Statuia bizară cu Melania Trump, sculptată cu drujba în Slovenia. Reacția localnicilor

×
Publicitate

O sculptură în lemn în mărime naturală care o reprezintă, cel puţin declarativ, pe prima doamnă a SUA, Melania Trump, a fost dezvelită vineri în apropierea oraşului ei natal Sevnica, din sud-estul Sloveniei.

Mai multe imagini cu statuia găsiți în galeria foto din acest articol!

Comandată de artistul american stabilit la Berlin Brad Downey şi sculptată cu o drujbă de artistul local popular Ales Zupevc, statuia serveşte ca accesoriu, unul ironic poate, pentru expoziţia lui Downey din capitala Ljubljana, explorând rădăcinile Melaniei în mica ţară alpină.

Unii localnici au descris-o drept „o ruşine” sau „o ştrumfiţă”, spunând că „nu arată deloc ca Melania”. Alţii au fost încântaţi de apariţia lucrării, afirmând că este o idee bună, pentru că „Melania este un erou sloven, a reuşit să ajungă până în vârful Statelor Unite”, scrie BBC.

Figura rustică a fost sculptată cu drujba  într-un trunchi de tei pe un câmp din apropiere de râul Sava, în statul Rozno, aflat la 8 km de Sevnica.

Nu a existat nicio tentativă de asemănare fizică, până în punctul în care galeria din Ljubljana pare nesigură cât de în serios să ia statuia.

"Poate pur şi simplu încercăm să înţelegem ceva din lucruri care ar putea fi doar o farsă comică. Cine ştie?", scrie galeria într-un pliant.

Deşi faţa statuii este finisată grosolan şi de nerecunoscut, creaţia este costumată în rochia albastru pal pe care Melania a purtat-o la ceremonia de învestire a lui Donald Trump ca preşedinte al SUA.

Downey a spus că a vrut să aibă "un dialog cu situaţia politică" a ţării lui şi să evidenţieze statutul Melaniei Trump, de imigrantă căsătorită cu un preşedinte care a jurat să combată imigraţia.

Sculptorul, cunoscut sub apelativul Maxi, s-a născut în acelaşi spital cu Melania Trump, în aceeaşi lună, iar acum lucrează în cea mai mare a timpului ca instalator.

"Să dăm cărţile pe faţă. Ea are jumătate din America, în timp ce eu nu am nimic", spune el în cadrul unui film de prezentare inclus în expoziţie.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Protest în lenjerie și cu o pereche de coarne pe cap. Nemulțumirea oamenilor

Protest inedit în Spania, pe străzile din Pamplona.

Fiul prințului Harry va fi botezat sâmbătă. De ce va lipsi regina Elisabeta

Este zi de sărbătoare în Regatul Unit. Prinţul Harry şi soţia lui Meghan îl botează pe micuţul Archie.

Una dintre cele mai mari insule grecești, în pericol din cauza incendiilor de vegetație

Incendii uriaşe de vegetaţie pun în pericol una dintre cele mai mari insule din Grecia.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.