Țara care elimină condamnarea la moarte. Ce se va întâmpla cu cele peste 170 de persoane aflate pe lista de execuție

pedeapsa cu moartea
Shutterstock

Parlamentul din Ghana a votat pentru abolirea pedepsei cu moartea, alăturându-se astfel unei lungi liste de ţări africane care au făcut acest lucru în ultimii ani, transmite BBC.

În prezent, ţara are 170 de bărbaţi şi şase femei condamnaţi la moarte, ale căror sentinţe vor fi înlocuite cu închisoarea pe viaţă.

Ultima execuţie a avut loc în 1993. Execuţia era sentinţa obligatorie pentru crimă în Ghana. Trădarea a fost, de asemenea, pedepsită cu moartea în Ghana.

Sondajele de opinie sugerează că majoritatea ghanezilor sunt de acord cu abolirea, potrivit News.ro.

Anul trecut, şapte persoane au fost condamnate la moarte în Ghana - dar niciuna nu a fost executată.

Citește și
soldat thailanda
Două țări vecine în conflict armat au făcut pace. Miniştrii Apărării s-au întâlnit la frontieră și au semnat armistițiul

Proiectul de lege de modificare a Legii privind infracţiunile penale a fost prezentat de deputatul Francis-Xavier Sosu şi a fost susţinut de Comisia pentru afaceri constituţionale, juridice şi parlamentare a Parlamentului.

O organizaţie de campanie cu sediul la Londra, Death Penalty Project (DPP), a lucrat cu Sosu pentru a obţine modificarea legii.

Într-o declaraţie a DPP se arată că Ghana este a 29-a ţară africană care aboleşte pedeapsa cu moartea şi a 124-a la nivel mondial.

În ultimii ani, multe state africane au abolit pedeapsa cu moartea, printre care Benin, Republica Centrafricană, Ciad, Guineea Ecuatorială, Sierra Leone şi Zambia.

Francis-Xavier Sosu Sosu a declarat că "în rândul condamnaţilor la moarte, deţinuţii se trezeau cu gândul că aceasta ar putea fi ultima lor zi pe pământ”.

”Erau ca nişte morţi vii: din punct de vedere psihologic, ei au încetat să mai fie oameni. Abolirea pedepsei cu moartea arată că suntem hotărâţi, ca societate, să nu fim inumani, necivilizaţi, închişi, retrograzi şi întunecaţi", a mai declarat el.

El a adăugat că acest lucru ar deschide calea către o societate liberă şi progresistă care reflectă "credinţa noastră comună că sfinţenia vieţii este inviolabilă".

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Două țări vecine în conflict armat au făcut pace. Miniştrii Apărării s-au întâlnit la frontieră și au semnat armistițiul
Două țări vecine în conflict armat au făcut pace. Miniştrii Apărării s-au întâlnit la frontieră și au semnat armistițiul

Thailanda şi Cambodgia au convenit asupra unui armistiţiu imediat, după săptămâni de ciocniri la frontieră, miniştrii apărării din ambele ţări semnând o declaraţie comună, informează sâmbătă dpa.

Rusia ar fi făcut o mutare strategică în Belarus. Ce au descoperit doi cercetători care au studiat imagini din satelit
Rusia ar fi făcut o mutare strategică în Belarus. Ce au descoperit doi cercetători care au studiat imagini din satelit

Moscova ar amplasa noi rachete balistice hipersonice cu capacitate nucleară într-o fostă bază aeriană din estul Belarusului, au descoperit doi cercetători americani studiind imagini din satelit, potrivit Reuters.

Donald Trump: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu. Aşa că vom vedea ce are”
Donald Trump: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu. Aşa că vom vedea ce are”

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat vineri arbitrul suprem al oricărui acord de pace între Ucraina şi Rusia, el declarând pentru Politico faptul că, până nu aprobă el, Volodimir Zelenski „nu are nimic”.

Recomandări
Vânt puternic, ninsori viscolite și polei. ANM a emis avertizări meteo pentru toată țara. HARTĂ
Vânt puternic, ninsori viscolite și polei. ANM a emis avertizări meteo pentru toată țara. HARTĂ

Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme severă, valabile în perioada 27 decembrie, ora 10:30 – 29 decembrie, ora 21, ce vizează intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, viscol, ghețuș și polei.

Donald Trump: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu. Aşa că vom vedea ce are”
Donald Trump: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu. Aşa că vom vedea ce are”

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat vineri arbitrul suprem al oricărui acord de pace între Ucraina şi Rusia, el declarând pentru Politico faptul că, până nu aprobă el, Volodimir Zelenski „nu are nimic”.

Aproape 550 kg de articole pirotehnice deținute ilegal au fost descoperite de polițiști în urma unor percheziții în Vâlcea
Aproape 550 kg de articole pirotehnice deținute ilegal au fost descoperite de polițiști în urma unor percheziții în Vâlcea

Aproape o jumătate de tonă de articole pirotehnice, deținute și depozitate ilegal, a fost descoperită de polițiști în urma unor percheziții desfășurate în județul Vâlcea.