Steaguri rusești, arborate la Ambasada Franței în Niger. Militarii au dispersat mii de manifestanți cu gaze lacrimogene

62371438
Getty

Ambasada Franței din Niger a fost luată cu asalt de demonstrați, duminică. Aceștia au devenit violenți, au provocat distrugeri și au arborat steagul Rusiei, astfel că forțele de ordine au fost nevoite să intervină cu gaze lacrimogene.

Demonstrația masivă a fost organizată în favoarea puciștilor care l-au răsturnat pe președintele ales în 2021, Mohamed Bazoum. Președinția franceză a reacționat imediat, și a transmis că nu va tolera lovitura de stat.

Cele câteva mii de persoane din fața ambasadei de la Niamey au fost dispersate cu gaze lacrimogene, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Ca reacţie la aceste violenţe, Palatul Elysee a transmis că preşedintele francez Emmanuel Macron "nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale" şi că Parisul va răspunde "imediat şi ferm".

"Oricine ar ataca cetăţenii, armata, diplomaţii şi autorităţile franceze ar vedea cum Franţa va răspunde într-un mod imediat şi ferm. Preşedintele Republicii nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale", a precizat Palatul Elysee.

"Franţa sprijină, de asemenea, toate iniţiativele regionale" care vizează "restabilirea ordinii constituţionale" şi întoarcerea preşedintelui ales Mohamed Bazoum, răsturnat de pucişti.

Şi Ministerul francez al Afacerilor Externe a condamnat "orice violenţă împotriva proprietăţilor diplomatice, a căror securitate este responsabilitatea statului gazdă".

"Forţele din Niger au obligaţia de a asigura securitatea proprietăţilor noastre diplomatice şi consulare în conformitate cu Convenţiile de la Viena" şi "le îndemnăm să-şi îndeplinească această obligaţie impusă de dreptul internaţional", a transmis Quai d'Orsay, a cărui ambasadă a fost vizată duminică dimineaţă de protestatarii pro-militari care l-au răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum.

Înainte de folosirea gazelor lacrimogene, unii soldaţi s-au plasat în faţa ambasadei pentru a-i calma pe demonstranţi.

Unii protestatari au insistat să intre în clădire, alţii au dărâmat placa pe care scria "Ambasada Franţei în Niger", după care au călcat-o în picioare şi au înlocuit-o cu steaguri ruseşti şi ale Nigerului.

Franța a oprit finanțările

Franţa, aliatul Nigerului în lupta împotriva jihadiştilor şi pentru dezvoltare, şi care are 1.500 de soldaţi în această ţară, a anunţat sâmbătă că îşi suspendă ajutorul în urma loviturii de stat militare.

Demonstraţia a început cu un marş către Adunarea Naţională, cu mulţimi fluturând steaguri ruseşti şi ale Nigerului. Mişcarea civilă M62, care protestase deja împotriva operaţiunii Barkhane a armatei franceze în Sahel şi Sahara, a lansat apelul la demonstraţii.

Preşedintele demis Mohamed Bazoum, ales în 2021, îşi începe a cincea zi sechestrat în reşedinţa sa privată de la palatul prezidenţial de garda sa apropiată, al cărei lider, generalul Abdourahamane Tiani, este preşedintele Consiliului Naţional pentru Salvarea Patriei (CNSP), junta pucistă.

După Mali şi Burkina Faso, Nigerul, subminat de atacurile grupurilor legate de ISIS şi Al-Qaeda, este a treia ţară din regiune care suferă o lovitură de stat din 2020.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62371434
Țara care începe să facă plăți în yuan chinezesc și rubla rusească

Guvernul Boliviei este hotărât să reducă dependenţa de dolarul american pentru comerţul exterior, în schimb apelând la yuanul chinezesc, au declarat oficialii, pe măsură ce sprijinul Americii Latine pentru monedele alternative creşte, transmite Reuters.

 

62371435
O furtună a distrus mai multe poduri în provincia italiană Bolzano

Ploi torenţiale însoţite de vânturi puternice au lovit în acest weekend provincia italiană Bolzano (denumită şi Tirolul de Sud), lăsând în urma lor pagube materiale importante.

62186401
Un glonț rătăcit a rănit un locuitor aflat la balconul casei sale, în Grecia

Un nou incident armat de la un glonț rătăcit a avut loc în Nea Liosia. Victima se afla pe balconul casei sale când, brusc, glonțul de foc l-a rănit în picior.

 

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.