Două țări vecine în conflict armat au făcut pace. Miniştrii Apărării s-au întâlnit la frontieră și au semnat armistițiul

62562205
Shutterstock

Thailanda şi Cambodgia au convenit asupra unui armistiţiu imediat, după săptămâni de ciocniri la frontieră, miniştrii apărării din ambele ţări semnând o declaraţie comună, informează sâmbătă dpa.

Armistiţiul vizează toate armele, atacurile asupra civililor, infrastructura civilă şi ţintele militare din toate zonele, potrivit declaraţiei, care a fost publicată sâmbătă.

Miniştrii s-au întâlnit la un punct de trecere a frontierei dintre provincia Pailin din Cambodgia şi provincia Chanthaburi din Thailanda, în urma discuţiilor pregătitoare din ultimele zile în cadrul unui comitet mixt de frontieră.

Prim-ministrul thailandez Anutin Charnvirakul şi-a exprimat vineri, la Bangkok, speranţa că cele două părţi vor conveni asupra unei declaraţii comune.

În iulie fusese semnat un alt armistițiu

Luptele au izbucnit în mai multe puncte de-a lungul frontierei thailandeze-cambodgiene, lungă de aproximativ 800 de kilometri, ambele ţări acuzându-se reciproc de bombardarea zonelor civile, afirmaţii pe care ambele părţi le-au negat.

Sute de mii de oameni au fost strămutaţi de ambele părţi ale frontierei şi peste 100 de persoane au fost ucise, între care câteva zeci de civili.

Ostilităţile sunt consecinţa unei dispute teritoriale care durează de decenii.

Ciocniri intense au avut loc şi în iulie, încheindu-se după câteva zile cu un armistiţiu. În octombrie, cele două părţi au convenit să retragă armamentul greu din zona de frontieră şi să desfăşoare operaţiuni comune de deminare.

Cu toate acestea, armistiţiul a fost suspendat în noiembrie în urma unui nou incident la frontieră, iar tensiunile au escaladat şi mai mult după o ciocnire la frontieră pe 7 decembrie. Luptele au fost reluate în mai multe puncte de-a lungul frontierei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62567697
Rusia ar fi făcut o mutare strategică în Belarus. Ce au descoperit doi cercetători care au studiat imagini din satelit
Moscova ar amplasa noi rachete balistice hipersonice cu capacitate nucleară într-o fostă bază aeriană din estul Belarusului, au descoperit doi cercetători americani studiind imagini din satelit, potrivit Reuters.
62584330
Donald Trump: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu. Aşa că vom vedea ce are”
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat vineri arbitrul suprem al oricărui acord de pace între Ucraina şi Rusia, el declarând pentru Politico faptul că, până nu aprobă el, Volodimir Zelenski „nu are nimic”.
62601985
Infern pe o autostradă înzăpezită din Japonia, după un accident în lanț între 67 de mașini. Doi morți și 26 de răniți. VIDEO
Un grav accident în condiții de ninsoare a dus la moartea a două persoane și rănirea altor 26 pe o autostradă din Japonia, vineri seara, în contextul începerii sezonului sărbătorilor de sfârșit de an.