Şapte persoane bănuite de terorism, care ar fi vizat Jocurile Olimpice de la Paris, au fost arestate în Belgia

62164197
Shutterstock

Parchetul federal belgian a anunţat joi că au fost reţinute şapte persoane în urma unui val de percheziţii pe teritoriul ţării, care a vizat activităţile unui ”grup terrorist” şi posibila pregătire a unui ”atentat”, transmite AFP.

„Toţi cei reţinuţi sunt suspectaţi de participare la activităţile unui grup terorist, de finanţare a terorismului şi de pregătirea unui atentat terrorist”, a indicat parchetul federal într-un comunicat.

Un purtător de cuvânt al instituţiei, contactat de AFP, a exclus în acest stadiu orice legătură Jocurile Olimpice de la Paris, a căror ceremonie de deschidere va avea loc vineri, în condiţii de securitate ridicată.

„În acest stadiu nu există nicio precizare privind locurile sau ţinta vizate, dar ceea ce a fost găsit lasă să se întrevadă că era în pregătire un atentat”, a declarat Arnaud d'Oultremont.

Poliţia belgiană a întreprins joi dimineaţă 14 percheziţii - mai ales în regiunile Liege, Anvers, la Gand şi în comuna bruxelleză Saint-Josse -, la cererea unui judecător antiterorist din Anvers.

Raiduri ale poliţiei au mai avut loc la Courtrai (vest) şi la Menin, comună de frontieră cu aglomerarea Lille (Franţa).

În total, şapte persoane au fost aduse pentru a fi audiate, judecătorul urmând să decidă dacă vor fi încarcerate, a mai comunicat parchetul federal.

Belgia a fost lovită de mai multe ori de terorism, mai ales de atacuri jihadiste în ultimul deceniu.

La 22 martie 2016, 32 de persoane au fost ucise în două atacuri sinucigaşe - la aeroportul şi la metroul din Bruxelles -, comise de celula jihadistă aflată şi la originea atentatelor de la 13 noiembrie 2015 din Franţa, soldate cu 130 de morţi.

Mai recent, în octombrie 2023, un tunisian radicalizat a omorât în plină stradă doi suporteri suedezi veniţi la Bruxelles pentru meciul naţionalei lor de fotbal.

Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic. Tunisianul a fost împuşcat mortal de poliţie a doua zi după acest dublu asasinat, calificat drept ”terorist”.

Jocurile de la Paris sunt în buzunarul tău, de la ceremonia de deschidere până la ultima medalie!

Cu VOYO ai acces LIVE la canalele TVR și poți urmări Jocurile de la Paris de oriunde vrei tu, pe orice device!

Program disponibil prin retransmisia integrală și nealterată a canalelor TVR conform regulilor must-carry
Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Planul îndrăzneț al Agenției Spațiale Europene legat de asteroidul supranumit și Zeul Morții, care va trece pe lângă Pământ

Un asteroid masiv va trece pe lângă Pământ în 2029, iar Agenția Spațială Europeană (ESA) vrea să profite de moment trimițând o navă care să-l însoțească și să-l cerceteze.

Un bărbat a murit pe un aeroport din Spania în timp ce aștepta să urce în avion. Se pregătea să se întoarcă acasă

Tragedie pe un aeroport din Spania. Un turist britanic a murit în fața celorlalți pasageri, în timp ce aștepta să se îmbarce într-un avion înapoi în Marea Britanie.

Rusia pretinde că a ucis 100 de ”soldați inamici” într-o singură lovitură în regiunea Harkov

Rusia susține că a ucis peste 100 de trupe inamice într-o singură lovitură în regiunea de est a Harkovului.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.