Joe Biden: SUA nu vor recunoaște niciodată anexarea unei părți a Ucrainei la Rusia

×
Publicitate

SUA nu vor recunoaște niciodată anexarea unei părți a Ucrainei la Rusia. Asta a declarat președintele Joe Biden, care a promis că țara sa va impune costuri severe Moscovei, dacă Vladimir Putin continuă alipirea regiunilor din estul Ucrainei.

Așa-zisele referendumuri au început de vineri în regiunile Herson, Zaporojie, Luhansk și Donețk.

Occidentul susține că este vorba despre o "farsă", care nu poate produce consecințe juridice. Chiar și Turcia, al cărei lider are o relație apropiată cu Putin, a anunțat că nu va recunoaște rezultatul votului.

Așa s-a desfășurat prima zi a referendumului organizat de Rusia în regiunile ocupate din estul Ucrainei. Din motive de securitate, membri ai comisiilor de votare merg din ușă în ușă însoțiți de militari ruși sau ceceni înarmați până în dinți, iar votul numai secret nu este. La întrebarea "Doriți să vă separați de Ucraina, să creați state independente și să deveniți parte a Rusiei?", răspunsul pare să fie doar unul... „Un mare 'Da'”, a spus unul dintre votanți.

Numai că imaginile filmate la votare arată că unii oameni nici nu știu prea bine pentru ce e referendumul. Sunt îndrumați de "binevoitori" să aleagă opțiunea dorită de Moscova.

În altă parte, o secție improvizată de votare a fost amplasată chiar în curtea unui bloc.

Proteste în estul Ucrainei

Organizatorii referendumului au dat deja publicității primele rezultate. Încă din prima zi, ar fi votat deja 15% dintre localnici.

Denis Pușilin, șeful regiunii Donețk numit de Moscova: „Istoria se face astăzi. Fiecare locuitor din Donbas este implicat. Au înțeles mai bine că aceasta este singura cale corectă spre Rusia, spre creație, dezvoltare... Pentru ca Donbas-ul să fie legat doar de măreața Rusie”.

În Republica Populară Luhansk, de exemplu, 97% dintre votanți ar fi optat pentru alipirea la Rusia. Aceeași situație și în regiunea Zaporojie, deși un studiu realizat mai demult arăta că 87 dintre locuitorii orașului Energodar, acum ocupat, nu voiau să se rupă de Ucraina.

În ciuda riscurilor, unii localnici din regiunile ocupate au protestat față de așa-zisul referendum.

Referendumuri au loc în regiunile separatiste din est Luhansk și Donețk, precum și în sudul Ucrainei, în Herson și Zaporojie, aflate parțial sub controlul forțelor ruse. Aceste teritorii reprezintă aproximativ 15 la sută din Ucraina. În Crimeea, ocupată de ruși în 2014, populația rusă a sărbătorit referendumurile cu un concert dedicat regiunilor separatiste.

Kievul condamnă aceste referendumuri

La Kiev, referendumurile au fost condamnate de oficialii ucraineni și de aliații lor occidentali, ca fiind doar o tentativă ilegitimă de a anexa cu forța teritorii ocupate în timpul războiului. Și Turcia a anunțat că nu le recunoaște și că teritoriile ocupate sunt, de drept, ale Ucrainei.

În orașul eliberat Izium, unde anchetatorii ucraineni au descoperit încă două gropi comune, oamenii sunt de părere că invadatorii nu au niciun drept în țara lor.

Vestul consideră că rușii au organizat referendumurile rapid, de teama ofensivei ucrainene.

Prin vocea președintelui Putin și a fostului președinte Medvedev, Moscova a mers până la a amenința cu lovituri nucleare pentru a apăra ceea ce consideră a fi teritoriul "său". Amenințarea este luată în serios în Occident, deși adjunctul ministrului rus de Externe a declarat mai apoi că Moscova nu amenință pe nimeni cu arme atomice.

Americanii comunică direct cu Moscova, pe canale private, și au alertat deja regimul de la Kremlin asupra "gravelor consecinţe" pe care le-ar avea utilizarea armelor nucleare în Ucraina, scrie cotidianul The Washington Post. Iar președintele polonez Andrzej Duda a fost și mai direct: a amintit că și americanii au un buton nuclear nu doar rușii.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Vladimir Putin ar putea interzice vânzarea băuturilor alcoolice în Rusia. Ce strategie are pentru a-i recruta pe ruși

Mii de oameni sunt chemați sub arme, în toate regiunile Rusiei, după mobilizarea parțială decretată de președintele Vladimir Putin.

Referendumuri în Ucraina. Soldații pro-ruși merg înarmați, din ușă în ușă, pentru a obține voturi, în zonele ocupate

Kievul transmite că soldații separatiști merg înarmați, din ușă în ușă, în zonele ocupate ale Ucrainei, pentru a strânge voturile necesare referendumurile privind aderarea la Rusia.

Război în Ucraina, ziua 213. Trupele Kievului au reușit să recucerească teritorii în regiunea Donbas

ȘtirileProTV.ro au transmis în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Summit european pentru Arctica, pe fondul tensiunilor geopolitice tot mai intense. Ce scrie AFP despre Nicușor Dan

Liderii Uniunii Europene (UE) se reunesc luni în nordul Finlandei pentru a discuta despre modalitățile de consolidare a prezenței blocului în Arctica, o regiune în care tensiunile geopolitice au atins cote maxime în ultimele luni, relatează AFP.