Țara membră NATO care lansează "cea mai importantă" reformă a armatei sale: „Raportul de forţe se schimbă”

62532683
IMAGO

Grecia, ţară membră a NATO, lansează "cea mai importantă" reformă a armatei sale din istoria modernă, pentru care va aloca circa 25 miliarde de euro, a anunţat miercuri premierul elen Kyriakos Mitsotakis.

Într-o alocuţiune în faţa parlamentului, şeful guvernului conservator a insistat asupra "mediului internaţional incert" în care se află această ţară mediteraneeană vecină cu Turcia şi una dintre puţinele membre ale NATO care alocă peste 3% din PIB pentru cheltuielile de apărare.

Această vastă reformă este "transformarea cea mai importantă a Forţelor armate din istoria modernă a ţării", a subliniat Mitsotakis.

"De la Arctica la Marea Egee, raportul de forţe se schimbă", le-a spus Mitsotakis deputaţilor greci.

"Aceasta implică noi provocări pentru întregul continent european, dar de asemenea pentru ţări precum a noastră", a adăugat el, vorbind despre o ţară "mică poate ca suprafaţă", dar care, potrivit lui, este "mare ca importanţă şi dinamism", mai ales datorită poziţiei sale geografice strategice în estul Mediteranei, la frontierele externe ale Uniunii Europene.

El a subliniat necesitatea ca Grecia "să rămână puternică, stabilă şi independentă într-o lume care se schimbă într-un ritm imprevizibil".

Prim-ministrul conservator nu a detaliat calendarul acestei reforme, dar, potrivit unor surse ministeriale, investiţiile de 25 de miliarde de euro vor fi eşalonate până în 2036.

Franţa, Germania şi Polonia şi-au anunţat recent intenţia de a-şi consolida armatele într-un moment în care preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană trebuie să-şi crească semnificativ cheltuielile pentru armament într-un context geopolitic tensionat.

Pe lângă achiziţionarea a 20 de avioane de luptă F-35, pentru care a fost deja semnat un acord, Atena doreşte să-şi consolideze actuala cupolă antiaeriană cu noi arme, drone navale şi aeriene sau radare.

Acest "Scut al lui Ahile", aşa cum l-a prezentat Mitsotakis, este destinat să întărească apărarea antirachetă şi antiaeriană, precum şi sistemele antidrone.

Atena şi-a dublat deja bugetul pentru apărare pe 2025 faţă de 2024, la 6,13 miliarde de euro.

Grecia, care are relaţii complicate cu Turcia, de asemenea ţară membră a NATO, este una dintre cele patru state din Alianţă care alocă mai mult de 3% din PIB pentru cheltuielile de apărare, după Polonia, Estonia şi Letonia.

Situată la frontierele externe ale Uniunii Europene, ea a încercat în ultimii ani să-şi consolideze poziţia geopolitică în estul Mediteranei, aproape de zonele de conflict din Orientul Mijlociu.

Atena şi-a justificat întotdeauna achiziţionarea de mai mult armament prin disputele sale istorice cu Ankara, în special delimitarea zonei economice exclusive (ZEE) din Marea Egee care separă cele două ţări vecine.

Reorganizarea armatei este "necesară", apreciază Maria Gavouneli, profesor de drept internaţional la Universitatea din Atena, din cauza întârzierilor acumulate în modernizarea armamentelor şi muniţiilor "în timpul crizei economice din ultimul deceniu şi al îngheţării cheltuielilor publice".

În ultimii ani, Grecia a semnat acorduri de apărare cu Franţa, SUA şi Israel.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62499242
Nici măcar Ucraina nu scapă de tarifele lui Trump. În schimb, SUA nu au impus tarife Rusiei

Emisarul pentru investiții al lui Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, s-a întâlnit miercuri cu oficiali americani la Washington, potrivit unor surse oficiale, în contextul în care administrația Trump analizează posibile relații comerciale cu Moscova.

62532681
Trupa Muse anulează concertul din Istanbul în urma presiunilor din partea fanilor și artiștilor locali

Trupa britanică Muse a renunţat la un concert în Istanbul, după ce promotorul concertului a insultat protestatarii antiguvernamentali, și a provocat presiuni din partea fanilor şi a artiştilor locali, potrivit BBC.

62532679
Momentul în care Rusia își bombardează singură un baraj, ca să nu mai înainteze trupele ucrainene | VIDEO

Rusia şi-a bombardat un baraj pentru a opri înaintarea armatei ucrainene în Belgorod, susțin mai mulți observatori militari.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.