Oficialul ucrainean care a prezis data invaziei spune când se va încheia războiul: „Bătălia decisivă va fi în primăvară”

62295011
Profimedia

Rusia va rămâne fără „resurse militare” pentru a-și atinge obiectivele de război în Ucraina până la sfârșitul primăverii, susține Kirilo Budanov, şeful SBU, serviciul de spionaj al armatei ucrainene.

De câteva săptămâni oficialii ucraineni atrag atenția că Rusia plănuiește o nouă ofensivă majoră care să coincidă cu aniversarea unui an de la invazia sa în Ucraina, care a avut loc pe 24 februarie, dar deocamdată nu s-a materializat acest lucru.

“Rusia a irosit cantități uriașe de resurse umane, armament și materiale. Economia și producția sa nu sunt capabile să acopere aceste pierderi. Și-a schimbat lanțul de comandă militară. Dacă armata Rusiei nu își va îndeplini obiectivele în primăvara aceasta, va rămâne fără resurse", a spus Budanov, într-un interviu acordat USA Today din biroul său fortificat din Kiev. Generalul își împarte biroul cu două broaște și canari care detectează gaze otrăvitoare. Budanov este cel care a prezis corect când va avea loc invazia rusă.

Budanov a mai prezis că Ucraina și Rusia vor duce „o bătălie decisivă în această primăvară, iar această bătălie va fi cea finală înainte de încheierea acestui război”.

Budanov nu a prezentat, însă, nicio dovadă

Generalul nu a furnizat nicio dovadă specifică care să îi susțină afirmațiile. Sursa citată amintește că Moscova și Kievul sunt implicate și într-un intens război informațional, pe lângă răzbpoiul de pe câmpul de luptă. Unii experți militari au avertizat că ambele părți trebuie să fie pregătite pentru o luptă lungă.

Poate fi spus cu certitudine că “nu suntem aproape de sfârșitul acestui război. (…) Rusia și Ucraina continuă să creadă că vor învinge dacă vor continua să lupte. Niciun mediator nu poate rupe acest impas", au declarat Rajan Menon și Benjamin H. Friedman, de la Defense Priorities din Washington. într-o declarație comună susținută, la un an după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Cu toate acestea, prognoza lui Budanov pare să se potrivească cu opinia consensuală a mai multor analiști militari independenți, conform căreia Rusia nu are în prezent muniția, proviziile militare și cantități suficiente de soldați calificați, organizați și motivați pentru a face progrese semnificative împotriva liniilor defensive ucrainene din estul Ucrainei, unde se dau acum cele mai intense lupte.

„Rusia și-a pierdut aproximativ jumătate dintre tancuri, focul de artilerie a scăzut, nu poate produce multe echipamente noi. Și să producă echipamente noi nu este ușor având în vedere sancțiunile impus”, a declarat Phillips P. O'Brien, profesor de studii strategice de securitate la Universitatea St. Andrews, Scoția. În plus, el a precizat că Ucraina este acum mult mai puternică decât pe 24 februarie 2022, când a început războiul.

„Rusia din punct de vedere al echipamentelor este mai slabă. Are trupe mai puțin bine antrenate, mai puțin echipament de primă linie. Are mai mulți soldați, dar nu sunt un mare fan al maselor de soldați neantrenați”, a spus el.

Cine este Budanov

Budanov, în vârstă de 37 de ani, este șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei. La 34 de ani a devenit cel mai important oficial al serviciilor secrete militare al Ucrainei. Recent, numele său a fost menționat ca un potențial înlocuitor al lui Oleksiy Reznikov, ministrul Apărării al Ucrainei.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62329214
SUA trimit tehnică militară în România și Bulgaria. O navă plină cu echipamente pentru exercițiile NATO a ajuns în Grecia

O navă cu echipament militar american a sosit, duminică, în portul grecesc Alexandroupolis. Tehnica militară aparține NATO și va fi transportată în România și Bulgaria, unde vor avea loc exerciții militare majore în viitorul apropiat, potrivit 902.gr.

62329206
Încoronarea regelui Charles al III-lea: nu există suficienți oameni care să tragă clopotele cu ocazia ceremoniei istorice

Cu exact două luni înainte de eveniment, pregătirile pentru încoronarea regelui Charles al III-lea al Marii Britanii intră în linie dreaptă.

62329203
Gary Rossington, ultimul membru fondator al formaţiei Lynyrd Skynyrd, a murit

Chitaristul Gary Rossington, ultimul membru fondator al Lynyrd Skynyrd, a murit duminică la vârsta de 71 de ani, a anunţat trupa rock americană.

 

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.