Țara din Europa care se apropie de un "scenariu catastrofal" din cauza Covid-19. Anunțul făcut de președinte

×
Publicitate

În Balcani, pandemia de coronavirus pare că s-a dezlănţuit şi nu sunt semne că ar putea fi controlată prea repede.

Premierul sârb a declarat ieri că ţara se îndreaptă spre o catastrofă, în timp ce Croaţia va închide la sfârşitul săptămânii restaurantele şi barurile.

Cancelarul Angela Merkel le-a explicat germanilor că trebuie să îndure restricțiile destinate combaterii pandemiei, cel mai probabil până în ianuarie.

Vor primi totuși o învoire excepțională de Crăciun, dacă cifrele pandemiei scad suficient de mult.

Serbia se apropie de un "scenariu catastrofal", a avertizat ieri președintele Vucici, în ziua în care vecinii de la sud de Dunăre au înregistrat peste 7.600 de cazuri noi, un record pentru țara cu doar 7 milioane de locuitori. 51 de oameni au murit doar în ultimele 24 de ore, iar situația se agravează pe fondul lipsei de locuri în spitale.

Aleksandar Vucic, președintele Șerbiei: "Situația din spitale e foarte gravă. Atunci când testăm în fiecare zi câte 10.000 de oameni și trebuie să trimitem 1.000 în spitale, unde nu mai sunt paturi libere, atunci e clar în ce situație ne aflăm."

Tot ieri, Croația a anunțat că va închide barurile și restaurantele, într-o încercare de a limita explozia de cazuri noi. Măsura intră în vigoare în weekend și va dura cel puțin până pe 21 decembrie.

Andrej Plenkovic, premier Croația: "Suntem împotriva carantinei totale, împotriva restricțiilor de circulație. Ceea ce facem acum e să protejăm sănătatea și să limităm unele activități. Considerăm că, dacă toată lumea respectă aceste măsuri, epidemia va da înapoi."

Premierul Marii Britanii: "Vom traversa o iarnă grea"

 

În Regatul Unit, premierul Boris Johnson le-a spus britanicilor că nu e momentul să, cităm, "ia piciorul de pe gâtul bestiei", referindu-se la ridicarea restricțiilor. Declarația a venit în ziua în care guvernul britanic a anunțat că, după ridicarea carantinei pe 2 decembrie, regatul nu va renunța la sistemul de restricții cu trei niveluri de alertă, în funcție de gradul de răspândire a virusului.

Boris Johnson, premier: "Avem motive să sperăm că, până la primăvară, testările comunitare și vaccinurile ne vor ajuta să încheiem această perioadă de restricții. Până acolo, însă, trebuie să traversăm o iarnă grea. Dacă ridicăm restricțiile acum, riscăm să pierdem din nou controlul asupra virusului și să aruncăm pe apa sâmbetei tot ce am câștigat, iar de Anul Nou să avem din nou o carantină națională."

În Germania, Angela Merkel a convenit cu liderii celor 16 landuri prelungirea măsurilor de combatere a pandemiei până cel puţin pe 20 decembrie. Este însă foarte probabil ca acestea să rămână în vigoare şi în ianuarie. În cadrul carantinei parțiale instituite pe 2 noiembrie, barurile şi restaurantele au fost închise, dar şcolile şi magazinele au rămas deschise.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: "La 4 săptămâni de la aplicarea acestor restricții, vedem că acestea au oprit creșterea exponențială a ratei de infectare."

Însă, a continuat cancelarul german, succesul este doar parțial. De aceea, și-a rugat compatrioții să mai rabde.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: "Stă în puterea noastră. Nu suntem neputincioși. Fară îndoială, mai avem câteva luni foarte dificile în față. Dar, așa cum oamenii au luptat să depășească atâtea probleme majore în istoria umanității, și noi, fiecare dintre noi, putem contribui la înfrângerea acestei pandemii."

Restricțiile vor fi totuși relaxate în Germania în preajma Crăciunului. Atunci vor fi permise adunări de cel mult zece persoane, fără a lua în calcul copiii.

Pe de altă parte, Germania încearcă să obțînă un acord la nivelul Uniunii Europene pentru a păstra stațiunile de schi închise până la începutul lunii ianuarie. Demersul este susținut atât de Italia cât și de Franța.

Însă Austria vrea să redeschidă pârtiile pentru turişti, pe motiv că pierderile sectorului turistic în această perioadă ar fi uriaşe. Eventualele compensații ar putea atinge miliarde de euro. Elveția, țară care nu este membră a Uniunii Europene, are stațiunile de ski deschise. Și, în lipsă de opțiuni, mulți europeni ar putea alege Țara Cantoanelor, dacă vor să meargă la ski de sărbători.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Diego Maradona a fost înmormântat într-un cimitir de la marginea capitalei argentiniene: „A murit sufletul întregului popor”

Diego Armando Maradona a fost înmormântat în noaptea de joi spre vineri, într-un cimitir de la marginea capitalei argentiniene, acolo unde sunt și mormintele părinților săi.

Un bărbat din Rusia a fost filmat cum cade de la etaj peste o mașină parcată

Un bărbat din Rusia a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 6 al unui bloc, relatează presa rusă.

Un angajat care pregătea sicriul lui Maradona a deschis capacul și și-a făcut un selfie

Potrivit presei locale, un angajat de la serviciile funerare Sepelios Piner a deschis capacul sicriului și și-a făcut o poză, pe care a și postat-o pe rețelele sociale. Imaginea revoltătoare a scandalizat opinia publică, scrie Todo Noticias.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.