SUA susțin că nu sunt implicate în accidentul de la centrul nuclear din Natanz

62184445

Casa Albă a declarat luni că Statele Unite ale Americii nu sunt implicate în ceea ce Iranul califică a fi un act de sabotaj la uzina de îmbogăţire a uraniului din Natanz, potrivit AFP şi Reuters.

"SUA nu sunt implicate în niciun fel", a insistat Jen Psaki, Directorul de Comunicare al Casei Albe, într-o conferinţă de presă. "Nu avem nimic de adăugat la speculaţiile asupra cauzelor sau consecinţelor" acestui presupus atac, a afirmat ea.

Teheranul a acuzat luni Israelul de sabotarea acestui centru nuclear şi a promis să se răzbune şi să-şi intensifice activităţile atomice, în timp ce eforturi diplomatice sunt în curs pentru a repune pe un făgaş normal funcţionarea acordului internaţional asupra programului nuclear iranian.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a afirmat că discuţiile indirecte pe acest subiect nu ar trebui să fie afectate de respectivul incident.

"Ne concentrăm desigur asupra căii diplomatice. Nu am primit nicio informaţie care să releve că participarea la discuţiile preconizate pentru miercuri s-a schimbat", a spus Psaki.

Uniunea Europeană şi Rusia, implicate în aceste eforturi diplomatice, şi-au exprimat speranţa ca "incidentul" de la Natanz să nu le fi afectat demersurile.

La peste 24 de ore de la cele întâmplate, circumstanţele atacului, modul său de operare şi dimensiunea daunelor cauzate sunt încă neclare. Duminică, responsabili de la Teheran au declarat că s-a produs o "pană de curent" de origine suspectă la uzina de îmbogăţire a uraniului din Natanz, unul dintre principalele centre ale programului nuclear al Iranului, unde cu o zi înainte au fost lansate noi cascade de centrifuge interzise de acordul nuclear iranian din 2015.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62175573
Materialul neobișnuit din care va fi confecționat sicriul Prințului Philip

Prințul Philip al Marii Britanii va avea parte de o înmormântare ecologică - sicriul său va fi confecționat din lână și va fi transportat de un Land Rover electric, scrie The Sun.

62184396
Covid-19 în lume. Marea Britanie a redeschis terasele în aer liber, Germania se pregătește de un nou lockdown

Englezii au luat cu asalt bistrourile în aer liber, redeschise după patru luni de carantină.

62184397
Comisia Europeană s-a autosesizat în privința transferului terenurilor Romexpo în proprietatea Camerei de Comerț

Comisia Europeană (CE) a solicitat autorităților române explicații cu privire la proiectul de lege prin care dreptul de proprietate asupra terenurilor Romexpo ar fi transmis în mod gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR).

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.