Vladimir Putin îl destituie, în plină mobilizare, pe generalul de armată Dmitri Bulgakov, viceministru al Apărării

62289922
Getty

Rusia a anunţat, sâmbătă, înlocuirea generalului de armată Dmitri Bulgakov, însărcinat cu logistica, după ce ofensiva rusă în Ucraina a întâmpinat dificultăţi în acest domeniu.  

Generalul de armată Dmitri Bulgakov a fost eliberat din funcţia de viceministru al Apărării şi a fost înlocuit cu general-colonelul Mihail Mizinţev, scrie AFP și news.ro. 

Mihail Mizinţev, care conducea Centrul de Control al Apărării Naţionale ruse, devine astfel viceministru al Apărării „însărcinat cu aprovizionarea cu material şi tehnică a forţelor armate”, potrivit ministerului.

Mihail Mizinţev, vizat de sancțiunile Occidentului

Mihail Mizinţev, în vârstă de 60 de ani, a ocupat numeroase posturi de conducere în Statul Major, de-a lungul carierei sale militare.

Acesta este vizat de sancţiunile impuse de Occident din cauza rolului pe care l-a jucat în asediul Mariupolului, un oraş portuar în sud-estul Ucrainei, cucerit de forţele ruse în luna mai.

Vladimir Putin a anunţat, miercuri, mobilizarea a sute de mii de ruşi cu scopul de a spori ofensiva în Ucraina.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62290006
Cel puţin 35 de persoane, decedate de la începutul manifestaţiilor în Iran
Cel puţin 35 de civili au fost ucişi în Iran în ultima săptămână, de la debutul manifestaţiilor reprimate de forţele de securitate şi izbucnite după decesul unei femei tinere după arestarea sa de către poliţie.
62148630
Uraganul Fiona a lovit provincia Noua Scoţie din Canada
Urganul Fiona a lovit, sâmbătă, provincia Noua Scoţie din estul Canadei, la aproape o săptămână după ce a devastat mai multe insule din Marea Caraibilor.  
62262409
Volodimir Zelenski surprinde: „Sunt șocat. De când a început invazia rusă, Israelul nu ne-a dat nimic”
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mărturisit că este șocat de faptul că Israelul nu a ajutat cu nimic țara sa, de la debutul invaziei Rusiei.