”Talibanul american” John Walker Lindh, eliberat din închisoare pentru bună purtare

62048144
Getty

John Walker Lindh, americanul luat prizonier în 2001, în Afganistan, unde lupta de partea talibanilor, a fost eliberat joi, înainte de termen, dintr-o închisoare federală americană.

Lindh, care avea 20 de ani când a fost prins, a ieşit din penitenciarul din Terre Haute, din statul Indiana. El a fost eliberat condiţionat după ce a executat 17 ani de detenţie din cei 20 la care fusese condamnat.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a apreciat că eliberarea celui cunoscut ca "talibanul american" este "inexplicabilă şi de neimaginat".

”Talibanul american” John Walker Lindh, eliberat din închisoare pentru bună purtare - 5

"E ceva profund tulburător şi greşit în asta", a declarat el joi dimineaţa televiziunii Fox News.

 

"Talibanul american", eliberat pentru bună purtare

 

Eliberarea sa anticipată, pentru comportament bun, este dublată de condiţii stricte pe o perioadăde trei ani.

Activităţile sale pe Internet urmează să fie supravegheate în permanenţă, nu va putea să comunice online în altă limbă decât engleza fără permsiune şi nu va putea să intre în contact cu extremişti sau să consulte ”conţinuturi care vehiculează extemismul sau opinii teroriste”.

 

John Walker Lindh, care a obţinut în 2013 naţionalitatea irlandeză, nu va putea nici să călătorească în străinătate fără autorizare unui judecător.

Avocaţii şi familia sa au păstrat tăcerea cu privire la viitorul său, după eliberare.

 

S-a convertit la islamism în adolescență

 

Născut în Statele Unite, John Walker Lindh s-a convertit în adolescenţă la islamism, iar în 2002, când a fost condamnat, a afirmat că a călătorit în Yemen pentru a învăţa limba arabă şi în Pakistan, pentru a studia islamul. El a declarat că s-a oferit voluntar ca soldat în rândurile talibanilor pentru a-i ajuta pe musulmani în "jihad", că nu intenţiona să lupte împotriva SUA şi că nu a considerat niciodată că jihadul este antiamerican. În faţa instanţei, el a condamnat "terorismul la orice nivel" şi a susţinut că atacurile liderului al-Qaida Osama bin Laden au fost "complet contrare islamului".

Documente guvernamentale americane obţinute de presă, publicate în revista Foreign Policy, arată că guvernul de la Washington aprecia în 2016 că Lindh are "opinii extremiste". Conform televiziunii NBC, el a scris în 2015 unui post de radio din Los Angeles pentru a-şi exprima sprijinul faţă de Statul Islamic, despre care a spus că îndeplineşte "obligaţia religioasă de a întemeia un califat prin luptă armată".

”Talibanul american” John Walker Lindh, eliberat din închisoare pentru bună purtare - 2

Alte zeci de deţinuţi capturaţi în Irak şi Afganistan urmează să fie eliberaţi din închisori americane în următorii ani, după ce au executat pedepse pentru infracţiuni legate de terorism, în urma atacurilor al-Qaeda din 11 septembrie 2001.

Senatorii Richard Shelby şi Margaret Hassan au scris Federal Bureau of Prisons (administraţia penitenciarelor din SUA) pentru a afla "care sunt politica, strategia şi procedura curente inter-agenţii pentru asigurarea reintegrării cu succes a infractorilor terorişti/extremişti".

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Metoda prin care 6 români au devenit proprietarii a 1600 de mașini

O bandă de țigani români a speriat din nou Vestul. O grupare de peste 40 de persoane este acuzată că a comis sute de jafuri în Occident.

Dorința macabră lăsată în testament de o femeie din SUA. După moartea ei s-a declanșat un scandal uriaș

Un câine sănătos din Statele Unite a fost eutanasiat şi înmormântat alături de proprietara sa, conform instrucţiunilor lăsate de aceasta în testament, relatează joi The Independent.

Geoffrey Rush, despăgubiri record din partea unui tabloid în scandalul #Metoo

Actorul australian Geoffrey Rush va primi despăgubiri record din partea unui tabloid.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.