SUA acuză fățiș Rusia la Consiliul de Securitate al ONU, după atacul cu Oreșnik. „Ridiculizează cauza păcii”

62592088

Statele Unite au acuzat luni Rusia, în Consiliul de Securitate al ONU, de o „escaladare periculoasă şi inexplicabilă” a războiului din Ucraina, după folosirea rachetei balistice de ultimă generaţie Oreşnik.

Atacul a avut loc în apropierea frontierei cu Polonia şi NATO, amplificând îngrijorările privind riscul extinderii conflictului.

„Mulţumită leadershipului preşedintelui (american Donald) Trump, suntem mai aproape ca niciodată, de la începutul războiului, de un acord. Cu toate acestea, Rusia a lansat mai multe atacuri în Ucraina, inclusiv lansarea rachetei sale balistice (de tip) Oreşnik cu capacitate nucleară, care a atins o zonă în Ucraina în apropierea frontierei cu Polonia şi NATO”, a declarat ambasadoarea americană la ONU, Tammy Bruce, relatează AFP, preluat de news.ro.

Aceasta a subliniat că „acest lucru constituie o nouă escaladare periculoasă şi inexplicabilă, în timp ce Statele Unite lucrează cu Kievul şi alţi parteneri şi cu Moscova pentru a pune capăt războiului printr-un acord negociat”. În opinia sa, „cele două părţi ar trebui să caute căi către dezescaladare, însă acţiunile Rusiei ameninţă să extindă şi să intensifice războiul”, acuzând Moscova că „ridiculizează cauza păcii”.

La rândul său, ambasadorul britanic interimar la ONU, James Kariuki, a calificat atacul din apropierea frontierei cu Polonia drept „periculos”, avertizând că „ameninţă securitatea regională şi internaţională şi reprezintă un risc grav de escaladare şi de eroare de calcul”.

„Ucraina va supravieţui acestui nou atac, la fel ca multor altora înainte. iar dacă preşedintele (rus Vladimir) Putin crede că această violenţă îi va descuraja pe aliaţii Ucrainei, el se înşeală”, a adăugat diplomatul britanic.

Ministerul rus al Apărării a confirmat luni că racheta balistică Oreşnik, utilizată pentru a doua oară vineri în Ucraina, a vizat o fabrică aeronautică din Liov, în vestul ţării.

Mai mulţi membri ai Consiliului de Securitate au condamnat şi bombardamentele masive lansate de Rusia la sfârşitul săptămânii trecute, care au lăsat mii de oameni fără încălzire în capitala ucraineană. Ambasadoarea Letoniei, Sanita Pavluta-Deslandes, a denunţat atacuri „barbare” desfăşurate în plină iarnă.

„Este important să notăm o tendinţă perturbantă: cu cât ne apropiem de pace mai mult, cu atât mai sfruntate sunt atacurile şi minciunile ruseşti”, a spus ea, acuzând Moscova că încearcă „să testeze limitele determinării internaţionale”.

Potrivit autorităţilor de la Kiev, bombardamentele ruseşti de vineri au provocat întreruperi ale furnizării căldurii în aproape 6.000 de clădiri. Municipalitatea le-a cerut locuitorilor care pot să părăsească temporar capitala, în contextul unor temperaturi cuprinse între -7 şi -15 grade Celsius.

„Ceea ce vedem azi aminteşte cele mai rele precedente din istoria omenirii, când imperii răufăcătoare încercau să sfarme rezistenţa unor civili folosind frigul, foametea şi tenebrele ca arme”, a declarat ambasadorul ucrainean Andrii Malnîk, care a vorbit despre metode specifice unor asedii din Evul „medieval”.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a respins în bloc criticile, afirmând că armata rusă nu vizează civili.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Marine Le Pen luptă pentru a-şi salva visurile prezidenţiale. Procesul care poate răsturna planurile partidului RN

Marți începe în Franța un proces-cheie care ar putea decide dacă Marine Le Pen sau protejatul său, Jordan Bardella, va fi candidatul Rassemblement National la prezidențialele de anul viitor, potrivit POLITICO.

„Ești mort?” Aplicația virală în China care se adresează tinerilor care locuiesc singuri

O nouă aplicație cu un nume sumbru a luat China cu asalt.

Incendiul din Crans-Montana, soldat cu 40 de morți, ironizat într-o caricatură. Revista Charlie Hebdo, vizată de o plângere

Un cuplu de avocați a depus în Elveția o plângere împotriva revistei franceze de satiră Charlie Hebdo, după publicarea, pe 9 ianuarie, a unei caricaturi despre incendiul mortal dintr-un bar din stațiunea Crans-Montana.

Recomandări
Măsuri anunțate de ministrul Educației, după dezastrul PISA. Elevii cu medii sub 7, pregătiri la Română și Matematică

Toți elevii cu medii sub 7 vor avea parte de pregătiri suplimentare la Limba și literatura română și la Matematică, a anunțat ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, ca măsură după rezultatele dezastruoase de la testele PISA. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Schimbare radicală în activitatea instanțelor din România. Cum se vor judeca de acum dosarele

Toate judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din România vor aplica, începând de marţi, 15 septembrie, o nouă procedură de gestionare a activităţii în funcţie de capacitatea de procesare a fiecărei instanţe.