SUA oferă o recompensă de 5 mil.$ pentru capturarea unui traficant de droguri mexican

62097105
iStock

SUA oferă o recompensă de cinci milioane de dolari pentru capturarea lui Fausto Isidro Meza Flores, alias "Chapo Isidro", acuzat de orchestrarea unui trafic de droguri, a indicat vineri Ambasada americană în Mexic, conform AFP.

 

"Chapo Isidro", în vârstă de 37 de ani, este acuzat de trafic de cocaină, heroină, amfetamine spre SUA. Ambasada crede că acest mexican locuieşte în continuare în ţara sa de origine, potrivit unui comunicat publicat la Washington.

"El este şeful organizaţiei criminale Meza Flores, o importantă organizaţie de narcotraficanţi implantată în statul Sinaloa", situat pe coasta Golfului Californiei, indică textul.

Recompensa de cinci milioane de dolari va fi atribuită oricui "aduce informaţii care să conducă direct la arestarea şi judecarea lui Meza Flores", a precizat ambasada.

Cooperarea între Mexic şi SUA în lupta împotriva traficului de droguri s-a complicat după ce preşedintele american Donald Trump a intenţionat să califice drept "organizaţii teroriste" cartelurile drogurilor, dar a revenit asupra acestei intenţii la cererea omologului său mexican, Andres Manuel Lopez Obrador.

Trei femei şi şase copii dintr-o comunitate mormonă americană stabilită în nordul Mexicului fuseseră masacraţi la începutul lunii noiembrie într-un atac atribuit cartelurilor, foarte influente în regiunea de frontieră.

Washingtonul ceruse atunci Mexicului "să declare război" acestor carteluri, iar Donald Trump spusese că SUA sunt dispuse să-şi aducă direct concursul.

Propunerea fusese respinsă de Mexic, al cărui preşedinte afirmase la sfârşitul lunii noiembrie că ar refuza orice operaţiune armată americană în ţara sa.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62097086
Autorul atacului de la Pensacola era saudit. Ce a publicat acesta pe Twitter

Stare de alertă într-o bază a Marinei Militare a Statelor Unite, după ce un individ a deschis focul într-o sală de cursuri. Trei persoane au fost ucise, iar poliţiştii care au intervenit au reuşit să îl împuşte mortal pe atacator.

62097017
Explozie puternică într-un bloc din Slovacia. Cel puțin cinci persoane au murit

Cel puțin cinci oameni au murit astăzi în urma unei explozii de gaz, produsă într-un bloc de apartamente din oraşul Presov din estul Slovaciei.

62097013
Invazie de urși polari într-o localitate din Rusia. Toate evenimentele au fost anulate

O localitate din Rusia a fost invadată de urşi polari înfometaţi, din cauza vremii anormal de calde pentru această perioadă de iarnă, au anunțat joi reprezentanţi ai World Wildlife Fund (WWF).

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.