Țara care riscă o criză umanitară majoră. Premier: Oamenii nu-și vor permite nici pâine

62126652

Libanul riscă o criză alimentară majoră şi s-ar putea ca în curând multor libanezi să le fie greu să-şi cumpere chiar şi pâine din cauza crizei financiare acute, ca urmare a epidemiei de COVID-19, a avertizat joi premierul libanez, Hassan Diab

Într-un editorial în Washington Post, Hassan Diab a atras atenţia cu privire la o urgenţă globală de securitate alimentară declanşată de pandemie, potrivit Agerpres.

El s-a pronunţat împotriva restricţionării exporturilor alimentare şi a solicitat SUA şi Uniunii Europene să înfiinţeze un fond de urgenţă pentru a ajuta Orientul Mijlociu să evite o criză severă.

În caz contrar, "foametea ar putea declanşa un nou flux migrator spre Europa şi ar putea destabiliza şi mai mult regiunea", avertizează şeful guvernului libanez.

Libanul era într-o criză profundă înainte de COVID-19. Moneda locală a pierdut mai mult de jumătate din valoarea sa din octombrie, în contextul unei penurii de lichidităţi valutare. Inflaţia şi şomajul cresc vertiginos.Libanul a intrat în faliment de stat din martie.

Preţurile la produsele din import au crescut mai mult decât dublu de la începutul anului, indică Diab. Mai mult de jumătate din alimentele din Liban provin din import.

"Cândva grânar al regiunii din estul Mediteranei, Libanul se confruntă în prezent cu o dramatică provocare care părea de neimaginat acum un deceniu: riscul unei crize alimentare majore", avertizează premierul.

"În urmă cu câteva săptămâni, Libanul a cunoscut primele 'proteste împotriva foametei'. Mulţi libanezi au încetat să mai cumpere carne, fructe şi legume, iar în curând s-ar putea să nu-şi permită nici măcar pâine", scrie el.

Diab, care şi-a preluat funcţia anul acesta cu sprijinul Hezbollah, grupare şiită susţinută de Iran şi de aliaţii săi, a criticat decenii de gestionare politică defectuoasă şi corupţia pentru lipsa investiţiilor în agricultură.

COVID-19 şi măsurile restrictive de izolare au "agravat dramatic criza economică şi au perturbat profund lanţurile de aprovizionare cu alimente".

Optzeci la sută din grâul utilizat de Liban provenea din Ucraina şi Rusia, dar Rusia şi-a suspendat exporturile de grâu luna trecută, iar Ucraina intenţionează să facă la fel, a declarat el.

Efectele tragice ale pandemiei

 

"Sărăcia extremă" provocată de pandemia de coronavirus amenință până la 60 de milioane de oameni, avertizează Banca Mondială.

Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, a transmis că în baza estimărilor instituției pe care o conduce, economia globală să scadă cu 5% în acest an.

„Milioane de mijloace de trai au fost distruse, iar sistemele de asistență medicală sunt sub tensiune la nivel mondial. Estimarea noastră este că până la 60 de milioane de persoane vor fi împinse în sărăcie extremă”, a declarat Malpass.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
China a anunțat o lege privind "protejarea securităţii naţionale" în Hong Kong. Reacția SUA

Statele Unite au avertizat joi China în legătură cu adoptarea unei legi privind "securitatea naţională" în Hong Kong, despre care Washingtonul afirmă că ar fi "foarte destabilizatoare" pentru acest teritoriu semi-autonom, informează AFP.

SUA și-au asigurat aproape o treime din primele 1 miliard de doze de vaccin experimental pentru COVID-19

Statele Unite şi-au asigurat aproape o treime din primele 1 miliard de doze de vaccin experimental pentru COVID-19 planificate de AstraZeneca, prin alocarea unor fonduri de până la 1,2 de miliarde de dolari, transmite Reuters.

Reuniune de urgenţă a NATO, după ce Trump a decis să iasă din tratatul "Cer Deschis". Ce rol joacă România

SUA au decis să părăsească tratatul ”Open Skies”, Cer Deschis, în care este implicată și România. Acesta este al treilea tratat major care se referă la înarmare din care Donald Trump a decis retragerea SUA, scrie New York Times.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.