Șapte funcţionari din Cuba au fost sancţionaţi, după ce au premiat, de Halloween, un participant deghizat în Hitler

62298605
IMAGO

Şapte funcţionari publici cubanezi au fost sancţionaţi după o petrecere de Halloween unde un participant costumat ca Adolf Hitler a câştigat premiul întâi.

Premiul acordat persoanei costumate în Hitler a generat critici pe reţelele de socializare, a anunţat sâmbătă Institutul Cubanez de Muzică, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Directorul adjunct al Agenţiei Cubaneze de Rock, responsabil cu programarea, a fost demis din funcţie, iar cei doi specialişti care au coordonat evenimentul au fost excluşi din instituţie", a anunţat organizaţia pe Facebook. Alţi patru funcţionari au fost supuşi unor „măsuri disciplinare".

Pe 28 octombrie, un participant îmbrăcat ca Hitler a câştigat premiul întâi la festivalul organizat la centrul cultural Maxim Rock din Havana.

Potrivit postului de presă pro-guvernamental Cuba Debate, ceremonia de decernare a premiilor a avut loc în „aplauze şi ovaţii în picioare", dar ulterior a provocat „critici şi o dezbatere care s-a răspândit în mass-media şi în opinia publică".

Sala, care a fost închisă de la incident, şi-a reluat activităţile sâmbătă.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62368207
Ploile abundente şi vântul puternic fac prăpăd în Bulgaria. Două persoane au murit, iar alta a ajuns la spital
Doi bărbaţi au murit, sâmbătă, din cauza ploilor abundente şi a vântului puternic care afectează toată Bulgaria, victimele adăugându-se la cele 16 decese cauzate de furtuna Ciaran în Europa săptămâna aceasta.
62399496
Cel puţin 30 de morţi într-un bombardament israelian asupra taberei Maghazi din Gaza
Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi alte o sută rănite într-un bombardament israelian lansat sâmbătă seara asupra taberei de refugiaţi Maghazi din centrul Fâşiei Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii Hamas.
62399667
Alertă în Germania. O persoană a pătruns cu maşina în aeroportul din Hambrug şi a tras două focuri de armă | VIDEO
O persoană înarmată a pătruns sâmbătă seara, în jurul orei 20:00, cu un vehicul în aeroportul din Hamburg, după ce a forțat o poartă.