Se încheie epoca Merkel. Cele mai importante momente din cariera celei mai puternice femei din lume ai ultimilor ani

62226513
Profimedia

Epoca Angelei Merkel, prima femeie cancelar din istoria Germaniei, se încheie, după 16 ani în care a fost considerată cea mai puternică femeie din lume.

Era Merkel se încheie după ce coaliția creștin democrată CDU-CSU a pierdut alegerile în fața social-democraţilor. De Ziua Sfântului Nicolae, înlocuitorul lui Merkel, Olaf Scholz, este așteptat să își depună jurământul în funcția de cancelar german.

În total, Merkel acumulează în această funcție 16 ani și 14 zile, ceea ce înseamnă că ratează ocazia de a doborî recordul lui Helmut Kohl cu doar 12 zile.

“Fata lui Kohl”

“Fata lui Kohl”. Așa a fost numită o perioadă Merkel, chiar de către fostul cancelar Helmut Kohl și de alți oameni politici ai vremii. Ea a ieșit din umbra lui Kohl în 2001, dar adevăratul său drum în politică a început în 2005, când a fost alea aleasă în importanta funcție de către Bundestag. Atunci a fost format un nou guvern și Merkel a devenit prima femeie și primul om de știință, dar și cea mai tânără persoană care a ocupat această funcție.

Merkel era om de știință înainte de schimbarea de carieră. În 1978, Merkel a studiat fizica la Universitatea din Leipzig, iar în 1982, a primit, din partea Academiei Germane de Știință, diploma de doctorat în chimie cuantică.

După ce a ajuns în funcția de cancelar, ea a început repede să se remarce. La summitul G8 din 2007, a fost surprinsă glumind relaxată cu președintele american de atunci, George W. Bush, și cu cel rus, Vladimir Putin.

Epoca Merkel in imagini - 6

Dar în același an, a supărat Beijingul, după ce s-a întâlnit cu Dalai Lama, lucru ce a dus la alterarea relațiilor germano-chineze.

Merkel Dalai Lama

Tot în 2007, Vladimir Putin a vrut să îi testeze limitele cancelarului german când a primit-o la reședința sa din Soci. Și presa nota, la acea vreme, că liderul rus i-a și descoperit slăbiciunea lui Merkel: frica de câini. Astfel că, în timpul conferinței de presă, labradorul negru, Koni, al lui Putin a dat buzna direct către Merkel, care a fost pusă într-o situație neplăcută.

Merkel caine Putin

Merkel și ego-urile masculine ale lui Sarkozy și Berlusconi

În 2008, pe fondul înmulțirii problemelor legate de criza financiară, Merkel “a fost nevoită să împartă lumina reflectoarelor cu marile ego-uri masculine ale președintelui francez de atunci Nicolas Sarkozy și prim-ministrului italian de atunci Silvio Berlusconi”, după cum nota presa.

Epoca Merkel in imagini - 2

În perioada care a urmat, datoria publică a unor state memebre UE a continuat să crească, amenințând siguranța monedei euro. Merkel a venit cu oferte de ajutor, dar care presupuneau austeritate. Decizie primită cu greu de greci, care au au publicat pe primele pagini ale ziarelor imagini prin care comparau acest moment cu cel al ocupației din partea Germaniei naziste din cel de-Al Doilea Război Mondial.
 

De-a lungul timpului, a fost remarcat faptul că în discursurile oficiale, Merkel își ține mâinile împreunate sub formă de diamant, după cum au susținut germanii, iar partidul său chiar a folosit acest lucru pe afișele dintr-o campanie, spunând că este un simbol al încrederii și al calmului.

Epoca Merkel in imagini - 4

După teribilul accident nuclear de la Fukushima, din 2011, Merkel a anunțat că va închide opt dintre cele 17 reactoare nucleare ale Germaniei și că toate celelalte vor fi închise până în 2022. Aceast lucru a sporit poziția Germaniei ca lider mondial în reforma energetică, în efortul de a combate încălzirea globală.

În 2013, Angela Merkel a fost vizată de scandalul interceptărilor NSA, când s-a descoperit că ar fi avut convorbirile interceptate de serviciile americane. A rămas cunoscută replica lui Merkel: "Spionaj între prieteni - aşa ceva este inacceptabil", iar președintele Barak Obama și-ar fi cerut scuze pentru situația creată, presa spunând că acesta ar fi spus că nu știe sigur dacă erau ascultate convorbirile în trecut și dând asigurări că în momentele acelea în mod clar acest lucru nu se întâmpla.

Tot în 2013, atenția întregii lumi a fost îndreptată către protestele din Turcia, pornite de la reducerea unor suprafețe de spațiu verde, dar care au devenit apoi un fenomen îndreptat spre președintele Recep Tayyip Erdoğan. Atunci, Cancelarul Merkel a condamnat Turcia pentru felul in care a gestionat protestele din țară, iar partidul a respins, în programul sau electoral, aderarea Turciei la Uniunea Europeana.

Merkel și toleranța față de imigranți

În 2015, Merkel a luat o decizie importantă. Și-a respectat angajamentul față de politica UE de deschidere a frontierei pentru migranți, permitând intrarea în țară și în UE a peste un milion de migranți, cei mai mulți fugiți de războiul sirian. În semn de recunoștință, unii părinți și-au botezat copiii după numele cancelarului german. Este cunoscut cazul unui bărbat care a fugit din Siria și a ajuns în Germania. El și-a botezat fetița Angela Merkel.

"Cancelarul lumii libere"

În același an, revista TIME i-a oferit titlul de "Omul anului", numind-o “cancelarul lumii libere”. 

Epoca Merkel in imagini - 1

În 2020, a avut loc oficial Brexitul, dar anii dinainte au fost plini de evenimente, iar în ciuda tuturor provocărilor, Merkel și-a consolidat poziția de lider mondial, după cum au notat ziarele importante. Ea și-a păstrat tot timpul poziția față de Brexit și a spus că nu va acorda drepturi speciale britanicilor, pentru a evita Brexit-ul. Atitudinea sobră față de englezi și-a păstrat-o și după Brexit.

De-a lungul anilor, Merkel a fost apreciată pentru faptul că este o persoană discretă și că își ține viața privată departe de ochii lumii. Puțini știu faptul că soțul său, Joachim Sauer, este un apreciat om de știință. El este profesor de chimie teoretică la Universitatea Humboldt din Berlin.

Epoca Merkel in imagini - 3
Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Un militar ucrainean, ucis în ciocniri cu separatişti proruşi în Donbas, în toiul unor tensiuni cu Rusia

Un militar ucrainean a fost ucis, pe linia frontului, în ciocniri cu separatişti proruşi, în estul Ucrainei, a anunţat joi armata ucraineană, în timpul unui vârf al unor tensiuni cu Rusia, relatează AFP, scrie News.ro.

Franţa și Grecia confirmă primul caz cu Omicron. Varianta ar putea deveni dominantă

Un prim caz de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului a fost confirmat în Franţa metropolitană la un bărbat, depistat pozitiv la revenirea dintr-o călătorie Nigeria, scrie Reuters, conform Agerpres.

Cel puţin 24 de ţări au confirmat prezenţa noii tulpini Omicron. Mesajul președintei Comisiei Europene

De la Bruxelles, preşedinta Comisiei Europene lansează ideea vaccinării obligatorii anti-COVID în toate statele Uniunii Europene.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.