutie ar fi, spun liderii acestor organizatii, eficientizarea anchetelor politiei si nu inasprirea pedepselor.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
S-a intins in mijlocul bulevardului, apoi s-a luat la bataie cu medicii de la ambulanta. Show romanesc in centrul Veronei

Un barbat de origine romana a dat un adevarat spectacol in centrul orasului italian Verona miercuri seara.

Paradoxul absurd al lumii moderne. Tara in care oamenii isi injecteaza crema in piele pentru a fi mai albi

Traim intr-o era ciudata, a paradoxurilor. In timp ce in Europa femeile merg la solar si se bucura de orice ora de plaja pentru un bronz perfect, in Asia si Africa, bogatii ar face orice pentru o piele mai alba.

CRIZA IN UCRAINA. Rusia, acuzata ca a trimis un batalion de mercenari in Donetk. Kievul: NU acceptam majorarea gazelor

30 mai 2014. Rebelii ucraineni au recunoscut pentru prima data ca printre ei sunt luptatori rusi. 32 dintre cei 50 de rebeli ucisi zilele trecute in operatiunea de la aeroportul din Donetsk sunt ceceni, iar trupurile lor vor ajunge in Federatia Rusa.

Recomandări
Criză de bani la Ministerul Sănătății. Cseke Attila a numit programele din care se vor lua zeci de milioane de lei

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că există, în prezent, un deficit bugetar de aproape 100 de milioane de lei în cadrul instituției, iar Ambulanța și UPU riscă să rămână fără bani.

Reacția firmei de catering din Bacău după ce zeci de copii s-au îmbolnăvit: „Nu avem nimic de comentat”

Direcția de Sănătate Publică Bacău a extins ancheta epidemiologică în cazul îmbolnăvirii celor 49 de copii dintr-o școală, care au ajuns la spital cu simptome de toxinfecţie alimentară.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.