Uniunea Africană dă un ultimatum de 15 zile militarilor pucişti să restabilească ”autoritatea constituţională” în Niger

62370483
Profimedia

Uniunea Africană (UA) le cere militarilor nigerieni ”să se întoarcă imediat” în cazărmi şi o ”restabilire a autorităţii constituţionale” - în termen de 15 zile -, în urma unei lovituri de stat împotriva preşedintelui Mohamed Bazoum, relatează AFP.

Consiliul UA al Păcii şi Securităţii ”le cere militarilor să se întoarcă imediat şi fără condiţii în cazărmi şi restabilirea autorităţii constituţionale, într-un termen de maximunm 15 zile” în Niger, într-un comunicat, publicat vineri, în urma unei reuniuni a acestei instanţe.

”Sancţiuni punitive”

 

Consiliul ”se declară profund preocupat de reapariţia îngrijorătoare a unor lovituri de stat militare (puciuri)” pe continent şi condamnă ”cu cea mai mare fermitate” preluarea puterii de către militari, la Niamey, împotriva preşedintelui ”ales democratic”, a cărui ”eliberare imediată” o cere.

Organizaţia panafricană se declară pregătită să impună ”toate măsurile necesare, inclusiv sancţiuni punitive autorilor, în cazul în care drepturile deţinuţilor politici nu sunt respectate”.

UA este ultima instanţă, dintr-o lungă serie, care denunţă locitura de stat din Niger.

Preşedintele francez Emmanuel Macron prezida sâmbătă un Consiliu al Apărării şi Securităţii Naţionale franceze, conasacrat Nigerului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62371323
Zelenski, vizită-fulger pe linia frontului din Bahmut. Ce le-a transmis soldaților ucraineni | FOTO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, sâmbătă, că a vizitat poziţiile forţelor speciale ucrainene în apropierea liniei frontului din regiunea Bahmut, în estul Ucrainei, unul dintre punctele fierbinţi ale actualei contraofensive ucrainene.
62371322
Alertă cod roşu de ploi diluviene, pentru prima oară din 2011, la Beijing şi în mai multe regiuni
China a instituit sâmbătă o alertă cod roşu - pentru prima oară din 2011 - într-o parte a ţării, inclusiv capitala, Beijing, în aşteptarea unor ploi torenţiale, în urma taifunului Doksuri, relatează AFP.  
62364925
Mercenarii Wagner s-ar putea prezenta ca migranți pentru a intra în UE, avertizează premierul Poloniei
Luptătorii Wagner din Belarus s-ar putea prezenta drept migranți și ar putea intra în UE, a avertizat premierul polonez Mateusz Morawiecki, scrie BBC.