Și pensionarii italieni sunt copleșiți de creșterea prețurilor la utilități: Ori mănâncă, ori plătesc curentul și gazul

×
Publicitate

Șocul facturilor la utilități este resimțit peste tot în Europa. În Florența, Italia, primăria a lansat o campanie prin care cetățenii mai înstăriți sunt încurajați să preia facturile câte unui bătrân care nu mai face față cheltuielilor.

De la o lună la alta, în Italia costul curentului electric, a crescut cu 55%, iar al gazelor, cu peste 40 de procente. Cei care nu au posibilităţi materiale sunt pur și simplu disperaţi.

Scumpirea dramatică a gazelor şi curentului electric i-a adus pe mulţi pensionari italieni sub pragul sărăciei. La 95 de ani, Luigi Boni obişnuia să-şi petreacă zilele plimbându-se prin superbul său oraş toscan și citindu-şi ziarele favorite la o cafea. Însă de câteva săptămâni nu-i mai arde de nimic.

Luigi Boni, pensionar de 95 de ani din Florența: „Nu mă mai descurc, nu e vorba că vreau să profit de ajutorul cuiva. Pur și simplu nu mai fac față cheltuielilor. Sunt terminat, am isprăvit și toate economiile din bancă. Fie mănânc, fie plătesc chiria”

Cu o pensie de doar 600 de euro pe lună, plata chiriei şi a facturilor curente a devenit o misiune imposibilă pentru Luigi.

Luigi Boni: „Friptură? Carne?? Nici nu are rost să pomenim de așa ceva. Cumpăr doar alimente ieftine. Am devenit un expert în gătit din... nimic.”

Şi primăriile se zbat din acelaşi motiv, aşa că nu pot face nimic pentru cetăţenii care au dificultăţi financiare.

Dario Nardella, primar Florența: „În Florența se trăiește bine, așa că durata vieții este lungă. Avem mulți vârstnici în oraș. Peste 30.000 de locuitori trecuți de 65 de ani trăiesc singuri, iar dintre ei un număr semnificativ au venituri mici, sub 9.000 de euro pe an. Vă dați seama ce înseamnă pentru ei facturi cu 60-70% mai mari!?”

Luigi este îngrozit de perspectiva de a ajunge într-un azil de bătrâni. Deocamdată, a obţinut o păsuire, numărându-se printre primii vârstnici ale căror facturi au fost ...adoptate de localnici care îşi permit această faptă bună. Până acum au fost înregistrate 200 de donaţii de la cetăţeni, însumând 33.000 de euro.

Giovanni Mancuso are o pensie de 750 de euro şi, chiar dacă nu are grija chiriei, tot este depăşit de cheltuielile pentru strictul necesar.

Giovanni Mancuso, pensionar de 82 de ani din Florența: „Plăteam pentru gaze 60 de euro pe lună, acum am de plată 270 de euro. Factura la curent este de 130 de euro, mai mult decât dublu față de înainte. Nu mai încălzim casa, stăm pe întuneric, ce altceva putem face??”

Trăiește cu pâine prăjită și roșii

La ultima raită prin piaţă, Giovanni a cumpărat doar 2 kilograme de roşii. Mărturiseşte că, până la sfârşitul lunii, el şi soţia lui nu-şi permit să mănânce altceva decât bruschete cu roşii.

Maria Teresa Cubetti, pensionară de 72 de ani: „Mi se pare o problemă mult mai gravă decât pandemia, nu ne mai descurcăm. Văd clar diferența la cumpărături față de ce puteam lua cu 2-3 luni în urmă. Observ de altfel că au și dispărut tarabe din piață.”

Toţi aceşti oameni striviţi de sărăcie îşi pun ultimile speranţe în măsurile de sprijin promise de guvernul condus de Mario Draghi.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Raport zdrobitor între forțele militare ruse și ucrainene. Câți soldați ar putea fi implicați în cazul unui război

Într-un eventual război Rusia - Ucraina s-ar confrunta două armate inegale. Raportul de forțe militare este de la 10 la 1, în favoarea Kremlinului.

Ucraina a început mobilizarea rezerviștilor, iar Casa Albă a anunțat detașarea a 800 de soldați în țările baltice

Kievul a decretat stare de urgență și a mobilizat rezerviștii. Mai mult decât atât, parlamentul ucrainean a adoptat un proiect de lege care le permite cetățenilor să poarte arme de foc, în scopuri defensive.

Criza din Ucraina: Lumea este în faţa unui „moment de pericol”, atenţionează secretarul general al ONU

Lumea este în faţa unui „moment de pericol", a atenţionat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, denunţând din nou „încălcările" comise de Moscova la adresa Kievului, informează AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.