Şeful diplomaţiei franceze: Polonia este din nou în Europa şi există speranţa de a avansa rapid în reformele europene

62417287

Şeful diplomaţiei franceze, Stéphane Séjourné, aflat în vizită la Varşovia, a salutat luni "întoarcerea Poloniei în Europa" şi relansarea cooperării tripartite cu Germania asupra marilor probleme europene, scrie AFP.


"Polonia este din nou în Europa şi, odată cu aceasta, există şi speranţa de a avansa rapid în reformele europene esenţiale pentru concetăţenii noştri", a declarat noul ministru francez de externe.

Polonia este condusă, de la victoria electorală din octombrie, de o coaliţie pro-europeană al cărei premier este fostul şef al Consiliului European Donald Tusk.

"Triunghiul Weimar (Paris, Berlin, Varşovia) revine la viaţă şi cred că este un lucru bun", a continuat el în cursul unui briefing de presă comun cu omologul său polonez, Radoslaw Sikorski.

Demnitarul polonez a subliniat că această cooperare tripartită este o "platformă foarte importantă" pentru "viitorul continentului nostru".

Şeful diplomaţiei franceze a insistat asupra importanţei cooperării în probleme de apărare, protecţia statului de drept, tranziţia energetică, cooperarea nucleară şi problemele migraţiei.

Cei doi miniştri şi-au reiterat sprijinul pentru Ucraina. "Ucrainenii au dreptul să fie obosiţi, dar noi nu", a ţinut să adauge Radoslaw Sikorski.

Polonia este unul dintre principalii susţinători militari şi politici ai Kievului care luptă împotriva invaziei ruse.

În acest sens, şeful diplomaţiei de la Varşovia a salutat prezenţa militară franceză pe flancul estic al NATO, în special a celor 250 de instructori francezi care antrenează soldaţi ucraineni în Polonia.

În timpul acestei prime vizite în străinătate, Stéphane Séjourné a mers şi la Kiev şi Berlin, reaminteşte AFP.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62417915
Lovitură fără precedent dată de ucraineni forțelor ruse. Șeful armatei anunță că a doborât două avioane strategice

Forțele Armate ucrainene ar fi doborât un avion de recunoaștere rusesc A-50 deasupra Mării Azov și au avariat un post de comandă aerian Il-22M11, scrie Meduza.  

62416911
Ministrul israelian al Apărării: Faza intensivă a războiului „se va încheia în curând” în sudul Fâşiei Gaza

Faza intensivă a războiului "se va încheia în curând" în sudul Fâşiei Gaza, unde atacurile israeliene sunt în prezent cele mai puternice, a anunţat luni ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant.

62417802
„Nimic nu justifică terorismul". Doi francezi se numără printre persoanele rănite în atacul cu maşină din Israel

Doi tineri francezi se află printre persoanele rănite în atacul cu maşină comis luni la Raanana, în centrul Israelului, care s-a soldat cu cel puţin un mort şi 17 răniţi, a anunţat Ministerul francez de Externe, relatează AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.