Țara în care Trump a vrut să îl trimită în exil pe Maduro, în decembrie 2025, dar a fost refuzat. Nu este Rusia

62603567

Publicația New York Times a scris că președintele venezuelean destituit Nicolas Maduro a respins ultmiatumul lui Donald Trump, pe care liderul american i l-a dat în decembrie anul.

Președintele venezuelean Nicolas Maduro, capturat și scos din țară, sâmbătă, de forțele militare ale SUA, a respins un ultimatum al președintelui american Donald Trump la sfârșitul lunii decembrie 2025, refuzând să demisioneze și să se exileze în Turcia, a raportat duminică New York Times, citând surse americane și venezueleane implicate în negocieri.

„La sfârșitul lunii decembrie, domnul Maduro a respins un ultimatum al președintelui Trump de a părăsi funcția și de a se exila în Turcia”, a declarat publicația.

Cu câteva săptămâni înainte, oficialii americani au indicat-o pe vicepreședinta venezueleană Delcy Rodriguez ca succesoare temporară a lui Maduro.

Publicația a adăugat că intermediarii au reușit să convingă administrația Trump că Rodriguez va „proteja și susține” viitoarele investiții americane în industria energetică din Venezuela. O sursă a afirmat că SUA consideră că poate colabora cu Rodriguez la un nivel mai profesional decât cu Maduro, notează agenția de știri Baha.

Nicolas Maduro a fost încarcerat sâmbătă la New York după ce a fost capturat de Statele Unite, care şi-au anunţat intenţia de a „conduce” tranziţia în Venezuela şi de a-i exploata vastele rezerve de petrol.

 Ca parte a operaţiunii dramatice de sâmbătă dimineaţă, care a întrerupt alimentarea cu energie electrică în unele părţi ale Caracasului şi a inclus atacuri asupra instalaţiilor militare, forţele speciale americane l-au capturat pe Maduro şi pe soţia sa, Cilia Flores, şi i-au transportat cu elicopterul la o navă a marinei americane în larg, înainte de a-i transporta cu avionul în SUA.

Imagini difuzate de televiziuni l-au arătat sâmbătă după-amiază pe liderul venezuelean coborând sub escortă dintr-un avion, pe un aeroport din nordul New York-ului, apoi sosind în Manhattan cu elicopterul.

Maduro a fost adus sub escortă în SUA

Casa Albă a difuzat ulterior un videoclip cu Maduro, încătuşat şi încălţat cu papuci din plastic, escortat de agenţi în sediul Drug Enforcement Administration (DEA), agenţia federală antidrog.

„Bună seara, La Mulţi Ani”, se aude declarând preşedintele venezuelean, care a fost apoi condus într-o închisoare federală din cartierul Brooklyn.

Nicolas Maduro trebuie să apară la o dată care nu a fost anunţată, dar probabil va fi luni, în faţa unui judecător din New York, pentru a răspunde în special la acuzaţiile de „narcoterorism” şi de import de cocaină în Statele Unite.

Nicolas Maduro, în vârstă de 63 de ani, şi soţia sa, Cilia Flores, în vârstă de 69 de ani, au fost capturaţi în timpul nopţii de forţele americane, după lovituri aeriene asupra Caracasului şi împrejurimilor sale şi luni de presiune militară din partea Statelor Unite în Marea Caraibelor.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62533778
Aeroporturile din Grecia au suspendat zborurile. Cel din Atena era plin de pasageri. Care este cauza

Aeroporturile din Grecia au suspendat duminică sosirile şi plecările din cauza unor probleme nespecificate care afectează frecvenţele radio, a anunţat autoritatea aviatică a ţării, relatează Reuters.

62569476
Ce a spus Coreea de Nord despre după atacul americanilor asupra Venezuelei. Înainte, Phenianul lansase rachete balistice

Coreea de Nord a denunțat atacurile SUA asupra Venezuelei ca fiind „cea mai gravă formă de încălcare a suveranității”, a declarat duminică agenția de știri de stat KCNA.

62599705
Ce este Doctrina Monroe, invocată de Trump ca să justifice capturarea lui Maduro și controlul asupra Venezuelei

Donald Trump a inventat o doctrină, ”Donroe”, pentru a justifica atacul asupra Venezuelei și capturarea dictatorului Nicolas Maduro. ”Donro” vine de la adăugarea unei părți a numelui său la denumirea Monroe, doctrina veche de 100 de ani a SUA.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.