Statul din UE care va oferi Ucrainei toată artileria de care dispune: „Nu avem nevoie să o folosim acum”

62427046
AFP

Şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a anunţat că toată artileria din dotarea armatei daneze va fi transferată Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia, decizie salutată luni de preşedinţia ucraineană.

"Dacă îi întrebaţi pe ucraineni, ei ne cer muniţii acum, artilerie acum. Din partea Danemarcei, am decis să le donăm toată artileria noastră", a declarat Mette Frederiksen (foto, dreapta), relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Ea a semnalat că "mai există muniţii în depozitele din Europa", acestea nu au fost încă epuizate de ajutorul oferit Ucrainei. "Nu este doar o chestiune de producţie, întrucât avem arme, avem muniţii, avem apărare antiaeriană pe care noi acum nu avem nevoie să le folosim şi trebuie să le oferim Ucrainei", a motivat şefa guvernului danez.

Deşi nu se află în proximitatea Rusiei, Danemarca s-a remarcat sub conducerea lui Mette Frederiksen printre ţările care sprijină Ucraina cel mai mult, oferindu-i acesteia de când a început războiul ajutoare militare ce însumează miliarde de euro.

"Aceasta este singura modalitate de a gândi şi acţiona", a reacţionat după anunţul şefei guvernul danez consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

Armata Ucrainei, afectată de lipsa de muniții

Armele nu trebuie "să stea în depozite", ci să să fie "pe câmpul de luptă în Ucraina", a mai indicat acesta, într-un mesaj pe reţeaua socială X. "În caz contrar, (se va produce) o escaladare, extinderea războiului şi o creştere dramatică a obrăzniciei Rusiei", a susţinut acelaşi consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, el excluzând totodată chiar şi "cea mai mică posibilitate" de a conveni un acord cu Moscova pentru terminarea războiului.

Armata ucraineană avertizează de mai multe luni că se confruntă cu un deficit de muniţii şi sisteme de artilerie care-i limitează posibilităţile de a rezista în faţa ofensivei ruse ce se desfăşoară pe toată linia frontului. Aproape încercuite în oraşul Avdiivka, trupele ucrainene s-au retras săptămâna trecută din această redută unde îşi construiseră poziţii fortificate.

Uniunea Europeană a promis Ucrainei în martie 2023 că îi va furniza pe parcursul unui an un milion de obuze de calibrul 155 mm, din care până în prezent au fost livrate puţin mai mult de jumătate.

Blocajul din Congresul american asupra unui ajutorul suplimentar, de peste 60 de miliarde de dolari, cerut de preşedintele Joe Biden pentru Ucraina este o altă cauză a crizei de arme şi muniţii cu care se confruntă armata ucraineană în conflictul cu armata rusă, care deţine o superioritate clară în personal şi putere de foc a artileriei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62427019
Ministerul rus al Apărării afirmă că Ucraina a otrăvit doi guvernatori instalaţi de Moscova
Ministerul rus al Apărării a declarat, luni, că Ucraina i-a otrăvit pe guvernatorii instalaţi de Moscova în regiunile ucrainene Herson şi Luhansk, deşi ambii sunt încă în viaţă.  
62405881
"Suntem proştii Europei". Extremistul olandez Geert Wilders a răbufnit la adresa refugiaților ucraineni
Liderul extremei drepte olandeze Geert Wilders, care a obţinut cele mai multe mandate la alegerile de acum trei luni, a declarat, luni, că Olanda este "proasta Europei" pentru că a acceptat prea mulţi refugiaţi ucraineni.
62283522
Atenţionare de călătorie transmisă de MAE. Grevă în transportul aerian din Germania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, luni, o atenționare de călătorie pentru Germania.