Şeful diplomaţiei SUA şi ginerele lui Trump, invitaţi în cel mai misterios club din lume

61888040
Getty

Mike Pompeo şi Jared Kushner au fost invitaţi la reuniunea Grupului Bilderberg din Elveţia.

 

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo participă sâmbătă la Montreux, în Elveţia, la foarte discreta reuniune anuală a Grupului Bilderberg, ce reuneşte peste o sută de personalităţi politice şi economice europene şi din America de Nord în jurul unor probleme cu miză mondială, informează AFP. Prezenţa oficialului american a fost confirmată pentru presă de Departamentul de Stat al SUA.

 

Vezi în galeria foto imagini cu locul unde se adună Grupul Bilderberg

 

Semn al confidenţialităţii care domneşte în jurul acestei reuniuni, ea nu figurează pe agenda oficială a secretarului de stat american, iar prezenţa lui nu este menţionată în lista de participanţi publicată de organizatori.

Reuniunea a început joi şi va dura până duminică.

Cea de-a 67-a reuniune a Grupului Bilderberg, la care participă 130 de reprezentanţi din 23 de ţări, potrivit organizatorilor, va fi consacrată în special viitorului Europei, schimbărilor climatice, Chinei şi Rusiei. Mai multe subiecte asupra cărora Administraţia lui Donald Trump are opinii tranşante: "climatoscepticism" - Mike Pompeo a estimat recent că topirea gheţurilor din Arctica deschide "noi căi de trecere" şi prin urmare "noi oportunităţi comerciale" -, relaţii transatlantice degradate, confruntare pe toate azimuturile cu China şi relaţii complicate cu Moscova.

Departe de ochii presei, schimburile se fac în mod discret: participanţii sunt liberi să folosească informaţiile colectate, însă fără a dezvălui nici identitatea, nici afilierea persoanelor aflate la originea acestor informaţii.

Jared Kushner, ginerele şi consilierul preşedintelui american Donald Trump, care ar urma să-şi dezvăluie în viitorul apropiat planul pentru soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, se află de asemenea la Montreux în acest weekend pentru a participa la reuniune.

Printre alţi invitaţi se numără premierul olandez Mark Rutte, ministrul german al apărării Ursula von der Leyen, ministrul francez al economiei Bruno Le Maire şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62051269
Ţara unde luni au fost aproape 49 de grade. Cel puţin un om a murit din cauza căldurii
India a emis luni o alertă de caniculă severă pentru regiunile sale nordice şi centrale, în urma unor condiţii extreme similare cu cele înregistrate duminică, informează Reuters.
62051224
Donald Trump a făcut-o „obraznică” pe Meghan Markle, înaintea vizitei la Londra
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, însoțit de prima doamnă a Americii, a sosit luni dimineață la Londra, pentru o vizită de stat de trei zile, care începe cu un prânz oferit de Regina Elisabeta a II-a.
62051220
Țara în care un ambasador şi-a ucis fiul de teamă că acesta va comite un atac în masă
Un fost ambasador şi înalt oficial japonez şi-a ucis fiul, în vârstă de 44 de ani, de teamă că acesta "va face rău altora", precum s-a întâmplat în recentul atac cu cuţite soldat cu 2 morţi şi 17 răniţi, majoritatea eleve, transmite EFE.